Bogdan Nicolae Groza

Sunt convins ca destinatia ta are nume. Poemul curge frumos, are acel ceva care atrage. Am remarcat in mod deosebit versurile \"vor fi trenuri cu soarta înspre apus...\"
\"îmi spusesei grav printre iriși
lumea nu se mai uită la mine acum
nu mă mai caută prin tine\"
precum si
\"tăcerile mele se îmbarcă azi
pe alte valuri
pe alte turnuri
pe alte faruri\"

Lucia, versul e nostalgic dupa blonde apusuri\" si atunci el, sufletul isi aminteste de asemenea apusuri. :)
Te mai astept pe la mine :)

Carmen, ai trecut iar pe la mine, fapt pentru care iti multumesc.

poezia ta, \"cu iz de mitologica poveste\" ma surprinde placut. Imbinarea pe care ai dat-o versurilor, cu rima care cade exact acolo unde trebuie, dand astfel poeziei un farmec aparte, m-a surprins. Iata, deci, si o alta expandare a sufletului tau. O dai usor pe mitologie, pe texte care te indemna la meditatie.

Lucia, nu trebuie sa-ti iau eu sufletul. trebuie tu sa vrei sa te odihnesti langa sufletul meu si vei vedea cat de odihinit va fi pe urma. :)
Diana, multumesc de trecere.

Magdalena, multumesc ca ai trecut pe la mine.
Vasile, ai dreptate. Iese el din cand in cand. :)
Cataline, ai facut un tur de forta pe poeziile mele,fapt pentru care iti multumesc ca mi-ai demontat toate motivele pentru care am hotarat sa plec pe Campiile Elizee. :) am sa ma intorc, stati linistiti :)

Dana, semnul tau pe pagina mea ma onoreaza. Si apoi, i-a fost sufletului putin sete si si-a deschis pentru cateva secunde ochii, timp suficient pentru a vedea mesajul tau :)
Multumesc de trecerea ta si de \"curajul\" de a ma deranja. Ti-ai asumat un maaaare risc. Daca ma trezeam brusc si te surprindeam ca-mi tulburi somnul, ce faceai? :))

Cataline, sau sache :) multumesc pentru sfatul tau de a merge inainte :)
Rudy, in sfarsit ai reusit sa ma parodiezi. :D M-au amuzat versurile tale.

Vladimire, n-ai nici o grija, nu te tai. :) Intr-adevar m-am grabit cu postarea acestui text. Bineinteles ca voi aduce modificari substantiale poeziei, dar deoacamdata, vorba aia, \"mi s-a rupt filmul\" :))
Dana, nu ma supar deloc pe o critica prieteneasca si constructiva. Stiu ca e veche tema, nimic nou sub soare, si voi reflecta pentru a vedea ce pot schimba si ce nu. Vezi raspunsul de mai sus adresat lui Vladimir.
Multumesc de comentariile voastre si va mai astept pe la mine.

Simona, multumesc de comentariu. Nu mi-am dat seama ca e stanescian ceea ce-mi arati tu. E posibil sa fie teama eternei Eve. :)
te mai astept pe la mine.

Adim, ma bucur daca prin versurile mele prefigurezi ideea unui sonet. Multumesc mult pentru comentariul tau si te mai astept pe la mine.

Tot sonetul e frumos, dar in mod special, ultima tertita o gasesc deosebita.

