Isis

Ei, da, abia la a doua lectura iti dai seama de unde vine tonul aparent sagalnic, rima sparta! Si nu pot decat sa spun, lasand la o parte semnificatiile (uuf, uneori la tine pe pagina ma simt ca la scoala, la unele din putinele si rarele ore cand tot ce puteam face era sa ascult.), ca sensul este atat de liber in poezia aceasta, incat cititorul prinde zborul de aripi. Pentru ca apoi sa se intrebe (prea tarziu) unde te-ai dus?! Motiv pentru care voi reveni, asteptandu-te (na, ai inteles asta?!) :-)
Drag, Bianca

Pe tărîmul netălmăcitelor taine ne atrage zeul tău, dragă Isis. Și astfel alunecăm pe Nilul alb, scăldat în veșmîntul prețios al lunii de coral, ca pe anticul fluviu care despărțea cele două tărîmuri: lumea reală de lumea himerei. Un iz oriental, un sentiment nelămurit de antic și de nou în același timp...

vedem mai intai simbolistica.
isis se stie, zeul sacal e prin urmare Horus, osiris infasat e reinvirea celui ucis de frac\'su cum ar veni, cum ar pleca Osiris adica inviat.
bun debut. chiar foarte bun, daca, din nou nu mi/ar aminti de barbu, pana si prin acel verde in ocean (sub clopotele verzi din cantec sau ceas dedus, nu mai stiu sigur). in orice caz, te departezi usor prin ruperea versului pentru un ritm mai dinamic. toate bune si frumoase pana la ultimele trei versuri, cand parca scart scart. ce cauta acolo apusa dupa ce ai cuvant asemanator (apus) mai sus, mai ales ca textul de mica intindere nu permite. apoi jocul cu pusa apusa nu cred ca evidentiaza aici ceva anume si nici ca gratuitate stilistica nu da bine, e undeva intre, fix cum e mai rau.
tot acolo schiopata si ingeniozitatea prin care femeia isi asumase mai sus propria inviere prin carnea barbatului metamorfozat in zeu (desi demonstratiile lui paleologu referitoare la baltag pot sugera o atare grila de interpretare), idee buna totusi, dar urmata de o explicatie fortat metaforizata a chiar omonimului mitologic.
finalul este prea banal in plan ideatic (mai aveai o sugestie faina cu zeul sacal, fiul zeitei mai sus) si schiopata si ca redare stilistica cred eu. e pacat, pentru ca senzatia asta ti/o da tocmai finalul, care daca da rateuri risca sa arunce in prapastie tot textul.
ca sa nu las insa un gust prea amar, voi spune sa suna foarte bine poemul, ideatic si stilistic, un ritm care deja te caracterizeaza, pana la partea impricinata .

p.s. stii ce lipseste la tine in ultimul timp - umorul ala ascuns frumos in invelisul istoriei sau al mitologiei cum l/am aflat odata intr/o poezie cu trimeteri la henric VIII.

Bianca,
Poezia acesta a fost o treapta pe drumul dincolo de spinii scorpionilor. A fost scrisa cu ani in urma, cand, m-am angajat sa sterg de praf firele de nisip pentru a iesi la lumina. Prima oara l-am intalnit intr-un ciob de ceramica pe Anubis, mai departe pe Stainer, Pitagora, Rumi, Heraclit, textele tibetane, “Celebrarile hasidice”, “Celebrarile talmudice”, ca sa ajung din intr-un final la Cernica si sa ma intorc la Pitagora, de unde am pornit mai departe, pe mereu acelesi carari, de fiecare data in alt anotimp...uneori purtand o cruce, alteori fiind purtata in brate...pana ce, intr-o seara tarzie de vara, am ajuns in gradina cu smochini:) Stiu ca tu nu esti de acord cu amestecul credintelor religioase, dar eu, in marile misterii, ma simt acasa, considerand ca religia iubirii a fost ingropata de dogma, si risipita in tainitele Egiptului, pentru a fi redescoperita de marii mistici care apartin luminii indiferent de cine si cum ii confisca si/sau revendica. Nu vreau sa te plictisesc mai ales acum, ci doar sa-ti las o conferinata a lui Stainer, pe care recunosc ca am parcurs-o doar printer randuri. http://66.249.93.104/search?q=cache:Tz6SGkAXeCQJ:www.spiritualrs.net/Conferinte/GA105/GA105_CF02.html+isis&hl=ro&lr=lang_ro
Tema pentru acasa:
De scos ideile principale din paragrafele extrase la \"intamplare\" din conferinta:
“Știința spirituală are misiunea de a reda omenirii simțul spiritual care stabilește o legătură între înțelepciune și sănătate. Să ne reamintim faptele expuse în conferința precedentă, să evocăm imaginea antică la care ne-a trimis tabloul Fecioarei cu pruncul, așa cum a pictat-o Rafael pentru Capela Sixtină – cea a lui Isis cu Horus copil. Să ne amintim inscripția din templul său: „Eu sunt cea care a fost, este și va fi; nici un muritor nu-mi poate ridica vălul\". Exista o relație misterioasă între această zeiță și arta vindecării, în care ea îi iniția pe preoții egipteni. Din ultimele perioade ale acestei antichități ne parvine o relatare aparte asupra lui Isis: în momentele pe care Isis le petrecea printre nemuritori, ea se interesa îndeosebi de sănătatea oamenilor și de arta vindecării.”

