C

\"
Cum aș putea să mi te scot din minte?
- tu rătăcești prin viața mea de-un veac -
E-un anotimp teluric și cuminte.
E toamnă iar. Mă duc să mor. Țac-pac.
\"-bravo!

Idee+continut,o poezie ce merita a fi citita...ludica si serioasa in acelasi timp:)

Numai bine!
Atman:)

Nu mai am cuvinte!

\"
La noapte vom porni din nou către dincolo.
Azi e vreme pentru pământ și casă.
La noapte vom trece iar Dunărea pe gheață
ȘI VIAȚA PE MOARTE.
\"-WOW!

Bravos!

Superb!
Atat am de spus...

Adriana, prezenta ta aici ne onoreaza. La multi ani, din toata inima. Sanatate maxima si pace interioara.

Cu bine,
Atman.

La multi ani, Cosmine!

Continua-ti visul...

Cred că renunțarea la suportul metaforic, pentru o t secundă, eliberarea prin alegerea indeterminării, fragmentării, ne(re)prezentabilului, decanonizării, hibridizării, construcționismului, carnavalizării și imanenței poate fi considerată o soluție. În primele trei versuri ai reușit, cu \"plânsul circular\" nu m-ai convins, în schimb \"per total\", Observ o schimbare. În bine. În foarte bine. Mai să nu te recunosc.
Ne mai citim.

Parere pozitivă.
A.

\"aici eu sunt, eu sunt...\"

iată,


Calea Regală (M. Cărtărescu)

\"
acolo, pe pământul lor erau înconjurați de o rețea aurie
de fibre nervoase
pietrele erau ele însele acoperite de grăsime, bășici roz și
vernil, frunzele supurau
distilându-și chinurile, șocurile electrice, cloroformul prin
țevi flexibile
purtându-l sub pământ unde un urlet de nichel digera micile
animale.


pământul era ars, mutilat, străbătut de sarcopții rădăcinilor,
plin de larve și fluturi
țărână de fluturi și efemeride unde lumina stârnea un
neînsemnat zvâcnet batjocoritor
în picioare prelungi și elitre.


iar ei pătrundeau în lumină, despicând pădurile moi ale
nervilor
care se bolteau, dădeau lăstari și ardeau deasupra unor
leneșe râuri de sânge,
ei se înfășurau în lumină, ei se spălau în lumină, cu pletele lor
violete
pline de crengi de măr și paianjeni; cu rachete de lut și în
turnuri de faguri
ei se apropiau de astrul care-i ardea vitrificându-le craniul,
transformându-i
în accesorii uscate ale imensului lor ochi pineal, ființe
vegetale
zburând în grupuri, sângerând din toate motoarele, azvârlind
mănunchiuri de vene spre stele ; curățându-se de carne și
măduvă,
lipindu-se de retina solară.



de acolo, bărbați și femei contopiți în inflorescențe mirifice,
emanând lumină,
priveau înapoi spre pământul lor tărcat, învelit în blana
plantelor carnivore,
ținut al orbitoarei dureri, al chinurilor facerii amplificate
de rețelele de megafoane
al geamurilor stropite de sângele păsărilor multicolore,
instrumente de măsurat apăsarea,
dar mai cu seamă al lor, al celor ce posedau buze și creier,
al celor devorați de dinastiile stelelor.



stranie stirpe, oasele lor își aminteau încă forfota
coacervatelor
frenezia diviziunii, groaza de o moarte lichidă, spiralele
visătoare
șerpuind, cu pseudopode și cili prin aurul morților uniți
într-o singură față
în cântecele de glorie ale celor ce așteptau înălțarea și care
erau numai cântec.



soarele pierdea neutroni în oceanul scânteind de vertebrele
peștilor
cu ochi telescopici, ciocnindu-se stol după stol, înfășurați
în drapele
fluturându-și armurile în noaptea unei guri niciodată deschise
nepronunțând niciodată un nume; își aminteau
forme șuvoind cu limfa unele din altele, împroșcând lichid
seminal,
chircindu-se și intrând în pământ, unde le așteptau cupa și
flacăra,
străbătând peste oglindă, târându-se printr-o apă cu mult mai
subțire
adormnind pe o piatră în mijlocul ierbii până la șolduri.
generații de sânge devorau generații de sânge, erau între
cristalele timpului
și simțeau arsura ochiului care privea la microscop agitația
absurdă
și pe epidermele lor se ivi stigmatul mâinii cu lanțeta care
tăia
mușchi și tendoane, țărână și vânt.



