Camelia Petre

Prima strofa am perceput-o ca pe o introducere intr-un anumit ritm, o anumita bataie a ploii care se intensifica pe parcursul poeziei, ca apoi sa ma arunce la final in fata unui tablou numit simplu si straniu \"diluviu\"...mi-au placut si imaginile si senzatiile traite.

In mod special mi-a atras atentia strofa a doua, mi se pare bine construita si serioasa (dar oare furtuna e o joaca a naturii fata de noi insine?)

Orașul sărută potopul
barbar,
strivit sub acorduri
de grave viole,
vibrează o pâclă
pe malul bizar
plimbându-și amarul
în negre gondole.

Ultima strofa m-a trezit un pic la realitate, probabil ca am simtit un ton usor ironic, desi nu stiu daca e tocmai cuvantul potrivit, dar suficient de cald cat sa ma detaseze pe un alt plan, la o alta stare de ploaie din poezie...mai detasata:)
Mi-a placut!

La multi ani, Vladimir! Sa ai parte numai de bucurii si fie ca toate visele frumoase sa ti se indeplineasca!

ploua cu flori de salcam
peste umeri lacrimi topeau
inimi si ochii tai cautau
adanc la fereastra
Doar anotimpul
draga Adriana...ma bucur ca ti-au placut si chitarile, acestea fiind o mica cheita pentru cineva sau ceva...dar n-a fost sa fie, poate altadata, sau poate undeva la fereastra inca mai bate o inima intr-o floare de salcam...Adriana si Lore daca o gasiti va rog sa mi-o aduceti degraba, multumesc... ma bucur ca v-a placut

Lore, cat de mult imi place vama veche! in special primul lor album...multumesc ca mi-ai amintit, acum soarele imi mangaie fruntea, nisipul ma-mbraca si el, si marea m-alunga departe, departe de griji si dureri...multumesc mult

Adrian, ma onoreaza trecerea ta prin textele mele; ma uita cum ploua... multumesc ca ai fredonat pentru o clipa pe aceeasi lungime de unda cu mine:)
Vladimir, cuvintele tale ma bucura, ai intuit bine mesajul, se pare ca noi putem comunica intr-un anume fel...iarta-mi indrazneala si multumesc:)
Dana (bursucel), dragostea a inventat-o pentru noi, oamenii, caci eram prea risipitori cu gandurile noastre si prea singuri in starea noastra de vis, si atunci ne-a facut reali, ca noi sa ne putem privi in ochi, descoperindu-ne, astfel, sa ne putem iubi fericiti...multumesc
(am mai modificat putin, cred ca pare un pic mai melodioasa:)
Dana (Linea), multumesc pentru aceasta surpriza placuta. Imi plac pozele, se aseamana foarte mult cu niste stari sufletesti prin care am trecut si mai trec inca, cred...cine stie...le-am luat ca pe un cadou si iti promit ca o sa am grija... multumesc

Raluca, ma bucur ca ti-a placut, sunt foarte incantata, si acum rosesc ca mi-ai spus ca aduc cu Nichita, nu stiu cum, of, nu sunt decat niste ganduri, stari de visare, fara prea mari veleitati:)
Daniel, te astept oricat printre randurile mele, multumesc:)
Anda, poate ca marea, poate ca valul, cand va veni, de ma va gasi, de ma va iubi eu am sa stiu si-am sa ma renasc degraba, multumesc:)

Marea o fascineaza, intra in valuri infrigurata, incinsa de soare si vant, iar spuma si nisipul o farmeca, o imbie, o inspira. Se joaca plimbandu-si degetele pe crestele albe si, pentru o secunda, dispare in apa sarata - amaruie. Doar o secunda, apoi reapare sarind ca un arc, intr-o explozie de ras copilaresc, un tril de pasare speriata de furtuna.


da, sorin, un text foarte bun, ce reuseste sa impace mai multe planuri; reuseste sa atraga cititorul, fie prin maretia descierilor, fie prin mirajul viselor...frumoasa poveste si dincolo de tristete ramane misterul...oare cum ar fi fost daca...?;)
tot binele din lume, tie, visatorule, tu, cel care faci ca viata sa fie mai luminoasa!

