Orele

aici rosteste cuvantul ganditorului devorat intre clipa si traire...poemul mi-a placut mult...
cuvantul cristalizarea desfasurarii efemerului?
sau cuvantul eterna, cutremuratoare rostire de sine?

cuvantul, eterna, cutremuratoare rostire de sine, crede Ioana...

Cred că da, Ioana, e vorba de efemer și iremediabil. Și încercarea cuvântului de a mai recupera din irecuperabil. Mă bucur că ai trecut, că ți-a plăcut și că ți-a spus ceva. Și cred că Francesca va mai apărea. Aș am sentimentul acum.

I-am spus odată cuiva cum că nu voi putea să scriu despre el decât după ce totul se va sfârși, că nu pot să mă bucur și să scriu în același timp.Versurile \"Voi striga la tine cu toată disperarea tristeții, să scrii despre povestea zilei de ieri e cea mai cruntă povară/Ziua de azi nu mai există demult\" mi-au adus aminte de vorbele spuse și încă mă întreb care trăiri inspiră mai mult.De ce atunci când înțelegem este întotdeauna mult prea târziu? Sau poate că uneori ar fi prea mult dacă am avea și forma și fondul, și zâmbetul și ce se ascunde în spatele lui.

Întrebarea ta, Florina, se susține în orice condiții. Iar în funcție de răspuns, poeții se împart în cele două categorii. Dar cred că importantă rămâne starea pe care o simte creatorul în momentul creației. E singurul lucru care contează cu adevărat. Se pare că poezia asta n-a rămas doar pentru mine.