în case de calcar, ca nautilii, se-adăpostiră și nori le
curgeau printre ferestre
se adânceau în creier, irigând lobii cu o ectoplasmă elemetară
în pântecele mamei voastre vă veți repeta dinastiile
dar deznădejdea și întinderea membranelor voastre de aici
se vor declanșa.
eidetici ș i puri, spălați de fulgii de spumă pătrunși dinspre
mare,
bărbați și femei au pătruns în labirinturile iluzorii, într-un
moloch înstelat
și le-a fost cald și frig, au cântat și-au urlat, au născut
și-au murit
și s-au întrebat care este sensul vieții lor printre ganglionii
nervoși, și tot au murit
și-au acoperit nările cu ceară, și-au retezat nervii optici și
tot au murit
și au inventariat stelele numindu-le cu cifre sau nume romantice
și tot au murit.




acolo pe pământul lor și-au înfășurat peste carne, cum erau
bărbați și femei,
trupuri vecine și oarecare concepte, cofetării și troilebuze,
construcții
abia vizibile printre crengile nervilor ; au îngropat sub
pământ
cabluri și țevi, initiind o industrie de prelucrare a morților
vestiți mai ales pentru blana lor prețioasă și eroismul lor
presupus,
au înotat unul în euforia altuia, au rănit și au fost răniți
dar mai ales n-au crezut și nu vor crede niciodată
că au trăit așa cum trebuiau șă trăiască, în apartamente
meschine
în restaurante meschine, în biblioteci și în subterane meschine
numai atât, la capătul dansurilor sălbatice ale viscerelor
sub stele și în mireasma alcovurilor,
numai câteva zeci de rotații ale planetei lor, numai o
existență încorsetată
în fiare nichelate, predeterminată, pulverizată la comandă,
matematic ratată,
conform legilor statistice
numai o dragoste pentru care nu există aparat de măsură,
numai un pământ,
numai un corp, numai un grup de obiecte mereu aranjate
la fel,
numai atât pentru cei împrăștiați printre constelații și
flăcări,
cei dotați cu capacitatea de a înțelege uriașul koan al
galaxiilor
cei care au privit alephul, cei care l-au văzut pe narajana
sub bilioanele sale epifanii,
numai perspectiva de neacceptat a întoarcerii în circuitul
materiei, în moartea senzorilor
și de a rătăci goi și orbi, pe jumătate devorați, pe o planetă
de nervi, nervi și nervi



acolo pe retina de fosfor a soarelui, hrănindu-se cu fructele
ovoidale ale luminii,
cu pletele violete fluturând în vântul solar,
ei adormeau zâmbitori, căci de acolo puteau să privească
arahnida iluziei
țesând o plasă de nervi faciali și azvârlind-o pe lume.
\"

La mulți ani, dragă ama,
La mulți ani, inspirație
La mulți ani, poezie!


A./2

Deschid jurnalul unei zile întâmplătoare, al unui ieri-azi-mâine, sau mai bine al unui prezent continuu, presărat pe alocuri cu semne de întrebare. Caut un Nord al cuvintelor, un Nord al gândurilor, un Nord al Nordurilor. Un sens. O ieșire posibilă. Un răspuns. În Utopia, înțelegi când renunți la toate. Atunci semnele de întrebare mor, revărsând în materie, certitudinea ființării. Începi să cunoști, (re)începi să exiști.
În drumul său către țara umbrelor, un trecător mi-a încredințat o pagină de jurnal, cu 5 minute înainte de a intra în somn. Mai târziu, am aflat că și el primise aceste rânduri de la Altcineva înainte de a adormi.

\"
(07:23)

decorul amorf, ciclotimia amănuntelor,
(memoriile acustice ale materiei)
mlădioasele umbre îmbrățișând gleznele firave ale zânelor de aur
împrietenind în cântece firile nepământene ale
oamenilor fără aură. Azi dimineață, murmurul morților
ieșiți la scăldătoare.
paza serafimilor de apă, sângele pierdut
pe lama de ras Gillette 10 in 1 din spuma de ras Gillette.
tăișul blând al nepăsării.
ochiul cenușiu scăzut în oglindă
într-o eroare de percepție
eu, tu,
niciunul.

(07:24)

câteva ceasuri se topesc ergonomic în tabloul de abia terminat
culorile se inventează printre cuburi de mirări adorm jucând
baba-oarba cu lumina.

(07:25)

lumi lacrimogene se consumă
în reluare
într-o pată de sânge.

(07:26)

la tv reclame efervescente anunță
chinestezia absurdului
ieftin și bun.
ceremonial,
în oglinzi concentrice,
reflexii amnezice
se descompun
în sine.

(07:27)

pe câmpia memoriei, neîntâmplat, îngerul 13

se moare liniștit.
\"


Mulțumesc,
Atman:)

Incantatoare poezie.
Un punct in plus pentru suavitatea simtirilor...

Recitindu-te , în biocenoza cuvintelor, am găsit , prin gesturi arse de demult:
O semi-îmbrățișare semi-recul ,Un hai, un blitz, Un trecut al trecutului,
Eleganța arhitecturală a gândurilor
Pactul cu zodiile de aer și grațiile tremurătoare,
Bioluminiscența iubirii,
Straturile superficiale ale luminii,
Aura cetății din Troia, statuia Elenei,
Armura timpului , Amintirile defensive
Atacul ataraxic al ultimelor versuri
Anticorpii uitării, aurora sângelui
Exilul frumuseții și reîntoarcerea ei
Aproape asemenea.