“În fața bolnavului adormit în templu apărea imaginea unei femei care naște fără a fi fost fecundată de un muritor, a Fecioarei-Mamă cu pruncul, a zeiței care fusese alături de oameni în timpul Lemuriei, dar care de atunci se ștersese din fața ochilor lor. În Egiptul antic era numită Sacra Isis. Oamenii nu putuseră să o vadă în mod normal pe această Isis decât în vremurile când moartea nu apăruse încă; în starea sa normală de conștiență omul era atunci în compania acestor forme virginale care îl înconjurau și din care se nășteau semenii săi. Atunci când Isis nu a mai fost însoțitoarea vizibilă a oamenilor, atunci când s-a alăturat cercului zeilor, ea a continuat să se intereseze, din înaltul lumii spirituale, de sănătatea oamenilor, după cum spun preoții. Și când omul era pus, într-un mod anormal desigur, ca prin acel somn din templu, în situația de a contempla acea formă străveche, acea sacră Isis, zeița exercita și atunci asupra lui o influentă binefăcătoare, căci ea reprezenta principiul care exista în om înainte ca acesta să fie învăluit de un înveliș muritor. Nici un muritor nu i-a ridicat vălul, căci ea este ființa care „a fost\" atunci când moartea nu pătrunsese încă în lume. Ea își are rădăcinile în eternitate, ea este marea entitate tămăduitoare pe care omenirea o va cuceri iarăși, când se va cufunda din nou în înțelepciunea spirituală.
Ajungem în epoca când s-a produs despărtirea de Soare și de Lună, Soarele luând cu el forțele fecundante, iar Luna pe cele care dau formă – formă perisabilă pentru oameni, dar durabilă pentru zei. Omul a resimțit această diferență în opoziția dintre forțele solare de odinioară și cele care acționau acum. El a resimțit aceste forțe solare în cele ale lui Osiris al egiptenilor. Osiris este forța Soarelui așa cum s-a exercitat ea în cel de al treilea stadiu al evoluției terestre și cum apare în cultul lui Osiris din cea de a treia perioadă postatlanteană. Iar Isis este forța Lunii înainte de a se despărți complet de Pământ, înainte de diviziunea sexelor, atunci când ea acționează încă printr-un mod de reproducere virginal. Luna este imaginea pietrificată a lui Isis care s-a refugiat în ea.
Cu drag, raman in asteptarea prozei uragan.

draga mea...

sa nu te superi dar deja imi facusem o schema a acestui comentariu si hop ai scris si tu, dar zic si eu una...
stiu ca nu te superi? :)

verde- culoarea erosului spunea Noica, Verde imparat il trimite iar si iar pe Val- Carmen-Harap-Isis si devine din sine acel jaratic de ros aprins in flacara de cal pegas - din mana zeului sacal...
luna prinde radacini reflectata in aceeasi inima? precum ramuri de coral- Isis in cautarea lui Osiris aici e sufocant de expus finalul nu mai pot devia ... ideea, si scuze daca am avut alta perceptie dar sunt de multe ori cu povetile la cap, au fost primii mei prieteni, imi vorbeau din carti...
cu prietenie
Pierre

