Poezie
Cantec
1 min lectură·
Mediu
E târziu, deșertăciune,
E târziu să vii să-mi spui
\"Dă-i pierzaniei durerea
Iar tu vino înapoi.\"
Ori tu nu-nțelegi că viața-mi
E facută să o-nchin
Purităților din stele
Și durerilor din mâl?
...Când te vad să-ți cer un sfat
Mă jignești atât de bine
Dar te-ascult, te cred cu ochii
Și te stric apoi râzând,
Cânt iubirile din flaut
Și-ți trimit unde în gând
Și tot sper c-ai să mă păsui,
C-ai să mă pricepi la rând.
Să-ntâlnești, deșertăciune,
Un amor, mai multe chiar,
Să te-nsângerezi nevrut
Și să picuri mângâiată
De-al destinului avânt
Nedreptatea-ti făurită
Și zădărnicia stând.
Mai apoi ai să-nțelegi
Că din dragoste nu pierzi:
Că întinzi hotarele sufletului, soarelui,
Că te duci oriunde-n spațiu
Și apari oricând in timp.
023488
0
Sa te spovedesti si tu.
Si sa pleci de-aici departe,
Sa-ti gasesti si tu un frate,
Si sa uiti de cei ce-i lasi,
Sa-i scutesti de-al tau venin
Pe ei si pe-ai lor urmasi.
Daca nu, desertaciune,
Eu iti spun sa stii de-acum:
Eu te las ca-ti stiu menirea
Nu esti tinta, nici sosire,
Esti o stare,
Esti un drum.