Ochii pianistei!

Ochii pianistei Dorena,luând loc, jalnic acum la pian așezându-se moale căzând zdrobită acolo pe scaun ... parcă încerca să-și amintească de vigoarea de energia cu care ridica sălile în picioare și cum se așeza la pian – până de curând, în ultima vreme, până nu chiar demult, nu foarte demult- dar acum i se părea că aceea fusese de fapt iluzie, și-o revedea, și-o retrăia pe cea de demult fosta vechea ei energie -moale acum cu ochiul bandajat deodată lipsită de orice energie orice vigoare orice vlagă ... aplecată deodată de spate-ea care sedea înainte la pian atât de mândru, atât de drept -moale, moale privind spre clape descurajată ... parcă deodată și urât îmbrăcată, într-o largă rochie de casă - ea! atât de cochetă altădată cântând la pian elegant îmbrăcată cu brățări zdrăngănind toate la mână ... acum moale așezându-se parcă știind că era degeaba... ... a pierdut toată energia ei debordantă și a rămas așa ștearsă și moale stând și privind așa, peste clape... Cu respect distinsei Doamne S.L la împlinirea vârstei de 75 ani