Tezaurul lui Decebal

Tezaurul lui Decebal DECEBAL, de la a cărui trecere în eternitate se împlinesc 1900 de ani, nu este un nume, ci o denumire a gradului de evoluție spirituală atins de regele geto-dac, care „a reușit să-l depășească pe cel a lui Scorilo” - adevaratul sens al expresiei „Decebalus per Scorilo”. Există posibilitatea de a demonstra indirect (prin conținutul baladelor și basmelor populare) procesul de inițiere – până la atingerea/realizarea unirii esenței umane cu cea divină. Adevăratul sens al legendarului tezaur este ceva mult mai de preț decât aurul fizic, acela de aur spiritual echivalent luminii divine, lumina fără de sfârșit - „Ain sof AUR” (în ebraică). Este speranța transmisă inițiatic de Zalmoxis elitelor geto-dace cu foarte mult timp în urmă; aș spune că întâi a fost Zalmoxis (al cărui nume înseamnă Eliberarea din „Za”, legătura ciclului reîncarnăriilor), apoi a fost Apollo (care prin „uciderea șarpelui” - stăpânirea energiei Kundalini, a atins nemurirea, fiind zeificat), iar Orfeu este cel care transmite conceptele inițiatice ale lui Apollo, primind numele de fiu, firesc spiritual, al acestuia. Iată de ce tradițiile esoterice din spațiul Carpato-dunărean sunt mult mai vechi decât practicile regelui trac Orfeu (XIII îHr.) considerat inițiatorul unei metode de purificare și de eliberare din ciclul reîncarnărilor. Prin incantații și o alimentație vegetariană cu excluderea consumului de ouă (care reprezentau matricea vieții) se poate regăsi drumul spre origini. Stările extatice sunt prezentate artistic prin legendara călătorie în lumea lui Hades pentru a o readuce la viață pe Euridice. În India brahmanismul urmărea eliberarea sufletului de karmă și astfel să se pună capăt reîncarnărilor. În tradiția noastră starea de beatitudine se atinge în al „noulea cer”, care poate corespunde nivelului de inițiere posibil de atins. Această cunoaștere străveche a dus la dezvoltarea unor altfel de acumulări decât cele materiale. Așa se face că în mormintele dacice inventarul în majoritatea cazurilor nu conținea obiecte din aur. Cunoscându-se valoarea adevărată a aurului, acesta a fost tezaurificat unitar, în visteria statului dac. Aș putea afirma că acest obicei are ca scop grăbirea evoluției spirituale a populației prin reducerea atașamentului față de cele lumești, aspect subliniat mai târziu și de Iisus: „Nu vă strângeți comori pe pământ unde... le sapă și le fură hoții; ci în cer... pentru că unde este comoara voastră, acolo va fi și inima voastră” (Matei 6.19-21) Așa cum HANNIBAL (246-183 îHr.) are un nume compus din străvechiul termen anatolian, Hanna (bunică cu sensul de bun)[1] și BAL, adică Bunul Bal, sau Bun ca și Bal, tot așa DECE-BAL înseamnă de Zece ori Bal, sau al Zecelea Bal. Baal în semitică se scrie b’l și înseamnă domn sau stăpân. Considerat zeu al vremii și călătorind pe nori el pare asemănător lui Apollo, zeul trac care călătorea în cer într-un car de foc, dar și Dumnezeului biblic care a vorbit lui Moise ca și tunetul. În concepția Kabbalei există o înșiruire de îngeri, argangheli, serafini, domnii... care formează zece ierarhii cerești. DECEBAL e posibil să fi ajuns la cel mai înalt nivel. Atingerea primului sefirot [2] ar echivala cu finalul inițierii din lumea hindusă, atingerea stării de nirvana. Aceleași consoane B și L stau la baza formării numelui mai multor zeități europene închinate luminii precum: Balder (la germani zeu al luminii, însemnând „zi însorită”), Bel (la celți - aspectul de lumină al zeului Lug), Belen-Belenos (la celți, zeul luminii), Belisama (la celți, însemna „cea foarte strălucitoare”) și zeița din Cappadocia Bellona (preluată mai târziu de romani ca zeiță a războiului), dar și termeni moderni ca blanc (alb, curat, pur, în franceză), bălai, bălaș (în română). Forma exoterică a misterelor o reprezintă baladele și basmele. Spre exemplu balada „Soarele și Luna” este un adevărat text inițiatic în care apar primele nouă trepte de inițiere ca tot atâția ani de căutare ale personajului principal - fără a găsi „mireasa spirituală”, elementul unirii inițiatice. [3] Verbul ebaic DBK [4] este interpretat prin unirea dintre esența umană și divină (DEVEKUT). În baladă, se folosesc doi termeni antagonici, Soarele și Luna, simboluri ale luminii și întunericului, echivalenții celor doi arhangheli Mihail și Gavriil, a celor două ape vii ce vor izvorî din Ierusalim, sau Ida și Pingala din hindusă[5]. Apar „moș Adam și moașa Iva” (principiul masculin și feminin) care prezintă raiul celor 105 și 103 „Sfinți și ucenici/ Mai mari și mai mici” (care se pot reduce la cifrele 6 și 4, rezultând 10) și latura întunecată reprezentată de iad; ele au dublul rol de a sublinia treptele, dar și pericolele unirii (căsătoriei dintre cei doi frați). Prin expresiile „de-a stânga mireasa” (Luna-planetă) și „de-a dreapta mirele” (Soarele-stea) se ajunge la același concept ca în Biblie unde: „Mâna Mea (stângă) a întemeiat pământul, și dreapta Mea a întins cerurile”(Isaia48.13)[6]. Ca și în unele texte rabinice clasice, unirea dintre cele două esențe, umană și divină sau dintre Soare și Lună, este interzisă, rămânând însă esențială; în Coran, în „ziua Învierii” „se împreună soarele și luna”[7], la fel ca în versetul 2.7 din Apocalipsă „Celui ce va birui îi voi da să mănânce din pomul vieții, care este în raiul lui Dumnezeu”. Decebal conține rădăcina BA din BALA=putere, BAHAYA=eternitate și BHAVA=esență (sanscrită). Decebal, ajungând la al ZECELEA nivel, a cunoscut esența puterii eterne, ceea ce pentru lumea semitică a însemnat 10 redus la 1, adică întregul lui Dumnezeu. Acesta este tezaurul lui Decebal, cunoașterea cea mai înaltă pe care un om o poate atinge; prin moartea lui a pecetluit calea spre ADEVÃRUL SUPREM, lăsându-ne speranța că într-o zi îl vom atinge și noi - dăruind lumii noastre Raiul Ceresc și astfel vom redescoperi TEZAURUL lui DECEBAL.