Poezie
Alter ego
1 min lectură·
Mediu
Mi-a bătut azi-noapte la ușă,
cu o suflare grea în prag,
înveșmântat duh în cenușă,
un călător prin ceață vag,
ce îmi șoptea: Nu te mai teme,
ci dă-mi secretul în vileag-
spre care zări, de la o vreme,
mă tot avânt ca un pribeag?!
Răsucind în lacăt cheia lent,
cu mâna-mi încă somnoroasă,
m-am trezit vorbind incoerent
cu-o umbră de străin în casă
și-ntrebată: De fapt cine ești?
îmi răspunse: Tinerețe,
un suflet bătrân eu sunt și vești
ți-am adus de la tristețe.
Spre zori de ziuă mi-a mai zis,
cu un glas de om cuminte,
că și-a pierdut nebunu-n vis
și că el mă ține minte.
Eu mă gândeam la lumi străine,
către el privind cu spaimă:
Cât de mult seamănă cu mine
ăst nebun ce n-are teamă!
063869
0
primele doua strofe par indesate cu forta in peisajul ce ni.l dezvalui dupa.
intregul tau poem, de altfel pare ca vaneaza fantasme dar nimic nu e sigur, clar. care era ideea, de fapt?
toate bune,