Poezie
Rațiune personală
1 min lectură·
Mediu
Rațiune personală
Am aruncat destul
Cu cuvinte în oameni.
Am împroșcat destul cu suflet in jur.
E patetică o încercare
De a spune ce simți.
E tristă.
Băgați la cap totuși,
Și țineți bine acolo
Că ce spun eu nu e deloc
Personal.
Nu mă privește numai pe mine.
Am trăit, am trecut,
Am iubit, am crescut,
Am suferit, am fost fericit,
Am văzut și pe alții
Murind,
Și am învățat din greșelile lor.
Nu e personal ce spun eu.
Mesajul nu e pentru mine.
Că eu îl știu deja.
Cu fiecare lacrimă arsă pe față,
Cu fiecare palmă primită în suflet,
Am învățat răspunsurile,
La „ Suntem oameni?”
La „ Suntem fiare?”
La „Suntem sfinți?”.
Mesajul este pentru toți oamenii,
Ca să nu mai facă și ei
Greșelile mele.
Că da…
Poți învăța din experiență.
Dar nu poți învăța totul din experiență.
Atunci ești animal, nu ești om.
Până și animalul se ferește de vânător.
Fiindcă a văzut că
Vânătorul ucide.
Suntem oameni pentru ca să știm,
Să nu mai greșim repetat.
Și chiar dacă,
Un singur copil
Nu va mai suferi
Pentru că tatăl lui a citit
Ce am zis eu...
E împlinită rațiunea
Mea.
001.444
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Botu Cătălin
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 197
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 46
- Actualizat
Cum sa citezi
Botu Cătălin. “Rațiune personală.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/botu-catalin/poezie/68274/ratiune-personalaComentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
