Călin Sămărghițan

Te desprinzi elegant și-o duci cu înțelesul (pe ea, poezia) departe, iar pe el (pe cititor) îl zvârli în acea altă lume. E interesant când vorbești vorbele unei lumi și se aude taman dincolo.

Mhm, căci umbra, nu lumina.

Să ne fie a taină și pace!

Marian, ești generos în aprecieri, iar perspectiva din care privești mă obligă în primul rând la prudență. Hm... mai treci!

Dreptoate ai frate siliștean, noamără de ieri 30 de zile și poate avem răspuns așteptărilor. Asta dacă vreai să rămâi pe lista salukită. Am fost ș-oam venit, mai duce-m-aș! Poeama am adus-o dincotrolea.

Așadar ai auzit și tu fluierul acela...

Volumul "Poema desnuda" a câștigat Premiul pentru debut "Mircea Ivănescu" 2012, la prima sa ediție, în urma jurizării unui prestigios juriu, și acordat de către Asociația Artgothica Sibiu.

No, te-ai pixat! Mai bine vii pe jos pentru o partidă de go.
Ai văzut că-s din "Zălau". Acolo m-a [cenzurat] armata și pe dealurile lor am păscut iarbă când îmi era foame.

Ui, C.C.!

lupii se vând la preț dublu
(dedicată tatălui meu)

"în fiecare vineri tatăl meu se ridică din trup și se-ntoarce
a doua zi târziu cu genunchii îngropați în aer
(mama îl așteaptă cu pâine și vin într-un colț
de unde vede fântâna pe care tata a secat-o de curând
să-ncapă pielea lupului ucis)

cândva credeam că tata e un Dumnezeu mai mic
pe care-L am întotdeauna la-ndemână
că pot să-i spun toate lucrurile care mi se întâmplă
atunci când răspund la telefon
că-L pot desena ca pe un șarpe tatuat pe
sânii mamei veninul Lui să-mi fie lapte
că-mi pot sprijini urechea de pieptul Lui
s-ascult ora exactă atunci când nu am ceas

lipită de carnea Lui să mă nasc a doua oară
din iarba portocalie care crește înlăuntrul lui
de fiecare dată când o cere pe mama în căsătorie
anatomie și absint

(nu am știut niciodată de ce
îmi punea monede albe pe ochi în somn)

în fiecare vineri genunchii mei se înnegresc
și mi se rupe câte-o coastă
în fiecare vineri mă-ntreb dacă nu cumva
pielea mea e pielea lupului ucis de tata
dacă nu cumva pielea aceea s-a umplut
de apa secată din fântână și m-a-mbrăcat pe mine

(în fiecare zi de vineri mi-e foame de vin și sete de pâine)

în ce prăpastie mi-ai aruncat, Doamne, mărul
vezi Tu, eu am doar degete și toate 11 le-am întors spre Tine"

Și ceva mai "strâmt":

lucruri împerecheate

Dumnezeul dumnezeirii.
nimic mai rece și mai înalt decât spinul
sângerând

și tu respirând lumină înlăuntrul meu

pentru totdeauna

țipetele nașterii
(corbi transfigurând corbi)

deasupra cordonului ombilical
nisipul alăptând o viperă prin talpa piciorului

cinci

cinci axe
o singură rotație

scările care duc spre lotuși sunt diforme

Încă un minifragment (din "Autoportret") care mie mi-a plăcut foarte mult:

"cel ce nu aude [...]
curge prin mine ca un sânge frenetic
ca o greșeală zidită ca un noroi de alamă"

În ceea ce o privește pe Alice, am mers pe mâna lui Suciu și a sălăjenilor.

Important e să știi că n-am murit.

Scurt, și înapoi acasă!

Mulțumim, a fost fain, n-o să vă uităm... prea ușor.

Pe mine m-a fermecat dl Traian Chiricuță și o salată magnifică la 2 noaptea pe bulevardul pustiu.

Suntem onorați de invitație și sper să nu dezamăgim.

De fapt, lista completă a artgoticilor care vor fi prezenți este următoarea: Adrian Suciu, Niu Herișanu, Dan Herciu, Călin Sămărghițan, Fara Al Zahra.

Hm! E o moștenire pe care mi-am pus-o în brațe și mă văd nevoit s-o duc mai departe. Aș lăsa-o bucuros altcuiva și poate chiar o voi face mai curând decât mă aștept eu însumi. Proza se arată mult mai maiestuoasă la orizont.

Mai precis... "sub orizont".

Fain gând. În 22 Artgothica descalecă la București, poate reușiți atunci. Fiți cu ochii pe noi!

Nu numai poezie, sunt și prozatori și chiar mulți, mai mult de jumătate din invitați. Se anunță un an bun deci.

Merge, merge, în prag de an, chiar excelent. Un aer ușor donjuanist, dar îi stă bine. De efect ochii aceia ca de pe altă planetă, precum și cea de-a "altă" zi.

Mulțumim, ne e dor de voi și vă așteptăm.

În prima marți din fiecare luni!

Bogdan și Leonard sunt doi poeți atât de diferiți încât dialogul dintre ei nu poate fi decât un savuros spectacol taxonomic. Poezia, cum bine intuiește Bogdan, cred că stă într-un colț, relaxată, și zâmbește privindu-ne mișcările haotic-bâjbâitoare în numele ei. Azi e ziua nașterii de-a doua a lui Nichita și tocmai l-am reascultat afirmând că nu există poeți, doar poezie.

"E posibil și recomandabil să mă înșel", asta am s-o țin minte.

Mm, și când colo, la mine, e un simplu dansator. Disimulează, s-a spus bine.

Da, fără. Rece, crud, aidoma realității. Grația finală!

Poezia conceptuală a Bogdanului nostru se menține de ani de zile la cote dintre cele mai înalte. "Nu se poate vedea chipul celui venind..." Dacă m-ar întreba cineva cine mai scrie azi poezie filozofică, aș răspunde fără ezitare: Vasile Chira și Bogdan Dragomir. Atâta doar că cel de-al doilea are jumătate din vârsta primului. Nu sunt specialist în Blaga și nu știu cum a fost el receptat în epocă, dar cred că aici așa ceva se întâmplă.

Epistemele poeziei lui Bodan Dragomir sunt aidoma generațiilor spontanee, coordonatele textelor sale se generează perpetuu pe sine. Dacă în biologie această teorie s-a dovedit a fi una naivă, în poezie nu mai este așa. Lanțul la început logic pune apoi carne pe el, iar această carne relevă în final, paradoxal, conexiunea imaterială, infra-logică.

"Acum nu coincide cu aici", dar "sunt una", sunt "două distanțe", sunt "o virgulă", "virgula din limba păsărilor". Da, el nu plasticizează, e mai degrabă simbolist prin limbaj și expresionist prin atitudine, dar este cert un adversar înverșunat al realismului și un încăpățânat adept al răspunsurilor duble. Sentimentul perisablității este unul acut iar salvarea vine la el prin conștientizare și, secvențial, prin comunicare. De aici probabil oscilația între tăcere și memorie, între preeminența râului sau a albiei.

L-aș întreba: auzi, tu ce scrii acolo? Și mi-ar răspunde... evaziv. Dar tare sunt curios ce mi-ar răspunde.

Într-o viață trecută aș vrea să fiu ochiul din frunte! Io m-am ales numa cu umbra, ui așa o vrut Moșu anu ăsta. De-aia! "Starea prin care m-a scurs"... ca pe-o lămâie.

Tu cu Păcală și cu Rara scrieți fain, ce vă pasă!