Caragata Cristiana Oana

Anul ăsta am murit – și nu a fost o moarte subită, o întâmplare accidentală așa cum îmi spune astrograma, nu, ci o moarte lentă, nici măcar dureroasă, dar grea și apăsătoare în prezența ei

„Ești fericită?” La 5:20, în crepusculul zorilor sufletul meu era o pasăre în spatele unei ferestre închise și am crezut că nu o să mai dorm niciodată. Mă trezesc adeseori cu același gând –

Nimeni n-o să te găsească aici – ți-am spus în timp ce ploua cu pansele iar ochii tăi mici se înfundau și mai mult în orbite. Ți-am povestit despre timp și susurul lui nevăzut printre noi, cum

Dormi acum – închide-ți pleoapa peste ziua ce-a fost, dezbracă-te de azi, dă-o uitării și lipește-ți obrazul de visul unde te-aștept. Acolo unde nu există timp și oameni te întâmpin ca pe-un

În urmă cu 34 de ani era joi în ziua de 3 iulie – o zi ca oricare alta, în care nu s-a purtat nicio bătălie, nu s-a lansat nicio rachetă în spațiu, Pâmântul și-a păstrat constanta și s-a rotit

Te-am purtat cu mine toți anii ăștia, incapabilă să-ți dau drumu, să te iubesc sau să te urăsc, să-ți spun, în gând, îmi amintesc de tine. Te-am regăsit după o viață – o umbră rătăcită în

A fost un accident – trebuie să-i fi spus – iar ea nu înțelegea de ce, că doar nu o fi singurul p...o... d...ă... El e la școală. Adevărul e că m-am gândit mai mult la mine decât la ea sau

obsesia se naște când te tai în cioburi până la os uimirea vine din fascinația sângelui și greața lui ce alunecă peste papilele gustative uscate de timp. în urmă rămâne o baltă roșie coagulată de

așa mă fumez eu degeaba, când o să-mi vezi coastele tâșnind de sub piele o să știi că am ajuns la filtru. sunt o țigară mai specială mă aprind ușor dar doar pe jumate, cealaltă jumătate o țin

ah noi n-avem spațiu dragă, noi ne leșinăm suspinele pe unde apucăm o să ne simțim împliniți când vom răsuci amândoi pe degete etichetele sticlelor de bere ce bine ne înțelegem. o să glumim despre

Eram doar eu cu tine-n casa aia, tu văruiai în cameră ca un zugrav în loc să-ți îngrijești pacienții, mie mi-era frică să mănânc singură în bucătărie că văzusem un film de groază în seara trecută.

Vântul ăsta proaspăt îmi amintește de primăverile trecute, când toate se învârteau într-un mare vis și culegeam zâmbete după stradă. Amorțeala lunilor ce-au trecut seci încă mă mai ține în coaja ei

Dragă jurnalule, am uitat să scriu, nu-ți face griji, am auzit că e o fază temporară. Totul e bine, toate cărțile sunt la locul lor, scrumieră mai mare tot nu mi-am luat, în parc n-am mai