Rareori mi s-au scris mie cuvinte atat de nobile ca cele lasate de tine aici.Nu-i de mirare ca, un om frumos are capacitatea de a intui ceea ce eu, nepriceputa cum sunt-Florin are dreptate!!!- doar am incercat sa redau despre Isis. Pana cand ne vom revedea pe pagina TA, iti las, cu mare drag niste site-uri unde te vei putea intalni cu lumea plina de mister a Egiptului. Daca ai insomnii las si traducerea mitului lui Osiris, in versiunea lui Plutarch:
http://www.unibuc.ro/eBooks/istorie/ciho/10.PDF.
ISIS:
http://www.thekeep.org/~kunoichi/kunoichi/themestream/egypt_index.html
Poate vreo imagine sau vreun text te inspira la o replica- care, cu siguranta, va fi la inaltimea lirismului tau, mult mai potrivit cu valurile isiene, decat versurile mele. De-o fi una, de-o fi alta, ne vom revedea in curand la tine acasa. Te rog sa ma astepti cu daruri de cuvant.
Cu drag, Carmen
P.S.: Ai noroc ca nu ne cunoastem mai demult, riscai sa te plicisesc cu un ka, pardon Kg de reply.

scuze se vroia acolo povestile la cap :(
acea legenda ascunsa de secole intr-un papirus delicat precum ramasitele unui craniu incorporat de scribul... cu ochii de carbune, doar pentru a transubstantializa alchimic vibratiile ...
ascunse mistere ai tu in fiecare poezie si cu multe ramasite prin mine...
cu drag,
Pierre

Mare bucurie sa redescopar ca ma citesti si ca iti rupi un timp pretios ca sa-mi dai bice:)Am tot citit si recitit ce-ai scris, si… tare mi-e tema ca ai dreptate, chiar daca uneori-rareori, nu sunt intru totul de acord cu tine.In cazul in speta, observatia este pertinenta: apus, apusa, pusa… Primul apus dispare, si ma ma gandesc(?:)…ce si cum se mai poate schimba. Daca ai vreo sugestie, te rog!, nu ezita sa-mi faci un dar. Si la “facilitatea finalului” o sa reflectez, Poate? il complic putin. Cat despre Barbu, nu stiu daca, sa te aprob sau sa te contrazic. Mi s-a mai facut acesta observatie, de catre un autor drag mie, de pe site. Adevarul este ca nu l-am mai citit pe Barbu, de ani si ani, si nici nu-I stiu pe de rost poeziile. Tot adevarata este si preferinta mea din adolescenta pentru domnia sa. Promit sa-l recitesc cy maximum de seriozitate si daca sunt epigon sa-mi treca. Pana atunci, trebuie sa-ti spun-ce stii deja- Zeul Sacal, nu este Horus, este “Cel ce poarta fesele”...dar... intr-o anumita cheie de lectura el este si cel adunat, chiar daca, in litera si spiritul mitului, Osiris este sotul-cadavru risipit in 14 tainite, cautat dna Luna si reconstruit de Anubis, care realizeaza astfel cea dintai mumie, dupa care Isis in chip de pasare, folosind cuvinte magice ii reda suflarea si ii concepe imaculat un urmas, in persoana lui HORUS, care va redobandi de la Seth mostenirea si isi va razbuna tatal. Acum intorcandu-ma la critica, mai ales dupa ce am tot explicat atat, mai ca-mi vine sa rad, si-ti las un text. Poate am eu ceva din zeLuL & metehnele bucuresteanului de mahala, despre care vorbeste zarifopol, (rog a se WWW-dea ).Gata...dar astept sugesii pentru final: ne ram 14 bucati de osiris, 2 zeite, un personaj cu cap de sacal, si viata...
Sat și mahala:))
http://66.249.93.104/search?q=cache:1_T8xDRER2MJ:biblioteca.euroweb.ro/zarif/registru/satm.htm+osiris&hl=ro&lr=lang_ro
Multumiri pentru critica. Cu drag,

P.s: Verdele, nu vine din rapa Uvedenrode, ci din aruncarea lui Osiris in apa. Se spune ca trupul lui a devenit verde si negru, culorile egiptului.

