A venit vremea

A venit vremea Vremurile s-au tulburat. Ar fi minunat dacă am ajunge să ne unim, fără teamă, în cuget - în tot ceea ce este înălțător și plin de lumină. Speranța este cea care atunci când vorbe crude (care ridiculizează trecutul nostru, precum „După ce copac se ascund dacii?”) îmi rănesc sufletul, îmi scoate în cale o carte precum „Secretele Hitiților” (C.W. Ceram). În ea am găsit următoarele: „În primul rând, specialiștii în istorie antică au fost extrem de vexați. Presupunerea că indo-europenii fuseseră un grup dominant în Asia Mică nu se încadra deloc în ideile lor preconcepute. Pe un ton oarecum batjocoritor, istoricii le-au cerut filologilor să aibă amabilitatea de a-i informa de unde anume ar fi venit acești indo-europeni. Întrebarea era nedreaptă: istoricii înșiși ar fi trebuit să răspundă.” Dacă acest lucru se întâmpla la începutul secolului al XX- lea, este trist că la noi această mentalitate este frecvent prezentă și după o sută de ani. În 1915 Hrozny descifra textul hitit „nu ninda-an ezzatteni vadar-ma ekutteni” vechi de 3.500 de ani, făcând corelații cu termeni din limbile europene. El pornește de la presupunerea că dacă ninda în sumeriană însemna pâine, ceilalți termeni sunt legați de verbul a mânca. Și astfel leagă termenii din engleză, unde eat înseamnă a mânca, cu edo din latină și mai ales cu ezzan din germana veche (care se aseamănă cu ezzatteni). Din fericire există și la noi regionalisme ca zamă, zămorî, zămorăsc și zămurcă (toate cu sens de mâncare), dar și verbul „a sătura” (cu ceva care e sățios). Pe hititul vadar l-a corelat cu englezescul water, germanul wasser și cel din saxona veche watar. Paradoxal limba română are doi termeni cu aceeași rădăcină și sens, dar considerați de autorii DEX-ului împrumuturi din latină respectiv slavă: vad (cu sensul de albie, matcă a unei ape curgătoare) și vadră (vas de scos și păstrat apa, la care se adaugă și echivalentul a zece litri). Textul hitit a fost tradus astfel: „Acum pâine veți mânca, pe urmă apă veți bea”. Mă întreb, dacă tot s-au căutat legături în limbile europene, de ce ekutteni n-ar semăna cu francezul écouter (pronunțat ecute) și care înseamnă „a asculta”? Cum textele pot fi legate de tradiții (poate chiar religioase, asemănătoare posturilor practicate de către creștini sau musulmani) atunci să nu fi putut mânca sau bea până nu ascultau cuvântul sau rugăciunea?... Deci textul ar putea fi tradus „ Mâncați pâine și beți apă după ce mă ascultați”. Cu atât mai mult cu cât apare și particula ma care în multe limbi europene este pronume. Peste mai bine de 1500 de ani Iisus le spunea ucenicilor că „pâinea și vinul sunt trupul și sângele meu”... Algelo Morretta descrie războinicii hitiți care poartă „calpac, care la greci se va numi philos”, iar la noi „căciula dacică”. Conform documentelor din timpul suveranului Anitta (1792 -1740 îHr.) țara hitiților se numea Hatti. Paradoxal, se vorbește că dacii aveau un cult al lupului care atacă în haită, iar în mitologia scandinavă Hati este numele unui lup fabulos. Poate că există o legătură mult mai strânsă între strămoșii noștri, popoarele nordice și hitiți. Încă de acum cincizeci de ani s-a ajuns la concluzia că leagănul indoeuropenilor este „undeva în zona cuprinsă între sudul Rusiei și Europa Centrală” (C.W. Ceram). Iată că după Rudolf Steiner, Jean Haudry și C.W. Ceram a venit vremea să avem curajul să recunoaștem că savanții europeni au dreptate când cred că spațiul Carpato –Dunărean este leagănul poporului indoeuropean.