Box(II)

... și veni-va din nou inima nopții și va bate prelung

din aripile umbrei tale pulsul unei lumi muribunde

care de câteva toamne-și numără ultimele secunde...

Bătută de vânt, se-abate subit peste tine nenorocita de ploaie

și îți bate-n bătaie de joc cu ciocănele metalice piroane de gheață în craniu.

Te trezești din somn răstignit pe o cruce de carne, cu o durere acută de suflet

și cu senzația vie că-n loc de gânduri, la tine în creier,

zvâcnesc câteva zeci de inimi bolnave, -

o ploaie de păsări țipând în cădere

vorbele lui Vadim(fratele

unei cruci răsturnate în ceruri):

Tu ești bărbat-bărbat sau sugaci-sugaci... blea...

Te ridici grabnic din pat și cu ochii sclipind începi să te-agiți

prin bezna oarbă dintre tâmplele tale,

în căutarea unui punct de reper ...

Te hotărăști, într-un târziu, să-nchizi ușa de la intrare și fereastra de ieșire,

pui apa de ploaie-n ibric și ibricul pe foc, fierbi o cafea tare, o sorbi dintr-o înghițitură,

stingi pe urmă lumina, ți-aprinzi nervos o țigară,

fumezi pe întuneric și-aștepți îndelung să-ți vină mințile toate la cap

și-ți vine inima nopții în vizită, și tu te bucuri nespus de prezența nefastă,

îți deschizi larg coastele, o inviți înăuntru, pregătit să o cuprinzi(după ce trece pragul)

în brațele însângerate

și ea ajunge, până la urmă, să te bată cu pumnii tăi proprii în piept,

tu-ncepi s-o bați întruna la cap cu migrenele tale ce n-au rezolvare.

Ea te ascultă-n tăcere, din când în când , mai schițează câte un zâmbet,

așteptând pe cineva să coboare și să te binecuvânteze

cu o palmă uriașă de aur peste gură,

ori poate cu vorbele lui Vadim fratele,

tunând amenințător deasupra umbrei tale turnate-n beton peste suflet.

și toate acestea se vor întâmpla cu puțin înainte de infernul unei zile de muncă

într-un subteran (neuro)toxic de poluare fonică maximă.