Gabriela,
Ma bucur ca ai gentiletea de a trece dincolo de stangaciile textului, si vezi culoarea: verde+rosu=albastru, intrarii in scena a COPIULUI care-l va invinge pe Seth.
Cat despre cal, stii?, in papirusul lui Plutarh, este un paragraf in care, Osiris il pregateste pe Horus pentru lupta cu tenebrosul adversar.Pus sa aleaga un animal care sa-l ajute el opteaza pentru cal. Intrebat why?nu a ales leul, raspunde: \"leul este util, pentru cei care au nevoie de ajutor; in timp ce,calul este util in disperare, pentru infrangerea adversarului aflat in deruta.\"
Cu drag,
P.S: Acum am inteles de ce esti tu atat de generoasa sau generos??? cu mine. Avem vechi prieteni comuni:)

Eu stiam de Hapi, boul sacru al Nilului roditor....
Isis a fost Zeita, Osiris Zeul.....Anubis sacalul...
Iar motivul jeraticului..nu-l \"gasesc\" decat in basmele cu Feti Frumosi...unde calul nu face surfing niciodata...

\"eu sunt Osiris înfășat
în Nilul alb
de luna de coral
zeiță pusă pe-adunat
din carne apusă de bărbat
un zeu\"

Nașterea miturilor și poate rescrierea mitologiei personale, descătușată-n poem ca o libertate necesară, adesea vitală. Cea care împarte lumea în două prioncipii fundamentale, cea care le cuprinde îmbinat. Carnea cea apusă de bărbat-zeu, suflul cel feminin trezind-o la viață, jăratec hrană a vetrei ființei, oameni-zei, fără tărâmul apelor nu s-ar fi născut cerurile mai departe.

Ela

Imi place foarte mult poemul, așa mi-am amintit de un poem ce-aș fi dorit sa fie citit mai mult, așa că inima mă îndeamnă sa-l îl pun la tine!
Poemul tău e super, așa m-a cuprins nostalgia!
La cât mai multe poeme frumoase! Felicitări!
și la \"cenaclul\" poemului tău, adaug:

Un vis trecător

Ne răzvrătim în clipa disperării,
în lumea asta, ce a mers și ce n-a mers?
un zid de oase e vamă înserării
în doi, tangou în pas de univers?

Licoarea morții s-a prelins pe praguri
s-aleagă ce-i frumos la noi:
căldarea cu cireșe sau cu struguri,
din sat, ce-i leac pentru nevoi.

A plâns cu hohote, în valuri,
peste ce a strâns omul mărunt,
și a croit din nou,urâte maluri,
peste minuni ce le-ar fi avut.

Totul este așa de mut în noapte,
că aud cum plânge norul călător,
din valuri se înalță fine șoapte:
murmur? durere? un vis trecător?

Carmen, Isis, fermecătoarea m-a trimis în timp,

Gaj

Numele tău sună a dragoste și durere,
a coastă de verb, a plânset de cerb;
înaintezi prin hățișul cuvintelor
cu stele de mare, de cer,...
pe umeri, pe brațe, pe tâmple,
întorci strigătul în val de neliniști
și în stamină de cântec,...

nu vreau să murim în curcubee de-amurg
purtându-ne centura visării pe pântec!

cuvintele-s false cochete-n baston
cu farsuri albastre și negre,...
lăsându-și iubirile drept gaj pe peron
și-n \" buzunarul\" poștașului orb
strecurându - se ca o cârtiță
..........................
printre copacii luminii.

cu drag,

Florin,

Am incercat sa gasesc o para-solutie/paro-rezolvare.

mă-ntorc în mine ca un val
trimis de verde în ocean
să facă surfing pe un cal
și beau jăratic
din mâna zeului șacal
eu sunt Osiris înfășat
în Nilul alb
de luna de coral
zeiță pusă pe-asamblat
din 14 transe de bărbat
un zeu

Ufff,grea tema pentru acasa mi-ai dat.

referitor la ce ai scris tu in acest com. mi-am adus aminte de ce a spunea Eliade\" Stiu ca tu nu esti de acord cu amestecul credintelor religioase, dar eu, in marile misterii, ma simt acasa, considerand ca religia iubirii a fost ingropata de dogma, si risipita in tainitele Egiptului, pentru a fi redescoperita de marii mistici care apartin luminii indiferent de cine si cum ii confisca si/sau revendica.\"

Mircea Eliade raspunde referitor la ceea ce credea Cioran despre el asa:
\" dar eu cred ca Cioran nu a inteles niciodata ca a iubi si a te stradui sa intelegi in alte religii n-are nimic de-a face cu propria mea experienta\"
dovedeste ca incerca sa inteleaga din interior documentele religioase...

