Poezie
Clarvăzători devin orbii deodată
2 min lectură·
Mediu
inimă acum
când noaptea îți așează
o mască palidă pe chip
și-un roi de fluturi cap-de-mort
își scutură-n cădere
strigătul din urmă
peste mâna ta agonizând
pe tastatură
de sus din Carul Mare
ninge cu balegă de vacă
pe câmpul luminos de pixeli...
... și-un bou nemuritor mugind
(să fie oare vorba
de taurul lui Phalaris?)
la cules/păscut de versuri iese
pentru că-i este tare sete
de o nouă agonie
vampele analfabete
întoarse din concediu
te sună încontinuu
și zbiară-n telefon:
luna august dragă este pe sfârșite
temperaturile sunt în scădere
toți aștrii tăi lăuntrici
au fost demult contabilizați
pietrificată-i pâinea iluziei
din care te-ai înfruptat odată
însiguratule locuit de oameni
bagă-ți febra inimii la rece
în adâncul camerei frigorifice
scoate-ți de vânzare
carnea roșie de vise
pe tarabele din piață
și scuză-ne că am venit
neinvitați și pe nepusă masă
vrem să facem niște cumpărături,
dar ne este tare foame de o nouă poezie
cu sânge, carne și dulceață...
Familiarizează-te deci cât mai repede posibil
cu arsenalul liric al ceaușiștilor postdouămiiști
(microcipuri microfoane camere video miniaturale...)
pune-ți ceaiul negru-n priză
și până în zori
te-apucă de vânează
cu liliecii laolaltă
fața-ntunecată-a lunii,
pentru că ne este tare dor
de o nouă insomnie.
Eu îmi pun scaunul de fier la cap
mă așez pe umbră și rescriu
cu sângele ei negru
poemul de-alungat din suflet lumea
cu șuturi violente-n cur.
064658
0

Cu simpatie,
Petru