Dana, m-am gandit si eu la asta dupa ce am scris textul, insa ma tenta prea tare proza; mai mult ca sigur ca urmatorul lucru pe care il voi posta, va fi acest mic experiment, la care te-ai gandit si tu; cum ar veni ca amandoua am fost pe aceeasi lungime de unda:)
multumesc si numai bine,

Mihaela, ce buchet frumos ai facut tu aici! \"Miroase\" a flori de camp, a multa iubire si caldura. Multumesc..iti doresc din tot sufletul multa sanatate si fericire si fie ca toate visele frumoase sa ti se indeplineasca. La multi ani!

Si de unde ma jucam eu asa de frumos cu nisipul si cu norii, valurile mi-au oglindit imaginea Getei invaluita intr-un sal lung, visiniu, de matase, peste care avea prins o coronita din flori de camp. Din pozitia ei, stand turceste cu capul usor aplecat, si din incantatiile de nedeslusit pentru un biet muritor ca mine, am dedus ca e o fiinta ocupata cu tainele naturii si prin analogie cu cele ale sinelui, de aici am facut legatura cu cele spuse de mine. Si mai e ceva, peste toata aceasta imagine mi-a venit o idee nastrusnica in care imaginea Getei o asociez, intr-un fel, cu cea a lui Sache, sic:)

Daca steluta ta a fost daruita din suflet, cum si banuiesc ca s-a intamplat, cu cea mai mare placere o primesc. Multumesc, Sorin, ma bucur ca ti-a placut:)

P.S. va rog, nu e o poezie trista, nu-i asa?:)...si in fond, poeziile izvorasc din tumultul vietii, nu reprezinta o stare permanenta ci una traita la un moment dat, apoi apare o alta si tot asa...interesant ar fi de aflat cam ce inspira pe fiecare, unii se lasa impresionati de lucruri palbabile, altii de starile sufletesti, unii privesc frumusetea, altii uratul, important e sa nu ne speriem de ele si sa le tratam ca atare, pentru ca, cunoscandu-le, ne vom depasi conditia, sau ne vom autodepasi, pentru mine aceste scrieri cam asta reprezinta, in ratacirea asta aparenta, drumul, simt ca duce la o mai buna cunoastere, intr-un fel sau altul, a sinelui...prin scris ne eliberam

Pe cât de frumos ochii tai au spălat în nisipuri

o poezie care imi inspira sensibilitate, tandrete si ceva nostalgie...foarte frumos, Daniel, felicitari!

Imi pare ca te-ai jucat un pic cu versurile, intre ele, de aceea poate, pe alocuri, parca mi se termina brusc, citirea...sau poate inca sunt somnoroasa, revin mai tarziu sa ma lamuresc mai bine, pana atunci, frumos, mi-a placut si asa.

am scos doar un fragment din cele doua, mai putin reusite...pentru ca pentru mine, cel cu barbatii scenaristi intr-o viata anterioara, a fost ca o adevarata revelatie, imi pare rau ca mi-a iesit ca un umor ieftin...as putea sa filozofez mult pe marginea acestei teme, depre cum sunt si cum gandesc barbatii, dar prefer sa ramana doar in versuri, ca o idee generala...oricum, barbatii ar trebui sa fie mai atenti cu o femeie, sa ii asculte visele, sa o considere fiinta, sa o iubeasca si sa o respecte...dar ei prefera sa traiasca in lumea lor de \"scenaristi\" cu personajul principal, barbatul...daca pentru o femeie conteaza sufletul, imagineaza-ti opusul, adica in jurul a ce se invarte barbatul...(e o viziune generala, poate)
Multumesc de trecere, sugestii si aprecieri:)

