Poezie
gâfâială
1 min lectură·
Mediu
n-am mai ieșit demult din mine să mă copilăresc nițel
m-am sedentarizat o perioadă în starea mea adultă
și am rămas aici vreme de mai multe amânări și zboruri
încât mi s-au atrofiat expandările vesperale
dar azi, prin vântoase și ninsoare,
am scos afară copilul din mine.
am țopăit printre fulgii de nea, intr-un joc de șotron
numai de mine înțeles,
până când mă pierdeam în sufluri...
a’ipile, z’oru’ vi’area, sun’ cu ‘ine, ziceam…
o gâfâială îmi înghițea cuvintele, frenezia și dansul
într-o trăire sacadată și aritmică
până la graba epuizare primară
iar inima, doar ea, inima,
cu sistolele-i brusc inundate
își recalibra anii, amintindu-mi/amintindu-și
că numai sufletul rămâne pururea tânăr
indiferent de vârstă.
002617
0