Demult nu mai există curajul să-ți spun ce simt
Știind că mintea ta preschimbă tot ce-i bun
În zimți de tinichea și-mi lasă-n suflet
Rugina ca amarul din cafea.
Atunci, prefer să ființez
Unde stai acum, făptură?
Că te caut din fereastră
Și nu știu de ești aici
Ori nălucă și-mi zâmbești
Ori pe îngeri de-i păzești.
Unde să te caut și cum să te găsesc?
Pășeai spre mine rar,
Îți
În mare, toată viața ai povestit-o stând pe scaun, la cafea,
Cu țigareta neaprinsă și cu ochii largi pe ea.
Stăteam în fața ta, amestecam în băutură,
Mai rar sorbeam,
Te ascultam în sunete de
Îmi amintesc de pașii tăi:
Tiptil se strecurau pe lâng-ai mei,
Se contopeau năvalnic
În pete-ntunecate fugind mereu \'napoi
Către ce stau a fi iubiri de vinilin pentru amândoi.
N-ai fost aici
Mereu când ești în casa mea
Mă sufocă bucuria că te revăd
Mereu când sunt în casa ta.
Refuzi să știi secretele camerei mele
Privești doar suprafața cum apare
Refuz să știu secretele camerei
Aud profesorul vorbind de poezie, îi pierd literele prin pajiștea de gânduri ofilite. Aud oamenii vorbind de celelalte; alerg cu ochii prin toate colțurile zării. N-am nici o forță: greutatea
Azi nu trăiesc.
Mă înnegresc departe de tine...
Să nu te mânjesc, să nu te rănesc.
Mă joc ca pictorița: alerg pe șevalet
Fumand prea trist, moment nedrept.
M-alung singură din viață,
Orbesc
Va veni și vremea când
Nu voi mai ști de tine, când
Nu vei mai ști de mine...
Va veni urlând tacerea,
Mă va tăia în carnea istovită
De-atâtea așteptări, de-atâtea tulburări...
Mă vei uita
Mica mea aureolă
Cum te miști într-astă oră
Ora nopții de apoi
Unde trecătorii-s goi
Despuiați de cinci secrete
De care mă simt scaiete...
Cum te-nalți în aste brațe
Purtând mâneci
Te-ai gândit vreodată c-ai să m-atingi pe buze?
Nici eu ...până nu demult când am descoperit
Că te-aș putea lăsa să-ncerci
Să-ți verși fantasma pe-al meu chip
De zahăr ars, zahăr topit.
E târziu, deșertăciune,
E târziu să vii să-mi spui
\"Dă-i pierzaniei durerea
Iar tu vino înapoi.\"
Ori tu nu-nțelegi că viața-mi
E facută să o-nchin
Purităților din stele
Și durerilor din
Departe de această lume
Am viața mea cu a ta,
Făcută des din amintiri
Și-nchipuiri apoi urmate,
Stropită cu ce văd în jur,
Trăită cum doresc - in noapte,
În zi - avută aici nicicum.
Departe
De mi-ai fi scris in dar o poezie,
Un gand oricat de mic, din mintea ta,--
Un fel de ramas-bun nebanuit,
As fi zacut si azi in lacrimi vechi,
Privind la scrisul tau, la mana ta.
Dar altfel, ai
Viața este puntea între două non-create. Neant de-o parte și de alta a ei. ...Să nu fie neantul tot viață, căci oare nu este el sălașul în care nimicul viețuiește?
Glasul, trupul si miscarea le-ntalnesc mereu, mereu,
(Opresc tot ce e al tau de fixez in haul meu,)
Dar le las intai sa cada mult, rapid, interminabil,
Le ascult alunecarea: se lovesc de foste
Am ales sa fim doar noi,
Sa petrecem visu-n noapte,
Sa invie si sa creasca --
Totul dus mult prea departe.
Am cladit de la-nceput imagini:
Mi-ai oferit ebosa unor vieti straine
Si ti-am
Nu stiu daca mai iubesc
Tot ce-a fost cu timp in urma...
Or de mai iubesc ceva,
Totu-i altfel, altcumva.
Amintiri, ci nu real,
Fapte-n globul de cristal.
Fantezii insiruite,
Dorinti, parti
Azi te invit la promenadă printre alcooluri fine:
Să nu mai știm de lume,
Să nu mai știm de-acel fals bine;
Să fim greșiții înțelepți și lumea să se-nchine.
Azi am scris o poezie;
E stupida, nu se stie
Ce-am tot vrut sa spun in ea,
Dar am scris-o-ntr-o clipire
Stand relache pe canapea.
Cred c-am vrut sa ma conving
Ca e dragoste; nu mint.
Asta
BC