Poezie
pasărea tango
1 min lectură·
Mediu
cuibăresc improvizații zglobii în bosforul cinefil
coregrafia sentimentelor zvâcnește sacadat
ambianță de cabaceo și mirada...
îți acopăr cristalinul cu aripi
ascultă pasărea cum crește
se întinde peste primăveri înghesuite în vagoane
răsucește pană cu pană în cuvinte caniculare
flutură de uimire ca o ploaie sub mesele tăcerii
ridică un colț flaușat peste pielea înfiorată
cu vârful drept apasă chipul sfios în pahare de manzanita
apoi își ia avânt legată la ochi...
pofte necunoscute ne absorb gesturile în contratimp
patimi năvalnice călătoresc prin noi
lăsând urme de azbest în biografie
suspiciuni nomade și rebele
frământă neuronii într-un tempo lasciv
înverșunări și gelozii fluctuează:
pauze dramatice în căutarea de sine
impulsuri sincope spre carpe diem
un
zbor precis și voluptuos ca un pantof de tango...
053469
0

erai acolo toata in atmosfera fierbinte a cautarii de sine, sincopele permit ca zborul sa fie mai frumos
dorinta si omul, toate in pantoful tau de tango!
nu stiu cum veiu reactiona, dar am impresia ca prima parte unde incerci sa descrii atmosfera povesteste prea multe. e doar o opinie personala asta, dar citeste incepand cu
îți acopăr cristalinul cu aripi
ascultă pasărea cum crește
si vei vedea ce tango-istic e! lasa pauzele sa le umplem noi cu asteptarea.
cu prietenie
angela