Călin Sămărghițan

Probabil ca scrieți în ”Word” și apoi transpuneți textul aici. Aveți grijă la despărțirea cuvintelor la capăt de rând, cred că le preluați și aici și rămâne cratima în text.

Wangzi, personajul acesta începe să-mi placă. Un text agreabil; am ridicat din sprâncene, însă, la ultima linie.

A treia mi se pare cea mai inspirată. V-aș sugera să postați doar câte una și să renunțați la majusculele din titluri.

Mihai, și eu văd prima strofă ca fiind mai aproape de poezie, a doua cade puțin într-o perspectivă subiectivistă, care devine accesibilă doar prin trimiteri la alte poezii cu aceeași temă. Iar cea finală, nu începe grozav, dar țineam mult la idee, cred că e un rudiment al vechiului meu stil de care mă îndepărtez. Nu sunt foarte mulțumit de ea, dar e bine după o așa lungă perioadă de simplă stagnare și aveam nevoie de starea aceea de scris, iar ce se vede e ceea ce a rămas.

Radu Vancu scrie foarte bine, ne citește uneori aici și ar fi minunat să ne și scrie vreodată.

Păi pe-acolo pe unde nu mai cântă Micăle. Așa, virtual, mă gândeam. ”Anafilictic”, ”eschimoze” poți să nu le mai pui în ghilimele, nu? Se înțelege că așa vorbesc personajele.

Și pentru cititorii noștri, îți laud cursivitatea și dinamicitatea scrierii. Inspirația în alegerea numelor personajelor (nu mai știu, parcă numai Bicuță e autentic), lejeritatea în construcția dialogului. Cred că surprinzi un fel de folclor contemporan (dacă există așa ceva) în curs de formare. Iar formulele de redare, lejere, adaptate, sunt perfect aplicabile. Dar tot nu te lași, ne mai strecori așa câte o ”tăcere lichidă” ca să nu ni se pară, totuși, cârciuma un topos chiar atât de ancestral.

Iar dacă nici Gloria, nici Micăle tot nu mai cântă, mă întreb oare care o fi ”efectul razelor gama asupra anemonelor”?

Întrebare suplimentară: ciobănașul tău cu cizme de cauciuc și sprijinit în botă, în care dintre buzunare își ține semințele și în care fluierașul de fag?

Mulțumesc Ioanelor, pentru popas. Surâd la ideea iluzoriilor înfrângeri, întradevăr, tinde spre o astfel de accepțiune. Mă bucur și dacă spuneți artă, numai să nu mă fi... ”ars” cu asta.

Când ai dat foc, am tresărit să văd ce arde, dar m-am așezat înapoi. La citire am avut o vagă impresie că abstractizezi mult prea mult, mai ales în prima parte a poeziei, unde poate m-aș fi așteptat la ceva mult mai la îndemână.

Nu pune punct după titlu. Și ceva mai mare atenție la toate diacriticele.

Când am să trec pe acolo, am să le duc niște rame lunguiețe de tablou să le pună pe perete ca să aibă și ei panaramele lor. A, să știi că nici eu nu cred decât numai în arbitrul legat.

Întrebarea ta, Florina, se susține în orice condiții. Iar în funcție de răspuns, poeții se împart în cele două categorii. Dar cred că importantă rămâne starea pe care o simte creatorul în momentul creației. E singurul lucru care contează cu adevărat. Se pare că poezia asta n-a rămas doar pentru mine.

Paradoxal, mie îmi place \"foșneră\" acela, care e probabil o greșeală de tipar (!?).

\"Luna uscată\", iarăși. Ia să te vedem pe pagina unu.

Un fel de incantație, ori chiar un fel de colind. Mi se pare însă cam prea \"subțire\", prea fragmentat într-o multitudine de cioburi mult prea mici pentru a putea reflecta un întreg.

V-aș ruga să scrieți cu diacritice, conform regulamentului privind postarea textelor.

Discurs mult prea fragmentat. Ideile, imaginile, stările sau ce-ar fi, ar trebui asamblate pentru a crea cât de cât sfere semantice. Puțin mai legato și cred că s-ar putea ajunge la forme mai frumoase.

Te rog să scrii cu diacritice, conform regulamentului.

Finalul nu prea are efectul pe care l-ar merita... dar eforturile tale de a-ți schimba scriitura sunt evidente.

O idee ar fi aici, rugina oaselor, haine de piele, dar îi trebuie alte veșminte. Prea multe repetiții și puncte de suspensie într-o poezie scurtă trebuie gestionate foarte atent.