\"Și rotunjesc fărâma mea de gând.
Înalț în mine cuibul care zboară,
Dar pasărea n-a apărut nicicând\"

Frumos aduni tu pleava din razoare.

sache, demult nu te-am mai citit si vad ca ti-a revenit optimismul si buna dispozitie. Greierii tai da, trebuie reabilitati, chiar daca uneori, in noptile de vara ne provoaca insomnii crunte prin taraitul lor strident si prelung. N-am stat insa sa aflu gama in care canta ei, dar cred, ca in Mi(mi) nor :))
Si apropo de greieri. Aurel Baranga avea o poezie, \"vesela de trista\" care suna asa: \" Zis-a Dumnezeu catre greier:/n-ai pic de creier/esti eroarea mea natanga/nu faci nimic pe pamant// \"Cum sa nu fac, Doamne? Cant!/ Si Dumnezeu a inceput sa planga!
Am spus aceasta poezie pentru ca si pe mine uneori greierul m-a facut sa plang, dar de ciuda ca nu ma lasa sa dorm vara :)) Cu toate astea, acord si eu greierului reabilitarea.

haiku-uri impecabile ca forma. Cel mai mult mi-au placut: cărări indigo
nocturnă dinspre șoapte
doruri de perle
si
lebede pale
adâncuri iar răscolesc
corăbiile

Nu ma incumet la un raspuns tot in versuri asa ca ma rezum la a spune ca e tare faina epigrama ta. E ironie, umor si acel ceva in plus care te face sa-ti imaginezi, ca cititor, in ce e \"versata\" fata. :))

Vladimire, comentariul tau ma onoreaza. Te mai astept pe la mine.
Referitor la primul vers, care tie ti se pare cam... te-as ruga sa vii cu o sugestie, daca poti. Initial a fost \"in lumina crapatului de cer\" si nu le-a placut unora cuvantul \"crapatului\" Poate gasesti tu o formula potrivita. :)

Frumos acest poem maori atat ca mesaj cat si ca imagistica. Pozele selectate sunt superbe. Am o nedumerire, totusi. De fapt o curiozitate. Chiar asa e limba maori, cum ai prezentat-o tu?
Fain de tot. E ceva deosebit.

MAria, e posibil, asa cum spui tu, sa construiesc prea mult pentru a ajunge la mesajul dorit; ca un esafodaj destul de complicat care se pierde la un moment dat schele inutile. Dar e doar o parere. Pentru ca aceasta constructie laborioasa face posibila legatura diontre poezie si imaginea pe care am vrut s-o sugerez.
Apoi spui ca \"te arunc in ceata\" prin faptul ca nu precizez ce fel de iubire. Aici tin sa-ti raspund ca las la imaginatia fiecaruia ca sa-si inchipuie ce fel de iubire e. Romantica, vulgara, salbatica, diafana etc? Pentru ca sunt mai multe tipuri de iubire, si fiecare o interpreteaza asa dupa cum ii spune intuitia, versul, sufletul sau inima. Ce e aceasta transfuzie de iubire? te intrebi. Tu la ce te gandesti cand spun \"transfuzie\"?
Apoi, buzele prefacute in lipitori si caracatitele nu-ti convin deloc. dar hai sa dislocam textul, deci eu spun ca \"peste silueta-i nuda, stantata cu buzele prefacute in lipitori caracatite sapa\". Bineinteles \"stantata\" are intelesul, aici, de sarutata, silueta-i nuda, sarutata. Caracatita atunci, te poti intreba tu, ce reprezinta? Am incercat o imagine cu bratele caracatitei care tin strans prada sau sapa aerul din apa. Paote ca n-am reusit pe deplin sa redau aceasta imagine. Chiar te rog sa revii cu forma pe care o vezi tu.
Multumesc de comentariul tau si te mai astept pe la mine.

era poema, nu poma :-p

Buna, trandafiras. :)
Comentez acum aceasta poma a ta, cu o intarziere nepermis de mare, dar vorba aia, mai bien mai tarziu decat...mai devreme :))
De ce te comentez acum? Pentru ca acum am descoperti ca ai si tu o poezie despre SFUMATO! :)
Poemul tau e unul trist, asa-l percep, in care nuantele de alb si negru \"erodeaza sistematic\" atat gesturile cat si iubirile. Pana si irisul, intr-un astfel de tablou SFUMATO, se ineaca in acest negru de fum, ca sa zic asa, fara putinta de a-si reveni la culoarea de dinainte.