Călin Sămărghițan
Verificat@calin-samarghitan
„Nimic nu este ceea ce pare/ Nothing is what it seems.”
- deținător al primului și deocamdată singurului saluki din România, septembrie 2009, de la care moment scrisul a retrogradat pe locul doi. - Născut în 1969 la Sibiu. - Licențiat al Facultății de Teologie din Sibiu, 1992. - Studii la College of the Ressurection, Universitatea Leeds, Anglia, 1996. - Titlul…
Pe textul:
„ Te pui cu EBA ?" de Paul Constantin
Pe textul:
„nu intreba" de Adrian Furnica
Vedeți un pic de ”ș”-uri și ”î”-uri.
Pe textul:
„Recunoașteti rața ca fiind una din parcul Cișmigiu?" de Pasărea În Spatziu
Pe textul:
„mov de la avon" de Crina Albu
Pe textul:
„culeg..." de mara manolache
Stimată Veronica Văleanu, îmi place mult întrebarea pe care mi-o puneți dumneavoastră: \"de ce acum și nu atunci?\" Adaug: de ce acum și nu altădată? Nu înțeleg însă, despre ce \"copie după original\" vorbiți.
Marius, mulțumesc pentru completare, este, într-adevăr, multă poezie în titlu. Cred că despre suprarealism avem fiecare păreri diferite, chiar dacă a venit cineva la un moment dat cu o definiție doctă. Mă faceți tot mai curios de pagina engleză, iar asta este iarăși foarte bine.
Și pentru că și domnul Teodor mi s-a adresat, îl salut cu respect și îi spun că am făcut-o cu mare plăcere, bucurie și sentiment al împlinirii. Și al afirmării unor valori pe care am încercat cu prea modeste mijloace să le aduc la lumină într-un moment în care din multe puncte de vedere mi s-a părut potrivit.
Ioanei Matei îi cer mii de scuze pentru ultimele mele intervenții și o rog să mă ierte.
Pe textul:
„poem despre timp scris cu sânge..." de ioana matei
RecomandatApoi am dat peste calitățile poetice și a devenit fascinant. Prima liniște, dezordinea, jocul, visul, arginții sufletului și tot ceea ce a urmat...
Apoi am asociat imaginilor textul și a devenit liniștitor. Inundant de liniștitor.
Of!, este recomandat, a dat chiar Liviu o stea, steaua mea ar păli, mai ales că e gata palidă.
Pe textul:
„silences" de Alina Manole
RecomandatCuvintele la ea nu sunt nici măcar semne, ci sunt ecouri. Nu sunt jaloane ale rațiunii, ci sunt însăși adierea ei. De aceea reușește, de cele mai multe ori cu fină măiestrie, să redea ceea ce nu se poate rosti. Poezia ei este mai mult intuitivă, decât denotativă. Ea nu \"arată\" niciodată, ci, mai curând, insinuează, iar aceasta e o calitate pe care o ai sau nu, căci greu ți-o impropriezi dacă nu o posezi. Versurile ei niciodată nu obstrucționează, dar nici nu stimulează imaginația, ci o hrănește de-a dreptul, cu subtile găselnițe. Nu știu de ce ține asta. Sau știu, dar nu e locul să o spun aici.
Ioana Matei accede spre esențe, așadar. Ascultați: \"atinge-mă!/ n-am nicio parte!...\" (Discurs intangibil). Sau, în O pasăre pe gard: \"cu ochiul închis/ încă/ o mai doare/ iubirea...\" Sau: \"în ochii lui coboară o poveste/ și ea tresare fără contur...\" (fragment! din Fascinație). Știm bine, de cele mai multe ori poezia ei nu depășește mai mult de trei patru versuri, dar numai așa poți să scrii atunci când te apropii cu adevărat de înțelesurile lucrurilor, când frizezi legăturile intime moleculare, pe spații infime, dintre sensuri. Ea nu scrie despre procese poetice, ci scrie despre sinapsele care transmit acele procese. Nu despre delicatețuri concrete, ci despre savori desprinse.
Poezia ei minimalistă e unică pe site și nimeni nu prea are curajul să se apropie critic de ea. Nimeni nu scrie ca ea, iar originalitatea ei nu poate fi copiată, oricât te-ai strădui. Patentul nu-i poate fi subtilizat, căci ai impresia că se destramă imediat cum l-ai atinge. Nu-ți rămâne decât să-l privești și să te pierzi, nu în comentariu, ci în aroma pe care o simți răpindu-te de la fața lumii, de care ea însăși e prima care fuge.
