Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

Box(II)

2 min lectură·
Mediu
... și veni-va din nou inima nopții și va bate prelung
din aripile umbrei tale pulsul unei lumi muribunde
care de câteva toamne-și numără ultimele secunde...
Bătută de vânt, se-abate subit peste tine nenorocita de ploaie
și îți bate-n bătaie de joc cu ciocănele metalice piroane de gheață în craniu.
Te trezești din somn răstignit pe o cruce de carne, cu o durere acută de suflet
și cu senzația vie că-n loc de gânduri, la tine în creier,
zvâcnesc câteva zeci de inimi bolnave, -
o ploaie de păsări țipând în cădere
vorbele lui Vadim(fratele
unei cruci răsturnate în ceruri):
Tu ești bărbat-bărbat sau sugaci-sugaci... blea...
Te ridici grabnic din pat și cu ochii sclipind începi să te-agiți
prin bezna oarbă dintre tâmplele tale,
în căutarea unui punct de reper ...
Te hotărăști, într-un târziu, să-nchizi ușa de la intrare și fereastra de ieșire,
pui apa de ploaie-n ibric și ibricul pe foc, fierbi o cafea tare, o sorbi dintr-o înghițitură,
stingi pe urmă lumina, ți-aprinzi nervos o țigară,
fumezi pe întuneric și-aștepți îndelung să-ți vină mințile toate la cap
și-ți vine inima nopții în vizită, și tu te bucuri nespus de prezența nefastă,
îți deschizi larg coastele, o inviți înăuntru, pregătit să o cuprinzi(după ce trece pragul)
în brațele însângerate
și ea ajunge, până la urmă, să te bată cu pumnii tăi proprii în piept,
tu-ncepi s-o bați întruna la cap cu migrenele tale ce n-au rezolvare.
Ea te ascultă-n tăcere, din când în când , mai schițează câte un zâmbet,
așteptând pe cineva să coboare și să te binecuvânteze
cu o palmă uriașă de aur peste gură,
ori poate cu vorbele lui Vadim fratele,
tunând amenințător deasupra umbrei tale turnate-n beton peste suflet.
și toate acestea se vor întâmpla cu puțin înainte de infernul unei zile de muncă
într-un subteran (neuro)toxic de poluare fonică maximă.
002602
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
307
Citire
2 min
Versuri
31
Actualizat

Cum sa citezi

Bot Eugen Iulian. “Box(II).” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/bot-eugen-iulian/poezie/13917442/boxii

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.