cu drag si prietenie,
Pierre

Focul mai pâlpâie în vatră,
Imaginile-au adormit în iris.
În temple vechi cu piatră lângă piatră
Mi-e dor să stau la masă cu Osiris.

nu ma gandeam neaparat la o tema. ideea principala era acolo o rasturnare a mitului, altfel te limitezi doar la o redare in versuri, eleganta poate, a unui mit. desigur exista originalitatea acelor \"sa faca surfing pe un cal\", de pilda, dar in esenta nu faci nimic altceva aici decat sa versifici un subiect anume (ai anumite simpatii ptr niste teme anume de obicei). mie imi pari un versificator bun, dar daca ai incerca sa treci dincolo de asta ar fi si mai bine. ludicul acela a la sade e o modalitate tranzitorie intre rasturnarea mitului prin demitizarea lui sau contemporaneizarea (ioi ce cuvant am gasit:)) lui. desigur sunt mai multe solutii.

mai sus eu oricum eu am confundat pe horus cu anubis, primul probabil fiind cel cu cap de vultur, firesc. daca nu e alba e neagra, presupun.
cu privire la invierea lui osiris insa, acesta eu stiu ca stapaneste un fel de zona chotniana, isis devenind astfel un fel de zeita similara lui demeter/ceres mai tarziu.
de anubis nu stiam ca a avut vreo legatura, da evident ca is grabit ca si in baltag se intampla la fel (cainele gaseste cadavrul nu?).
toate bune

Imi cer scuze pentru ca voi intarzia cu raspunsul. Pur si simplu nu am timp, si nu ar fi politicios fata de voi sa va spun vorbe ca la decermarea premilor Oscar.
Am fost nespus de fericita ca la subsolul unui text despre lumina de dincolo de frontiera, au fost atitea comentarii de suflet.
Si semnalarea neconcordantelor mi s-a paut intersanta...si frumoasele versuri ale poetului asezat la masa cu Osiris. Sper ca in 2-3 zile sa pot da un raspuns punctual.
Pana atunci va multumesc citindu-va. Cu drag,

Hei! Buna Carmen! Regasesc, in textul tau, ceva din spontaneitatea si zambetul (putin acid) al poeziei ... Henric al VIII-lea. Imi place mult “mă-ntorc în mine ca un val trimis de verde în ocean”. De fapt suna grozav tot textul. Poate “apusa” ar trebui inlocuit cu ... sa zicem “moarta” sau “ofilita” sau ... desi nu cred a fi eu cel mai in masura sa-ti spun ce si cum. Ma intreb daca simbolistica (putin amestecata) este importanta. Am impresia ca nu (nu este deloc exclus ca la o alta citire sa vad altfel) – avand in vedere tonul lejer, jucaus, cu zambetul pe buze.
“zeiță pusă pe-adunat
din carne apusă de bărbat
un zeu”
ma face sa vad magia prin care zeitele de tot felul sunt in stare sa faca barbatul (masculul obisnuit) zeu, uneori pentru totdeauna.

Am facut greseala de a citi comentariile. Te rog nu-mi lua ochelarii de cal pentru simplu motiv al verdelui (verdele broscoiului bubos si plin de raie sarutat de printesa) intrezarit in text.

cu verdele smaraldului am sa ma-nec
s-am sa ma-ntorc tacut prin tine ca un val
sa beau din plinul cupei cu jaratec
pe Nilul alb cu stralucire de coral

zeitate macerata in femeie
licoarea astfel pregatita vreau s-o beu
si din barbat apus cu lepra-n carne
prin alba taina a privirii fa-ma zeu

Plec incantat din pagina ta, dar nu singur – am “furat” o idee veche de cand lumea si la fel de banala ca impletitul painii sau primii stropi ai vinului impletiti cu untdelemnul daruiti pamantului sau ...
Ma-ntorc in mine ca un val ...

PS nu am apucat sa raspund unui comentariu asa ca fac asta acum: multumesc!

