Bumbac Elena Laura

Istoria pictează pielea cuvintelor se dezbracă de galopul cailor cu pământ urlând sub copite, trece cu înserarea legată de gât. Întâmplările agățate-n copaci se lipesc transpirate de iriși

Pe chipul sculptat cu codițele-n ani bucuria traversează porii cuminte pictează ca pe vremuri în praf de stele caruselul verde. Plastilina preatârzie mai modelează încă castele veșnice. Te

Creștem prelung în verile care ne-au născut fericiți cu soarele-n tălpi ca o mărturisire așteptată îndelung în biserici. Stăm pe vârfuri în aceeași iubire și mâinile ne-au adormit împreună

Toamna ți se strecoară-n trup, îți ucide glezna veselă și caișii din vis, te obligă să faci dragoste în locuri nepermise cu ultimul foșnet de-aripă. Și râde nespus cu toți plopii crescuți pe

Un hohot de râs preșcolar pufnește din traista de-ACASÃ livada ultimei toamne umblă desculță prin suflet. Nici dimineața de cretă albastră nici obrajii poveștilor n-au obosit ochiul

Când te-apucă dorul te strângi rotund într-un vis și plângi cu ochii ploii din tine născuți. La o lumânare aprinsă aștepți întoarcerea verii de la culesul de fragi, tânguirea trupurilor

În noapte se-aude mergând o muzică viscerală ovală un fel de viață dansată în fărădelegile lumii. Avioane se desenează în sticla ochilor tăi și apoi pier. De ieri și până astăzi ți-au crescut

Uneori îți vine să iei fericirea-n brațe să-i înflorești pomii la orice apus. O vezi alergând nespus răsăritul lunii prin toate recreațiile vieții. Cuvintele ei au viață scurtă și aripi

Adevăratul mers pe vârfuri se învață în inimă: cruți palmele de noroi și tâmpla de vise. Nu știi la plecare unde te așteaptă Dumnezeu și dacă primești la pachet viață pentru acasă. O porție

Noi suntem de vină pentru plânsul nescris al ierbii ne-am rotit trupurile vii, mirosind albastru preț de un vis. Am scris istorie vieții, simfonii neterminate pentru spălat trotuarele de

Câtă frumusețe, îmi pot întinde coatele pe stele pe visele albastre și trenurile din zori. Ce plăcut era gustul de după ploaie al iubirii orașul era nisipul fierbinte din palmă, mugurii pocneau

Avionul coboară devreme ca viața-n septembrie. Copilul de ieri privește țara în formă de suflet. Dinspre îngeri se deschid ferestre pentru adus clipele înapoi. Unele dor atât cât să

Iertarea e un exercițiu de ascuțit pasul și pântecul sufletului: scurgi sudoarea din visele sterpe și rămâi cu zâmbetul agățat în zadar. Pe alei poți culege somnul copacilor rupți. Mai aproape

Plouă cât să-mi rostesc sufletul mai aproape de stele Desculță, cu genunchii scurși scriu frunze pentru fiecare ținere de mână a fericirii... Am iubit toamna de la primul stol, am lăsat-o

Nașterea mi-a fost scrisă fără nume în stol sălbatic de sânge. Cu dimineți cuminți am trasat copacii fiecărui anotimp din palma mea. Am încercat să cresc disciplinat păsări pe umăr, să-ndur

Când moare o iubire cerul se-nvârte în neastâmpăr, ochii stelelor strigă, sufletul pătează timpul cu degetele muiate-n zadar. Visele străzilor înalte adăpostesc întuneric. Drumul e