Noemi, această lamentație, \"Zeenlanda\", este veșnicul cântec interior al lui Filip, într-adevăr. Nici nu știu dacă e doar un vis, sau el chiar crede în acel tărâm. Contează și grafia cuvântului: Arti îi spune \"Zeelanda\", când vorbește despre locul geografic, și \"Zeenlanda\" (cu n) când adoptă accepțiunea lui Filip, care îl numește întotdeauna doar cu a doua numire, din mai multe motive, dintre care unul cel puțin cred că îl intuiești.

Jurnalistul respectiv nu este decât unul dintre multele fire ale conexiunilor urmărite. Cu adevărat, zelul lui a avut consecințele care s-au văzut. Cu \"ajutorul\" lui, autorul își distruge toate personajele.

Într-adevăr, Cezar n-are idee despre ceea ce l-a \"izbit\", nu m-am gândit la asta, dar interesant că gândul te duce tocmai la el. Este și el o verigă, dar poate că e singurul care nu are cum să înțeleagă. Pe mine, totuși, mă bucură faptul că ai avut răbdarea de a citi, încercând să deduc din ceea ce spui că celelalte personaje au avut șansele lor să fi înțeles.

Acum chiar pic de somn, din motive foarte puțin literare, iar de mâine mă așteaptă traseul \"Maratonului teodorian\" la care m-am invitat singur.

Domnule Petru Teodor, sunteți un adevărat maratonist. Ați depus un efort uriaș, îmi dau seama, pentru care vă sunt recunoscător. Ați citit cu foarte mare atenție \"Rochia de bal\", lucru care mă încântă desigur, și i-ați sesizat multiplele conexiuni la care țin atât de mult. Caracterizarea personajelor este precisă și perfect nuanțată, pot să spun că le-ați înțeles pe deplin. Corecturile făcute sunt extrem de bine venite și mă bucură semnalarea lor. În multe locuri sunt chiar necesare pentru o înțelegere mai precisă a (con)textului. Vă dovediți un fin observator, iar în unele interpretări ați reușit chiar să ajungeți mai departe decât accepțiunile intenționate de mine, dar sunt perfect îndreptățite. Am să-mi rezerv luxul și plăcerea, cum oricum sunt într-o totală lipsă de inspirație pentru scris, să revin la fiecare din observațiile dumneavoastră. Cred că vă închipuiți că-mi va face plăcere să le răspund în parte, dar îmi voi și cunoaște personajele mai bine. Nu o voi face neapărat pentru cititori, ci, din egoism, o voi face pentru mine. Căci sper să-mi fie un exercițiu eficient, fetișist poate, recunosc, pentru viitoarele scrieri, la schița cărora încep să lucrez. Vă mulțumesc încă o dată și vă asigur de totala mea considerație.

... sau apologia șoferului de tir.

Foarte reușită analogie și un eseu de mare efect, atât epistemic dar, și aici excelează, stilistic.

N-am mai citit până acum despre \"aroganța scriiturii\", dar văzând cum vine tirul, îmi dau seama că numai așa mi-ar fi plăcut să mi-o imaginez. Întoarcerea oglinzii retrovizoare spre sine însuși este punctul de turnură. Îmi confirmă și mie, prin acea \"experiență mistică\", unele lucruri legate de conceptul de oglindă. Și de ce vechile popoare spun că-ți fură sufletul. Iar în definirea \"rostului oboselii\" conducătorului de tir, ești de-a dreptul exuperyană, iar aici eu scot pălăria. Eseul are viziune, dar mai ales un stil, aș spune profesionist, al discursului.

Cele trei vehicule arhetipale, dacă e ideea ta, trebuie să le pui sub licență. La final, pentru că e aiurea să te ridici în picioare și să aplauzi, nu-mi rămâne decât să bat cu tocul de scris în masă.

E clar, nu mai ai cum să mă pierzi ca cititor. E text chiar de recomandat, dar dacă aș face-o, aș fi pe loc suspectat de cras subiectivism. Doar eu știu că nu e așa. Pentru cârcotași aș semnala doar comentariul meu din 14 aprilie, deci înainte de a mă comenta dumneata, la \"Tabu-la rasa\", când, Săptămâna Mare fiind, numai de comentarii elaborate nu aveam timp. Nu m-am înșelat la primele două texte, dar așa e ardeleanu\', stă și cugetă prea mult, și când să dea steaua, a trecut trenul. Eu tot ți-o dau.

Știu, am rămas dator să-ți spun ce m-a adus în pagina ta. Dar asta, chiar că n-o va mai crede nimeni.

Vă asigur de toată bunăvoința, dar nu merge nici ca poezie, nici ca eseu. De aici să vină \"panseu\"? Păstrați, eventual, gândul și atât. Și din acest punct încolo vine apoi și eseul și poezia.