Ai intuit bine despre ce e vorba...stiu ca uneori am obiceiul, nu prea placut, de a ma face greu inteleasa...acest text nu s-a vrut a fi trist, cum ar spune multa lume, cat mai degraba realist...atunci cand suntem pusi fata in fata cu sinele nostru, cand inca nu ne-am depasit prea mult starea de nestiinta a unui copil si incepem a ne cunoaste mai bine, unele lucruri s-ar putea sa nu fie prea placute la vedere si atunci incepem sa corectam, in general cam asa stau lucrurile (m-am apucat de slefuit imaginea din oglinda), trecand dincolo de zid... nu te teme:)

ma bucur ca te-a impresionat ultimul meu comentariu, facand legatura, astfel, c-un fragment din poezie, esti sufletist:)

Daniel, multumesc de sugestie, am sa ma gandesc asupra ei...asa este, a inceput sa ma prinda:)
Lucian, ma intreb cum vei reactiona daca iti voi spune ca defapt ulmii zboara si nu calul...oare de la puf?:)...placut surprinsa de prezenta ta, nu ai mai venit de mult pe la mine, te mai astept:)...sa inteleg ca te-am indus in eroare? cred ca din cauza titlului, asociind pleoapele cu lacrimile...sau poate eu m-am schimbat sau poate vreau sa par alta, nu stiu...
trebuie sa mai mentionez ca i-am schimbat titlul ...din \"poem absurd\", cum se numea inainte, a devenit ce se vede
a, mai trebuie sa adaug ca lacrimile mele au curs si in seara aceasta...calul, liber sa-si aleaga cursa, regele, un biet emul, nebunul, un prefacut... si eu, doar un pion, cu nas si maini, chiar si picioare...si atunci am plans; regina ma batea pe umar, mi-a spus, scurt, sec si la obiect: du-te! si atunci am plans. a cata oara? m-am intrebat...ce mai conta? devenisem atat de stravezie, imi dorisem atat de mult sa ma fac uitata pe undeva, departe, incat m-am uitat dupa mine si nu mai eram. cineva imi furase si ultima bruma de zambet pe care o mai puteam nutri pentru cineva si atunci am murit. apoi m-am trezit si am plans (sau am ras? nu mai faceam bine diferenta), apoi iar am murit...end of story

fiecare atingere flutură o eșarfă albă în fereastra din mine
o arcadă oarbă se cabrează peste prăpastia gândurilor
nu sunt decât o inimă de chihlimbar împietrită în mijlocul dunelor

frumos Mihai, frumos, sensibil si...trist

Nime nu e ca Florin si nici ca Bobadil si nici ca Sorin si nici ca Dana...este o joaca numita altfel...mai pretios, adica Heliodor
Ma bucur ca mi-ati lasat comentarii, care mai de care mai haioase, mi-am cules roadele, ca sa spun asa, servind masa plina de bunataturi impreuna cu voi; Sorin va trebui sa astepte pana la finalul jocului sa urmareasca daca suntem elevi buni in ale invataturii sale.

P.S. as vrea eu sa ma ridic la valoare lui ghiocel sau/si calimero, macar asa, in joaca:)
eu vrea sa spun multe, dar nu o fac, din comoditate, sic

nu, nu e o \"nada\"...cel putin nu din cele planificate;)
tu ce parere ai de text? ...adica poti sa-l comentezi cu incredere:), insa nu-i mai mult decat \"titlu\", asa cum ti-ai dat seama...sau e altfel?:)

Anda, poate ca da
Dar tie nu ti s-a intamplat sa faci o vizita cuiva la spital iar portarul sa iti ceara numarul de telefon si numele? ...si n-am avut bracul la mine:))...bine, stai linistita ca nu i le-am dat.
...Oricum, \"dulcica\" nu e un motiv suficient de bun ca sa pastreze cainele. Eu spun ca ar trebui sa se sfatuiasca cu un dresor capabil in legatura cu problema sa.
Interesant paralelism, din pacate prea mult uzitat, dar e bine scris:)