Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

Până acum am vorbit despre altă femeie

1 min lectură·
Mediu
cea care locuiește la periferia picioarelor tale
dimineața când te trezești îți simt pașii sub limbă
îi număr, până la bucătărie, până la baie, înapoi
sunt sora lui Enkidu
cu o fisură-n palmă
ideologizată neîncetat
nasc zei pe zi ce trece, mai înalți, mai frumoși
un mecanism subtil care unește centrul
cu marginea orașului
sunt barbara copleșitoare
ucigașa de pigmei
leproasa din azilul de nebuni
fac inventarul frontierelor cu moartea
asceza
pocnitul din degete
sarea de pe masă
la prima vedere o lume pierdută
geneză, grădină
un eden ratat este în patul tău
best-seller transfug
mai mult decât realitatea
insula nelocuită
jocul gratuit
ficțiunea pură
mai bine lipesc un bilet galben pe rațiune
asupra originii mele să nu te mai bagi
002.111
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
121
Citire
1 min
Versuri
26
Actualizat

Cum sa citezi

Carmen Sorescu. “Până acum am vorbit despre altă femeie.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/carmen-sorescu/poezie/13923625/pana-acum-am-vorbit-despre-alta-femeie

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.