Concertul de pian

împovărate șoapte...rezistă atingerea albă
Elise curge, clipa de frânge..
..........................
frumos și lin. îmi place cum scrii

sa spune castagnette, iar acel fur elise, strica poemul care e unul bun foarte mult. n-ai scris un poem chiar extraordinar dar e oarecum sincer si mie asta imi place.
papa ne mai citim

Elena mulțumesc pentru încurajări...
Mihai se poate scri un roman pe muzica lui Beethoven...mulțumesc pentru remarci, este mult pentru cineva care face eseistică...

O poezie cu versuri atat de \"delicate\". ai sentimentul ca se sparg in litere de portelan. frumoasa.

Am trecut pe aici. Cultă și delicată dar ar putea lua mai multă armonie de la pianul cântat. Sunt sigur ca poți scrie la fel de valoros și poemele precum scrii eseurile. In fond un poem să aibă mesaj, muzicalitatea slovelor, stil (adevărat că nu neapărat rimă). Versul alb fără o armonie ... rămâne „închis” sub cutie… Melodia e în tine... fă-o să vină și la mine.

Cristina, mă bucură trecerea ta și cuvintele atât de \"fragile\" ca și iubirea unei fecioare...
Alpha, știu, problema este în mine, nu pot scăpa de complexul de inferioritate...așa cum Mihai Eminescu nu \"și-a dorit\" un elogiu mai simplu...s-a blocat atașarea eseului la adresa de mail a ziarului, înaite și după alte materiale au putut fi transmise...iată un SF întâmplător

Camelia, tu poți! Ne-ai dovedit-o prin corectitudinea și talentul din eseurile tale. Eu sunt departe de talent în poeme dar revin asupra unui poem, îl ascult singur, îl refac și peste săptămâni, accept sugestiile… Păstrează ideile tale bune și scoate chipul adevărat pe care poemul îl strigă, și-l dorește. Când acesta se va elibera va lumina, va cânta, te va striga, te va recunoaște… Poți! Trebuie! Avem nevoie de talente!

este stilul tatălui meu, de a perfecționa, o poezie este o vibrație de o clipă atât cât să o măzgălești pe o hârtie...da știu că pot...voi încerca stilul promit...de fapt am două enigme montane care le voi da drumul să \"atingă\" hârtia...cât despre valoare, nu mai face pe modestul că nu ține...eu ți-am apreciat și SF-urile și nostalgiile de transhumanță...în era Vărsătorlui cei de foc au forță...

Pe pian, un bibelou. La pian, un suflet. O dimineață la fel de fericită.

la pian două suflete, unul de porțelan...mulțumesc de trecere...

M-a socat Fur Elise acolo... aveam chiar altceva in cap, mult mai dramatic. Poate ca doar cuvantul `cutit` m-a indus in eroare. Un poem la fel de aristocrat si nobil ca sentimentele din care a izvorat. Mi-a placut!

îți mulțumesc pentru apreciere, cuțitul este precum o sabie, poezia are mai multe sensuri și trepte ca și următoarele, rămase fără ecou pentru că nu sînt guvernate instincte primitive, vulgare,dar care ating și altfel de experiențe dimensionale...