Pe textul:
„poem despre timp scris cu sânge..." de ioana matei
RecomandatPe textul:
„Cine iubeste bine pedepseste bine" de Preda Jeni
De îmbunătățitPe textul:
„VideoPoezie: Chiștocul" de Miron Manega
RecomandatPe textul:
„Uneori sunt inteligenta" de xenia bulearca
Pe textul:
„Fa" de Parfenie Iliieas
De îmbunătățithttp://romana.agonia.net/index.php/multimedia/1837973/Rubrica_Multimedia_-_instruc%C5%A3iuni_de_utilizare
De exemplu poate fi reîncadrat la poezie, dar acolo nu va mai funcționa linkul din motivele expuse mai sus.
Mulțumesc pentru înțelegere.
Pe textul:
„și afară" de ștefan ciobanu
http://romana.agonia.net/index.php/multimedia/1837973/Rubrica_Multimedia_-_instruc%C5%A3iuni_de_utilizare
Servus Dana. Precizarea de la început este una generică. Această poezie va rămâne la secțiunea multimedia întrucât cuprinde și \"textul în lectura autoarei\", dar pe viitor nu mai acceptăm doar postări cuprinzând text însoțit de linkuri spre filmulețe sau MP3-uri. Fac această precizare întrucât multor autori le-am încadrat postările multimedia la pagină de autor.
Pe viitor, obiceiul tău de adăuga lectura autoarei, se poate menține în condițiile publicării la multimedia (dar fără film adăugat, te rugăm).
Pe textul:
„solitude" de Dana Banu
Voi încadra textul la \"pagină de autor\" până veți remedia. Mulțumesc pentru înțelegere.
Pe textul:
„Vești de la Madrid" de bianca marcovici
Interesant; scria: \"Caietul de cursuri a poetului\", am savurat de asemenea veche grafie: \"vrâsta\", \"dela\" scris împreună, \"bibliotecei\" ș. a. Chiar frumos.
Ne dați voie să-l considerăm \"strămoșul\" secțiunii \"multimedia\"?
Pe textul:
„Primul film documentar despre Eminescu" de Miron Manega
Mi-a plăcut filmulețul și poezia, dar muzica mi s-a părut uneori prea tare, acoperind vocea. Fotografiile sunt de excepție, iar la cea îmbrăcată în militar chiar am surâs, e inspirat inserată, acompaniată de textul despre copil.
Filmul a fost o excelentă invitație să vă mai citesc și am găsit în urmă lucruri foarte plăcute.
Pe textul:
„VideoPoezie: Povestea Zăpezii" de Miron Manega
Pe textul:
„Concret" de marius ciobanu
RecomandatDar ajungem în sfârșit la final: ”degetele tale sunt niște creneluri/ din spatele lor obrazul meu e un zid de cetate minoică// dacă aș fi amnezic m-aș îndrăgosti zilnic de tine”, care e de o mare frumusețe. ”Creneluri”, ”obrazul meu din spate”, ”zid minoic” rezonează toate într-o ciudată armonie care conferă o imagine deplin construită poetic pe mai mult planuri. Atât semantic, dar și asociativ-sentimentalo-estetic. ”Obrazul meu” în spatele ”degetelor tale” îmi pare a construi o atmosferă intimă generată de un gest plin de tandrețe, dar totodată distanță, de iubire, dar totodată de provocare, în deplină consonanță cu acea ”amnezie” care l-ar face pe autor să se îndrăgostească de aceeași persoană în fiecare zi, uitând-o mai întâi, un fel de ritual repetat și repetat la nesfârșit, neștiut de îndrăgostit, dar ”înregistrat”, în chip neîndoios ca atare, de către cine? (aceasta e întrebarea), ca fapt în sine. Un fel de ”degetele tale, eterne creneluri ale cetății mele”.
E un act intim, personal, subiectiv, de apropiere și contemplare reciprocă, un act care devine în chip magic un fapt estetic prin excelență. M-am cam întins, dar redarea acestei ”complicate” simțiri mi-a plăcut foarte mult. Gestul se sublimează și devine unul etern: de aceea ”ne vor găsi răstigniți în chihlimbar”. Acel ”ne vor găsi” e foarte important pentru efect, este exact obiectivizarea actului subiectiv și prin aceasta eternizarea lui (adică nu contează cum vom fi noi, ci cum mărturisește pecetea gestului nostru în fața ”eternității”). Toată admirația.
Pe textul:
„ne vor găsi răstigniți în chihlimbar" de Laurențiu Belizan
