Călin Sămărghițan

- Nu mă atinge!
- Ați pățit ceva? V-ați lovit?
- N-am pățit nimic, lasă-mă-n pace!
- Ne-așteaptă ceilalți, trebuie să continuați!
- Nu mai vreau să continuu. M-am săturat de concursul ăsta. M-am săturat de alergat. Și de tine m-am săturat. Sunt obosit. Mi-e frig, mă dor oasele.
- Trebuie să mergem.
- Du-te tu în locul meu. Spune-le c-am murit.
- Știți bine că nu se poate.
- Nu mă atinge! [...] Ce-aveți cu mine? Aici nu mă supără nimeni, nu mă aleargă nimeni. Nu mă atinge nimeni. Ce vreți voi de la mine?

(din filmul \"Concurs\", 1982. Scena aici: http://moscalifar.eu/?p=15661)

Cu scuzele de rigoare. Simt că trebuie să spun ceva mai mult despre \"Praga\", dacă tot ai adus vorba și întrucât poezia nu apare separat la mine în pagină. (Face parte dintr-un lanț de orașe în cuvinte și imagini, realizat de Cristina Rusu și în care m-am \"rătăcit\" și eu.) Deci, la \"Praga\" în loc de \"ea\", s-ar putea spune foarte bine și \"el\", adică orașul. Dar am văzut Praga ca pe o doamnă stilată. În engleză, iarăși, s-ar putea traduce foarte bine cu \"it\", dar ar fi preferabil cu \"she\" pentru a nu se pierde intimismul ori chiar polisemia. Asta în accepțiunea în care ai putea să stai de vorbă cu un oraș. Dar cu asta nu mai e oricine de acord.

Mă bucură trecerea, mulțumesc pentru opinii. Interesant că spui \"neterminate\", sunt foarte de acord dintr-o anume perspectivă. (Poezia nu trebuie să se termine și ar fi ideal ca nici măcar atunci când autorul da. Deci pentru mine e un compliment.) Simt nevoia să fac doar o precizare, la \"Praga\": versul doi nu e atât de \"particular\" pe cât pare.

Pentru a înțelege pe deplin ce ai vrut să spui va trebui să te citesc atent ca să-mi dau seama de modalitățile receptării tale personale. Poate am să las și niște semne, recunosc, oarecum încântat de un cititor pe care îmi place să-l consider exotic (dacă nu te supără).

A, să nu uit, cu câinele e invers: fiecare și-l alege de fapt pe cel cu care seamănă. (În unele cazuri nu doar fizic.)

Artă și sensibilitate. Cuvânt și imagine creatoare de atmosferă. Inspirată grafia în italice, evidențiind întrebări ori aserțiuni suspendate, care s-ar fi putut susține chiar și numai ele în compania fotografiilor, întrucât textul scris drept, adică răspunsurile, coboară intenționat cu o treaptă elevația discursului auctorial. Se creează astfel un soi de dialog a două viziuni aparte. Un autor pe care ar trebui să-l vizitez mai des.

Dacă avea majuscule la început de propoziție (încă o percep ca pe ceva dizarmonic și strâmb), dădeam absolut stea. Aș fi perceput totul ca fiind perfect. Dar mai trec.

Al doilea clip m-a impresionat mult. Are atmosferă și sensibilitate. Expresivitatea e susținută de text, de instantanee, de Sigur Ros care știe să cânte lucrurile pe numele lor. Cred că fotografiile n-ar fi avut efect fără cele spuse și fără muzica inspirat aleasă. Aici stă măiestria asamblării. \"Camera\" poposește suficient pe text cât să poată fi asimilat.

Și primul e bun, dar la al doilea toate sunt la locul lor, în special pentru el e steaua.

Aproape tactilă acea imagine a duminicii. Numărătoarea \"din om în pasăre\" conferă o nuanță imponderabilă, e probabil licărul \"bijuteriei de zi\".

Totuși efectul acționează retrospectiv, dinspre final. Surprinzător, poezia devine mult mai meditativă prin ultimele trei versuri care, plecând de la o realitate scoasă în evidență cu subtilitate, o transformă în motiv liric al unei fulgurări (ca să folosesc un termen drag autoarei) imaginative. Prima strofă e doar pretextul unui post-text ce se dovedește destul de pretențios.

Are farmec și miez.

Cele ce urmează le spun cu toată speranța că îl vor face pe autor să fie mai atent la ce va scrie pe viitor.

La vremea lor, am fost un mare admirator al \"Poemului arab\" și mai ales al celui spaniol (poate am să adaug acolo câteva opinii la fel de personale). La \"Poem rus\" (care e mai prost decât ăsta) am renunțat să postez un comentariu critic, pentru a nu-l speria pe autor, care pare bine intenționat, dar văzând că începe să fie supralicitat, spun aici că poezia de față o clasez de pe la mediocră în jos.

\"scarpină treimea la ceafă\" e de comă și de tot râsul, contextul nu salvează deloc formula care numai poetică nu e. În rest, același prozaism, confuzie, lipsă de inspirație și umplutură textualistă. Joc ieftin de glezne. Nu transmite nimic, nu are suflu, nu deschide orizonturi semantice, nici câmpuri logice. Închistat, rece, exasperant. E ca un chin de a ieși înspre expresie, dintr-o încăpere lipsită de ferestre.