Numai bine!
Atman:)

Lavinia, aceasta este Calea, Adevarul si Viata lumii tale viitoare. Imi intelegi cel mai bine cuvintele...:)

Tot asa!

Atman:)

Algoritmul bate la usa nervos (matrix isi roade unghiile), Orasele celulare isi deschid portile, matele negre roiesc prin amalgamul de oameni.Rezerva de sange e pe terminate.Nu mai stim sa plangem. Viata claxoneaza reactiv. Ingerul 13 se strange intr-o umbra albastra, mereu aceeasi defazare,mereu aceeasi impotrivire a lucrurilor.Nevermore, nevermore,nevermore.o gloata dezarticulata de poeme mai mici sterile si PERFECT traductibile canta la unison
\'sa vina
sa vina!\'

Vineri a murit,traiasca poezia.

Salutari din labirintul cartitei de aur.

Numai bine!
Atman:)

Nexus, incantatoare poezie. La versurile de care vorbeste Dominique, am zabovit o clipa. De mirare.De mutenie.De revelatie. Etc.
\"
Cu toate astea
respir greu
boala
devine
o religie alternativa
\"-dincolo de poezie.

Ai trecut pragul. Aici, poezia te-a creat pe tine, si nu invers.Tu ai fost mijlocul, mesagerul ei. Ramanem tot timpul in urma cuvantului.Doar nuanta se schimba, intre doua \"respirari\".

Chapeau!

Atman.

Una dintre cele mai reusite poezii scrise pe site in ultima vreme.Generatoare de stare.101%.Acel 1% pe care il completam noi, cititorii, fiecare cu \"muzica noastra\" si cu civilizatiile subterane mute.
Raman cuvintele.Si cuvintele pot zambi...

Chapeau!

Atman:)

Un pas inainte, Alex.Un pas urias inainte. Sa ai parte de aceeasi energie creatoare si peste ani buni de acum incolo, sa fii multumit in primul rand TU de ceea ce scrii.Continua sa fii original si inovator ca si pana acum.
La cat mai multe reusite, maestre!

Numai bine!
Atman

O poezie nu trebuie citita \"in lipsa\" ci \"in ansamblu\".
Iar versul:
\"
îmi tăceam sufletul până la sânge,
\" este remarcabil.Nesingular, spre lauda autorului.

Bravos!

Atman:)

Initial, scrisesem \"il regasesc pe acelasi Anton\". Avenit un nou gand, \"regasesc cu placere acelasi stil in forta cu \" si mi-a batut la fereastra.Un \"pe\" uituc a ramas la pervaz.A se citi :
\"
regasesc cu placere Acelasi stil in forta (...)
\"
mii de scuze:)

(Atman)

Poem frumos articulat;in primele doua strofe, regasesc cu placere pe acelasi stil in forta cu care ne-ai obisnuit,insa rolul meu aici nu e sa te laud fara motiv.
Singura structura care nu sta in picioare este (dupa umila mea parere):
\"și să calculez impozitul din fulgi
însă \".Nu \"suna\" armonios, nu aduce nimic nou.Restul este ireprosabil.
Cat despre \"problema\" semnalata de doi dintre antevorbitorii mei, le reamintesc un gand de-al lui Nichita:
\"
Se ia o bucata de piatra se ciopleste cu o dalta de sange, se lustruieste cu ochiul lui Homer,se razuieste cu raze, pana cand cubul iese perfect.Dupa aceea, se saruta de nenumarate ori cubul,cu gura ta, cu gura altora si mai ales cu gura omului fanta .Dupa aceea , se ia un ciocan, si brusc se farama un colt de-al cubului.Toti, dar absolut toti zicevor
<>\".
Anton, vorba aceea, cine are ochi sa vada, cine are urechi sa auda.

Chapeau!

Numai bine!
Atman:)

Sarace imi sunt cuvintele pentru un poem scris cu atata libertate imaginativa.Iti propun o minune, ama. Sa nu uiti niciodata cum ai ajuns la matrita versului:

\"o linie intrerupta clipind \"

Nu il pot compara decat cu acea \"pata de sange care vorbeste\" (Nichita).

Bravos, ama!

Numai bine
Atman:)

\"și uneori chiar cred (...)
la seninătatea risipitoare
a creșterii unui copac
în care m-am îngropat
până la sămânță. \"

Versurile acestea te pun la adapost.Ai un stil original in a-ti scrie ideile.Observ o revenire, aproape obsesiva in poeziile tale a unei teme specifice ; aceea a crearii creatorului de catre opera creata ,a inversarii planului perceptiv in sensul unei \"impertinente a materiei\"(asa cum o enunti in poezia cu acelasi nume).Incerci sa surprinzi nu atat starea, cat mecanismele amorfice care o formeaza, nu atat \"vederea\" cat \"perceptia\".

Iti doresc multa inspiratie si succes in continuare.

Numai bine!
Atman:)