Răstignit pe un scaun, la masa de scris,

\"Privit de la-nălțimea etajului șapte,
cartierul ce mă găzduiește
sub aripa lui de beton,
................
cu umbra gravidă a unei păsări de pradă,
...................
din picajul său lent în poemul teluric,
în tăcerile lui care agonizează
sub brațul însângerat al visătorului treaz.
Răstignit pe un scaun, la masa de scris,
stau în mormanul de semne înfipt,
ca o palidă cruce din piele și oase,
stau față-n față cu celălalt,
șoptindu-i cu-o voce gravă
parcă dintr-un alt vis
.......................\"

Ioan-Mircea Popovici, vă mulțumesc pentru lectură și șemnul de trecere lăsat.

Onorat de vizită,
Bot Eugen

imi plac cuvintele...\"Te urăsc din suflet cu inima care,
iubindu-te, a tot risipit
lumină și sânge
pe umbra ta-naltă
de doi metri și ceva,
noapte de noapte,
timp de șapte ani de zile la rând.\"....lupta continua cu eul, mereu nemultumirea, vesnica cautare, trairea si arderea pana la scrum...
decat netrait mai bine scrum...Diana

Diana, mă bucură faptul că ai rezonat.

Să ai un an cât mai împlinit și scuze
pentru răspunsul întârziat.