Mare atenție la formula poetică! \"Nocturnă a trupului\" e o palidă încercare de salvare. \"Zdrobirea greierilor\" e inspirată probabil dintr-o poezie (bună) recentă de pe site, însă aici nu capătă nici o valoare. Pentru \"cerșafuri\" îți trebuie multă îndemânare ca să scoți ceva bun din ele (a se citi \"ceva liric din ele\").

\"Descalță pământul de aburi\" e \"abureală\" gratuită. \"Din pietre cresc vițeii\" încearcă o formulă subtilă (mai ales prin \"caută răcoarea\"), dar nu reușește, n-are pe ce să se sprijine, contextul o sufocă iremediabil.

Ceea ce urmează în paranteza aceea prelungită vine cu niște platitudini inutile într-o poezie de astăzi. Enumerare lipsită de sens, \"ligheanul\" acela inestetic e lipsit de orice orizont semantic. \"Limita rostirii\" e banal.

Maria trebuie să fie mulgătoreasa, sau ce? Poezia e la limita de a fi catastrofală. Și am zis că e totuși ceva mai bună decât \"poemul rus\" căruia i s-a dus vestea mult prea departe.

Nu spun că am și dreptate. Eu doar mi-am exprimat părerea personală. Dacă contează, bine, dacă nu, și mai bine.

Ioana, da, e și un fel de glumă. Măcar bine că-i bună. Salut! Și succes, la ora asta începe lansarea cea movă.

Laurențiu, îți spun: e doar o părere de muguri. Dar primăvara poa\' să vie de-aia.

Liviu, dar ce zici de: \"Ãștia or furatără toamna și s-or fost duși\"?

Mulțam\' de semne.

Uuuu, Ștefan, așa e! \"Văd\" ideea ta! E foarte interesantă și merită încercată. Ai ochi. Mulțumesc.

Mărturisesc că mi-a trebuit ceva timp până ca poezia dlui Mahmoud Djamal să-mi înmoaie percepția, dar am ajuns acum să-i citesc fiecare scriere. Am impresia că domnia sa mai mult fuge de înțelesul obișnuit al cuvintelor. El construiește lumi cu totul noi, el lansează ordini neobișnuite în lucruri. Cer care locuiește în oameni, timpuri ale unui pământ fără nume, pietre mistice care vorbesc în alte legi. Legile universului său ridică platouri înalte de pe care să privești altfel lumea de aici. Un distinct univers poetic pe care încă nu-l pot recepta decât intuitiv, dar știu că există.

Bag seama că Serafim e frate cu lupul. Asta nu poate fi decât benefic pentru el. Nu știu pentru alții. Povestea Serafimului continuă să fascineze. Se vede că scrisul Silișteanului îl bucură pe Adam și-l îndeamnă la destăinuiri suspendate... Suspendate de paseri din urmă.

Prin numeroasele \"traduceri\", dar mai ales prin \"invitația\" din final, poezia m-a intimidat la vremea ei încă de la prima citire și o mai face încă. Spațiul ei de desfășurare mi se pare accesibil doar unui vizionarism foarte selectiv. E o \"călătorie\" grea, pretențioasă, \"zăpezile\" chiar \"îmblânzite\" sunt totuși serioși nămeți ce reclamă abilități de alpinist. Abia acolo în vârf, vom putea striga cu autoarea: \"I shall eat the wolf\", cedându-i aceleași traducerea finală.

... and the wolf won\'t have anything against.

Maria, eu de când o citesc pentru că o citiți voi mai întâi, îmi place tot mai mult. O fi și ăsta un sens până la urmă. Mulțumesc pentru semn.

A, și voiam să o dedic Ioanei Matei și lui Viorel Păcală. Cred că le-ar fi plăcut.

Emilia, \"ăștia\" îmi sună tare bine în cazul de față.

Ioan, nedumerirea ajută la frumusețe. Sănătate să fie! N-am priceput ce-i cu Manole, dar tu ești mai \"suptil\".

Rara, da, a fost o fulgurație. Îți închipui dacă nu puneam nici poza? Inițial ideea era să pun titlu \"Ãștia au furat toamna\", iar ca text \"și s-au dus\". Așa îmi venise.

Dănuț, vreascurile! E o poză veche cu un bonsai care murise.

Ioana, bine că ai trecut!

A doua strofă rostește adevărul pre limba celor care.

Încheietura inimii sângerează atunci când.

Bordurile zilei sărite de.

Cerul sub tălpile.

Scuze, dar abia-mi trag sufletul, mă urmărește încă.

Nț! Trebuia să-i prinzi și să-i legi de vânt!

Regăsesc aceeași formulă poetică proiectată din nou exotic, fiind vorba de textele \"străinătăților\" autoarei. Poezia Ariadnei Petri așterne largi orizonturi intuitive în fața cititorului. Trei tipuri de plâns pentru cele trei timpuri de referință (trecut, prezent, viitor) ale unor imagini poetice atent și pretențios sudate.

\"Sanctuarul fluturilor\" parcă vine dintr-un izvor mitic, fragilul balans dintre frunze și stele e \"îndelung\" nuanțat, iar soarele la distanță \"de o secundă de eclipsă\" ori \"carnea proaspătă\" rotesc un imaginar calendar aztec, concentric, spre un \"alt\" timp, o \"altă oră\" a acestui \"instantaneu\" centralo-american plin de semnificative substraturi.

Maria, e târziu de devreme.

Nici nu suntem de pe pământ, e doar o părere, iar dacă ai respirat liber aici, nu poate decât să mă bucure. Uneori poezia e și un simplu companion de seară.