Bogdan Nicolae Groza

Amintiri și doruri. Regrete și amoruri Privesc anii retrospectiv. Afectiv... Îmi revin în minte expresii și cuvinte Efcharistó polý! Hola! Welcome! Where are you from? Multe locuri umblate,

Răceala toamnei mi-a surprins făptura Cu frunzele căzute ce îmi învelesc iar dorul. Și-ncerc din gânduri ude să fac pe scamatorul Unind caldul și rece, trișând temperatura. Și resemnat de frig,

Să fac ce-mi place, asta mi-e dorința... Să trec senin prin viață lepădând urâtul. Și când peste nori mi se înalță cântul, Să pot să-mi întregesc conturul și ființa. În loc de umbre să prefer

Din pale rugi și temeri provizorii Îmi făuresc o platoșă de aur... Și ca să iau cununa cea de laur Mă zbat să împac lumi contradictorii În râvna mea, adesea prea naivă, Mă-ncred în Domnul și

doar o carte... și cu ea eu citind viața dintre pagini ce duc spre lumi negăsite atunci pe google map. în ea regăsesc pasaje ce inspiră copilul din eul adult ce a uitat să

În goana vieții uit să mai trăiesc și zilele rapid se rostogolesc de parcă le grăbește cineva... Și nici nu mai știu să observ lumina cum își schimbă umbrele prea coapte, că imediat se și face

Educ efuziunile excluzând erosul Emoțiile exultă empiric, exploziv... Endorfinele eliberate epurează etosul Emfatic edulcorând egoul excesiv Erudit etalez electrizante elogii Efemer expun

dacă n-aș ști că e octombrie și că frunzele își rememorează trăirile arse de soare aș crede că acest răsfăț de culori și raze când calde când reci, se joacă de-a anotimpurile într-o singură

În septembrie luminile se aprind mai devreme Ca nu cumva înserarea mea să aibă nevralgii obscure... Nici un ecleraj nu e benefic când visarea de-abia începe La fiecare apariție tomnatică a lunii

n-am de ce să opresc ploile din suflet las să spele tot praful acumulat pe arterele inimii să pot să-mi răcoresc și eu respirațiile după atâtea purtări de măști ipohondre în toamna mea endemică

cândva candid, cuceream cerul camforat cu cântece criptate, camuflând cuminte catrenele cu conținut ciudat ce compilau canonice cuvinte crescut cu cântec, caut creativ copilul cosmic ce cântă

lapidar îmi amintesc de un înger șoptitor de gânduri cum îmi sufla la ureche, sâcâitor, rânduri dintr-o poezie nescrisă încă. l-am ignorat o perioadă până când a plecat răpus de nepăsarea

ochi familiari de copil mă privesc de undeva din mine cu albastrul lor spălăcit îmi amintesc vag de niște jocuri ba tupu, ba castel, ba șeptic și șah în fața blocului și multă, multă

mă copilăresc. scot din minte toate expresiile știute spunându-le când mai rar și când mai iute. ca un țâști-bâști zic: an-tan-tichi-tan bogdan a fost căpi-tan echete- bechete, sucutu-nau și

Am început să fac mișto de mine Să mă ironizez la fiecare gest făcut Să râd de toate cele de câte ori îmi vine Chiar dacă n-am motiv sau sunt ciufut. Și mă hlizesc pe seama mea întruna Ca un

n-am mai ieșit demult din mine să mă copilăresc nițel m-am sedentarizat o perioadă în starea mea adultă și am rămas aici vreme de mai multe amânări și zboruri încât mi s-au atrofiat expandările

leviatând șparole am înnins cerverul cu buricii-n jeb usturat de urizci nesfiind rezon dau cu cercevelul și mă-nreb tenot ce beu io aici? baște sap de-a surda vreme de tri poli fantabând

Hei, adulților cu suflet de copil, hai să ne mai jucăm nițel! Să ne copilărim măcar până la vârsta senectuții... Să nu mai fim atât de serioși cum vor unii care se uită încruntați la noi și ne

atâtea ploi tomnatice îmi înfrigurează trăirile difuze ca un nai ce respiră gândul mă poartă lin și încet înspre locurile calde din mine care cântă a dor aerul mi-e tot mai ars și simt o ciudată

Pun deoparte scrierile viitoare Închizându-le în paginile zilelor neîncepute. Până atunci mă lupt cu semnele din mine Ce le simt, ce le văd, ce mă împresoară de la prima amorțire a degetelor

Miami mă strigă: ”Bogdane, hai la mare, că am plaja plină de domnișoare!" Visez că-s acolo... am deja pielea sărată și udă Și în fața mea, pe-un pled, o tipă se-ntinde nudă îmi cere s-o ung cu