In primul rand, bine ai revenit!, in al doilea rand, mi-a fost dor de tine, in al treilea rand dar nu in ultimul rand, nu-i rau ca ti-ai ales sa te ineci cu verdele smaraldului, cu atat mai mult cu cat este culoarea zeitei materiei filozofale, nascuta din oceanul de lapte, dar si a lui Vishnu care, in calitatea sa de purtator al lumii, apare in ipostaza unei brosate testoase cu fata verde-smarald- chezasie a fertiliatii avand puterea de a grabii nasterea, dar si proprietatea de strapunge cele mai intunecate tenebre...stii tu, cui pe cui se scoate- smaraldul a cazut din fruntea celui care nu numai ca a ispitit-o pe Eva, dar l-a mai pacalit si faramitat si pe Osiris...Cat despre jaratic, cred ca ai citit ce povesteste „philosophus platonicus” despre Lucius, personajul principal din Magarul de aur, preschimbat mai intai in bufnita si apoi in magar, care intocmai ca Harap alb, calul sausi mine:))), a simtit pe propria piele, cat de cumplite sunt muncile premergatoare infruptarii din cununa cu trandafiri la sarbatoarea lui Isis. Verdele este culoarea apei, rosu este cea a sangelui, cele doau lungimi de unda sunt analoage, viata pleaca de la rosu si se inchide in verdele campiilor elizee, acolo unde nu mai exista bariera eu-tu. Daca ai furat ideea, si te-ai impartasit cu painea si vinul framatate de Isis, atunci cu siguranta ai trecut dincolo de bariera de coral. Sa nu te superi pe mine, dar... dupa ce am citit, a n-a oara, replica ta am am vizualizat o secventa antologica: Pasadia in genunchi, cu trandafirul pentru Lizush in mana dreapta, recitandu-i sotiei: \"zeitate macerata in femeie/licoarea astfel pregatita vreau s-o beu/si din barbat apus cu lepra-n carne/prin alba taina a privirii fa-ma zeu\", in timp ce ea, usor citron, il priveste drept in ochi:
\"broscoiul meu drag, nu ai reparat usa la baie, nu te hranesc ca pe un print... ”, of, of, of, a trecut un automobil cu multi cai putere si nu am prins raspunsul tau...dar, diplomat si plin de umor cu te stiu, sunt sigura ca scena s-a terminat cu juraminte sub clar de luna.
...Bucuroasa ca ti-au placut seriosele mele fantezii egiptene, iti fac o confidenta: poezia asta este si un descantec. Cand se strica vremea: „Ma-ntorc in mine ca un val, si cu ajutorul lui Anubis, mai repar cate ceva pe cerul de cenusa, urland tristeti la luna.”
A!, era sa uit...la Gura Ocnitei, o personala, in care autorul-Nan Florian- mai inspirat decat
„personaja”, pe care tu ai generozitatea sa o citesti si gentiletea sa o comentezi spunea:”armăsari aplecați în interior/subțiindu-și coamele în vânt/dau târcoalele norilor/adunând straiele furtunii/peste căpițe/tunse/zâmbetele pierite/strâng lanțuri din fir de păianjen/să nu irupă durerea/ în pauza dintre zăgazuri/și să îi piardă sau prin râpe/carnaval/miercuri de cenusă/din saloane abur de om/incolonați/în genunchi sub neoane/sus mâinile”
Uff, recitindu-te mi-am reamintit ca sunt con-damnata la... \"țâșnirea zăbrelelelor adânc de sub carne\", si doare.
Cu cele mai sincere multumiri, te informez ca, dupa ce am reflectatat indelung, cum sa schimb aliteratia ce scratiie, am optat pentru umbre ocru, desi poate carne moarta era mai sugestiv...
P.S.:Pe pagina ta, nimic nou in afara de cateva comentarii. WHY?

Ela,
Nu este de mirare ca psihanalistul a dat dat la o parte valurile:)
Traian,
Ai dreptate, sa-mi semnalezi inadvertenele care confirma mitul:)
Ilarion,
Sunt minunate versurile tale.
Marinela,
Esti mult prea generoasa. Voi pastra darurile tale in suflet. Mai ales gajul:)
Tuturor:

freudfile.org/psihanaliza/folclor.html

“Renașterea regelui - sub forma tînărului fiu al regelui - este renașterea Eului care a fost restructurat prin infuzia unui nou spirit - duh. Este încununarea procesului de individuație , cînd eul își integrează conținuturile inconștientului personal și arhetipal.”
de Jean Chiriac și Irma Negrescu
Multumiri.