bogdan Sevra

La multi ani de ingerie!

O elegie \"ca de la mama ei\", o poezie cu un lirism moale si tragic.

Intru cu o deosebita placere pe pagina lui Tudor Negoescu, care, din prisma lecturii pe acest site, consider ca este un autor de citit si recitit.

La multi ani, Maria!

cum de nu l-am vazut pe Barbu aici. de! mai am mult de invatat. mai invat

... am uitat \"n\"-ul din ganduri. asta ca sa nu se interpreteze a fi o ironie, pentru ca nu este.

versul acesta m-a strafulgerat. Prima strofa mi-a parut a fi mai slaba in rolu-i de introducere la delicatesa poetica ce urmeaza.

Un poem cu reverberatii din N.Stanescu si Cezar Ivanescu, o combinatie de stiluri inedita oarecum, desi o astfel de combinatie isi are logica ei, avand in vedere ca cei doi au revolutionat limbajul poetic.

Atmosfera care predomina in poem este una clasicizanta, baroca pe alocuri, iar aici il recunoastem pe Daniel Bratu. Spatiul cantat in poezie este un topos eminescian, exprimat intr-o quasimaniera Dada. Totusi, jocul substantiv-pronume ar putea fi periculos, prin aparitia lui agasanta. Deliciul acestei poezii, poate deveni, paradoxal, un element de redundanta.

Eu n-am cazut pe spate cand am citit textul acesta. In schimb m-am cait eu si pentru tine. M-am gandit cu adanca durere in suflet cat de barbar e sa moara o iubire din cauza ca ai fost scorpie. Dar lasa ca spovedania publica face bine. Mai stii, poate ca te si iarta pana la urma. Pana una alta, in ragazul de suspans pe care il traim cu totii, invit cititorii, autoarea si pe mine insumi la o binemeritata, vinecatoare portie de : \"oooooofffffff viaaataaaa meaaaaa\"

Mie mi-au placut si imi plac astfel de poeme. Scrise in cheie folclorica, chiar daca nu aduc nimic nou pe taramul expresiei, pur si simplu nu ma pot plictisi de ele. Ca si poemul de fata, care emana o traire pura, adevarata, necenzurata dupa \"ultimele norme estetice\". Acesta este un comentariu subiectiv pana in maduva oaselor, prin care iti spun ca imi face placere sa te citesc.
(un sfat tehnic: din graba cred ca ai uitat sa lasi spatiu dupa semnele de punctuatie ce preceda cuvintele, lucru ce da prost la redactare)

O atmosfera gotica pulseza in aceasta bucata. Un fior care porneste din \"ev-mediul odaii\" spre un inteles tragic.

Daca ar fi sa interpretez in cheia rabelaisiana a lui Virgil mi-as aminti un episod din Gargantua si Pantraguel... un episod cu... havuz:)) Dar nu cred ca este cazul aici, desi cheia critica amintita nu mi se pare total deplasata, daca vorbim paradigmatic despre scriitura ta.

La multi ani, Andreea!

S-ar parea ca mimezi si tu neindemanarea versificatiei, cum facea candva Bacovia, sau cum face M.Ivanescu. Dar sa vedem:
primele trei strofe:\"M-am trezit dimineata cu buzele arse de soare,/Imi umblase somnul cu capul dezgolit.../Purtase-n par intreaga sa uitare,\" pana aici textul are coerenta, sablonul clasic functioneaza, versurile pot fi interesante pentru amatorii unor astfel de sabloane, nu ma numar printre ei. Urmatorul vers, insa, pare a fi o auto-persiflare, si de aici drumul spre o creatie postmodernista era deschis. Din pacate in strofa a doua dau de \"seva, apa de mare, zborul spre adancuri\", aceleasi \"buze arse de soare\" si (cum putea sa lipseasca?) \"caietul cu ganduri\"?

Ultima strofa aduce imagini de un suprarealism strident, imagini care frizeaza enormul. In prima strofa se mentine o \"coerenta a banalului\"(sic!), prin \"nisipurile\" si \"intinderile albastre\", cu restul poemului. A doua strofa vine cu o imagine necredibila, spun necredibila deoarece imi pare ca semnificatul acesteia este total dispersat. In sfarsit, in strofa 3 tabloul mare-cer-astre este intregit, iar in cea de-a 4-a aceleasi bantuitoare \"buze arse\" reapar pentru a ne plictisi definitiv.

vine sa-ti ureze vesnicie scurta sau lunga, dupa cum ti-i zborul.

Astralule Azrail, uneori imi dau seama ca daca suntem intre noi, duhurile sunt slabe. La multi ani!

Cred ca este una dintre cele mai frumoase poezii citite de la Liviu Dascalu. Pe acest fundal epic se prefigureaza un stil aparte, unde violentele de limbaj nu cred ca reprezinta o exagerare, ele incadrandu-se bine in coerenta textului.

O flama de epos concentrata ca veninul viperei neadormite. Cum spunea si antecomentatorul meu, un sonet incantator, care nu dovedeste decat o deplina seriozitate in lucrul cu cuvantul.

O poezie foarte frumoasa. Un umor negru care inca mai are puterea sa transpara pe alocuri. Inca un cetitor de acum incolo!

Mariei si tuturor prietenilor de pe poezie.ro!

Ingerul-cocor, ratacitorul, cel-fara-loc, in care se gaseste si se regaseste esenta amateriala din cea materiala astazi cade. Acelasi zbor care se prezentifica pe sine si nu are cum deveni anacronic prin simplul fapt ca reprezinta una dintre caracteristicile vietii.

Ultimele 2 versuri imi apar destul de interesante. Daca :ingerul-cocor\" capata \"picioarele de apa\" imediat dupa cadere, atunci inseamna ca aceasta apa are conotatii negative, sau ma rog, de intarire a diabolicului. Imi amintesc ca unul dintre Parintii Bisericii, Evagrie Ponticul, ucenic al lui Origene, spunea in Tratatul Practic despre apa(in legatura cu insetarea) are puternice valente demonice.

Ar mai putea exista o interpretare, la care m-am gandit si conform careia, ingerul, care cade in timp(dupa o inspirata sintagma cioraniana) se purifica prin teluric. El reuseste asta numai cu ajutorul picioarelor de apa-de data asta in sensul ei purificator(nu stiu de ce mi-au venit in minte ritualurile evreilor cu privire la Maim(termenul general pt apa) in care, acest cuvant, scandat de catre sute de oameni la unison pare a fi un tropot de ploaie)

Vasile, scriitura ta creste pe zi ce trece. Poemele tale capata substanta si totodata au un ce stilistic care le face digerabile in postmodernitate. Ma bucura eresurile tale patimitoare si arzande in sinele-fara-de-sine.

Un text cu tenta de poezie gnomica, cam cum erau in voga prin primele trei decenii ale secolului 19 la noi, la autori remarcabili si nemuritori precum Sihleanu, Bolliac si altii. Textul de fata aduce nou o nota filosofarda si plina de intelepciune, ba ne mai face sa si radem pe alocuri(sic!)
Dupa umila mea parere acest soi de prozaism aforistic nu are mare legatura cu poezia! Dar desigur, pot exista cititori care sa gaseasca placerea estetica in acest text.