K-hole

Dimineața își plimba aburii peste pereți tu mâna peste mâna mea mereu degetele mele albe sunt mai lungi cel mai lung e mijlociul. Afară mirosea a frunze arse tu a somn eram paralizată sub mâna ta grea în scrumieră erau strivite câteva țigări și cuvintele de astă-seară ce se legănau pe chiștoace. Stăteam cu urechea lipită de umbra caldă ce-o lăsam printre cearșafuri respirația mea era un ticăit leneș de ceasornic ce-a rămas în urmă. Mi-am închis ochii doar să depărtez minutele ce se scurgeau pe ecranul telefonului pe podelele tale pe fețele noastre a mea calmă, a ta leneșă. Mi-am adunat resturile după jos m-am ascuns în ele și-am zâmbit cum îți plăcea tot un copil prost am rămas mi-am aprins o țigară așa din prostie. Mă uitam tâmp pe geamuri îmi căutam reflexia blondină și de câte ori am zâmbit la frigu de-afară aici era mereu cald și bine acum mă sufocam paralizată în fața mesei pe care-mi așezam cana. Cu un picior îți atingeam piciorul mi-am amintit de cercurile tangente într-un singur punct punctul nostru era undeva pe jos îl vedeam doar când mă întindeam să las cana pe masă. Râdeam cu râsul omului căruia nu-i vine să râdă dar îmi stătea așa bine să râd într-o bluză neagră. Auzeam cum se ard secundele în hârtia țigărilor și-n cuvitele tale tot mai puține. Am ieșit în stradă cu-n zâmbet îmi trecuse paralizia cerul era același ca-n oricare dimineață și miroseam a de demult \"De azi m-am lăsat\"