Jurnal
Limba păsărilor
2 min lectură·
Mediu
închise sunt ochiurile rîului
acum nu se poate vedea chipul celui venind
limba lui este limba trecerii
strigă fiara înecată în apă
limba lui este limba păsărilor
și încă mai mult decât limba păsărilor
se vede clar acum cum se închid ochiurile rîurilor
ca niste ecluze între tăcere și memorie
nimic nu trece prin trecerea însăși
da, da, principiul rațiunii suficiete
mimează gura ei adâncită
acoperite sunt cuvintele spre capătul lor
acolo unde cuvantul ar trebui sa devina cu(-)vânt
limbile noastre nu sunt decât semnele de punctuație din limba păsărilor
închise sunt ochiurile rîurilor
curgerea apei devine scurgerea rîului
da, da principiul non-contradictiei imploră capul ei scufundat în sine
sensurile noastre ca o tăcere despuiată
ca o mașinărie-ritual sau ca un ritual mașină-
nimeni nu stie cu exactitate
acum nu coincide cu aici
acum și aici sunt una
polisemia a două distanțe
distanța dintre limbile noastre
probabil virgula din limba păsărilor
se vede clar cum nu am văzut până acum
casa noastră nu era decat un ospiciu
mama noastră siameza tuturor mamelor
acum nu se poate vedea chipul celui venind
limba lui se divide în două
așa cum uneori rîul se divide de albie
dar nu știm încă dacă rîul e urma albiei sau albia urma rîului
024.969
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- bogdan dragomir
- Tip
- Jurnal
- Cuvinte
- 207
- Citire
- 2 min
- Actualizat
Cum sa citezi
bogdan dragomir. “Limba păsărilor.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/bogdan-dragomir/jurnal/13996439/limba-pasarilorComentarii (2)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
BDCalin,
Generos ca de obicei!
Fiind un poem despre asa-zisa limba a pasarilor, e putin complicat sa redau in asa-zisa limba a noastra mai multe detalii discursive. Textul in sine a facut deja prea multe concesii :)
Generos ca de obicei!
Fiind un poem despre asa-zisa limba a pasarilor, e putin complicat sa redau in asa-zisa limba a noastra mai multe detalii discursive. Textul in sine a facut deja prea multe concesii :)
0
Epistemele poeziei lui Bodan Dragomir sunt aidoma generațiilor spontanee, coordonatele textelor sale se generează perpetuu pe sine. Dacă în biologie această teorie s-a dovedit a fi una naivă, în poezie nu mai este așa. Lanțul la început logic pune apoi carne pe el, iar această carne relevă în final, paradoxal, conexiunea imaterială, infra-logică.
"Acum nu coincide cu aici", dar "sunt una", sunt "două distanțe", sunt "o virgulă", "virgula din limba păsărilor". Da, el nu plasticizează, e mai degrabă simbolist prin limbaj și expresionist prin atitudine, dar este cert un adversar înverșunat al realismului și un încăpățânat adept al răspunsurilor duble. Sentimentul perisablității este unul acut iar salvarea vine la el prin conștientizare și, secvențial, prin comunicare. De aici probabil oscilația între tăcere și memorie, între preeminența râului sau a albiei.
L-aș întreba: auzi, tu ce scrii acolo? Și mi-ar răspunde... evaziv. Dar tare sunt curios ce mi-ar răspunde.