C. Octavian S

cum am ajuns să te ador, nici azi nu știu la poarta gândului cobor, de tunet verile mi-s pline. mai am un singur dor, în serile senine... cum am ajuns să te privesc de-ar fi să te mai

târziu de dimineață când lustra se mișca oscilant și tavanul dublu se rotea ca ceasul de pe mâna stângă, eu priveam descumpănit la ziua de mâine care cu greu se “cotuia” spre azi dar m-am

doi porumbei în cuibul lor în clipocit de rouă dorm pe așternut umbrit de rama de tablou și visele umbresc (decorul tandru cu șemineu) ascund speranță sub aripi treziți din

În vinerea aceea, după amiază când am ajuns în valea de la intrarea în munte, crestele își înalțau vârfurile semețe spre înalatul cerului. Apa în vale curgea lin căzând din piatră-n

Eminescu ...Intreprinde în aprilie-octombrie prima călătorie în Transilvania pe urmele străbunilor săi. Îl însoțește pe Ioan Neamțu din Feldru, elev la Scoala reală greco-ortodoxă din Cernăuți. Intră

tu știi ce drag îmi e și am plăcere, să mă plimb pe plajă seara în amurg. să simt nisipul fin ce incă mai arde sub picioare cum freamată în forma pașilor pierduți în

ce faceți voi acolo? faceți franjuri democrația? așa se vede de la noi, doar i-ați ales nu? vă încurcă „ trăiți bine”? și așteptați ca alții să vă ia în brațe să vă pună la sânul vestului

Asta-i diferența surioară mie îmi place să scriu cu rimă ție nu mie îmi plac macaroanele cu brânză ție nu mie îmi place slănina cașul și roșiile ție nu mie îmi place să cultiv doruri ție

Eu sunt! precum se știe și eu zbor și duc departe melancolia, dojana și prostia eu sunt format din particule infime de vise amestecate cincizeci la sută cu gânduri și neliniști

Uite-așa aș vrea cu dor Să scriu lacrimi tuturor Astăzi trece lin pe stradă De o vreme tot mai rar Să ne cânte-o serenadă E cortegiul mortuar... A trecut mai greu în vară Glas

Înconjurat de „fufele cunoscătoare” Se lăuda solemn al meu amic: -Sunt dragă un bețiv prea mare, Să beau cu un pahar așa de mic!

Ochii pianistei Dorena,luând loc, jalnic acum la pian așezându-se moale căzând zdrobită acolo pe scaun ... parcă încerca să-și amintească de vigoarea de energia cu care ridica sălile în

-bine că a trecut. am avut parte de o zi de excepție... m-am trezit devreme să ajung la serviciu, lucrez pe o platformă de construcții civile, sunt magazioner mașina n-a mai vrut să

conduc încet sunt gropi privesc în oglindă privirea ta mirată a protest la intersecția umerilor este garajul nu pot opri este o altă mașină în spațiul parcării unde locul meu e mereu

soare cald și ulița dospită-n delăsare ascund nefurișat în falca dealului o minge un balon spinos în bări încremenit în răsuflarea verdelui candid amestec amorse din lutul apei

cad norii peste tine visul meu acoperit de-o pâclă prin melancolie tresar când stropii mari foșnesc și cern tăcut solemn o poezie... e virusul intrat bastard în mine e drogul ce-l consum

în ritmul ploii bate toaca-n versuri furtună poeme cuvântul dispare spre nord pustiul văii stârnește dorinți în praful mărunțit de dor cearcăne dispar privirii furtună din versu-mi trist

nu mai știu nimic de tine se-ntinde veste-ngrozitoare se uscă lacrimi și suspine mai slăbește Doamne că ne doare când am întins durerea ce-i uscată la umbră de era răcoare când veselia se

Este imposibil să nu am discuții cu soacra că stau cu ei, adică ei stau cu mine… că nu-i prea văd impreună. O singură dată, pardon de două ori i-am vazut împreună în public, la nunta noastră si când

Și de jurăm alene din “ trăsură” Că vrem pământ, agricultură În România de mulți ani Avem pământ fără țărani.

pe față ți-am citit ce-i scris săpat de dalta firii o neliniște înăbușită-n misterul datoriei tale pe planeta obsedată ca și tine de-o vreme să râzi și să dansezi prin focuri făr-a