Bogdan Nicolae Groza

George, multumesc pentru comentariul tau. Faptul ca simti o oarecare preyenta a lui Nichita in versurile astea, nu poate decat sa ma onoreze. Poate undeva in inconstientul meu a ramas ceva din poemele sale.
Multumesc de trecere si te mai astept pe la mine

Da, pygmalion a fugit intotdeauna de frivolitatea feminina, si-a creat o femeie a lui, pe care a iubit-o asa, in felul lui. Cand ea, prin bunavointa zeilor, a fost insufletita, Pygmalion a fost foarte fericit.
Ai surprins mai altfel decat mitul invierea femeii, ai metaforizat-o, si astfel, infrumusetata, ne-o prezinti noua, in vizunea ta, o viziune feminina si suava.

doar prin trairile proprii se invata. durerea si intamplarea altuia nu o traiesti cu intensitate tu, de aceea nu prea te afecteaza. Tu constientizezi acest lucru, prin versurile \"Lasa-ma sa ma pot crede eu
sa ma pot avanta in rau
Ca si cum m-as sinucide
in avalansa de sensuri
ce nu mai pot cuprinde inima mea!\" experienta proprie te face sa vezi ce anume iti face bine si ce nu din aceasta \" postura\"

De fiecare data cand vad un sonet de-al tau imi fac un obicei de a -l citi, chiar daca, de multe ori, din lipsa de timp, nu comentez. Antisonetul tau e excelent, ironie si umor de buna calitate, cu un subiect actual ce bantuie obsesiv mintile mult prea tinerilor juni din ziua de azi.
Mereu surprinzator esti in forma de exprimare. :)

in loc de \"da-ti tricolul jos, pune-o inapoi\" a se citi \"pune-l inapoi. Deh, luat cu ideatica am pierdut ritmul :))

iubitul meu trece straniu in mars fortat
ii descopar ochii privindu-l drept in irisi. e suparat
ehei barbate, crezi tu ca te voi urma
nu am nici adidasi si nici chef de jogging
nu mi s-a dat inca salariul
pentru ultima consultatie

esti frumos ca un muschi bine lucrat


cand alergi, iti netezesti artistic parul blond-argintiu
intre tampla dreapta si cea stanga ai un inceput de chelie
si nu eviti niciodata gropile sau baltile
acolo te simti tu cel mai bine
devii tot mai expert in a rotunji talpa
si a tasa praf dupa praf dupa praf

spectatorii spun
marsul tau e masculin, puternic, sigur
eu urlu la tine si-ti spun sa eviti turnanta finala
ca nu cumva sa iesi in decor cu viteza prea mare
ehei iubite
daca ai stii forta cu care iti fac galerie
ai alerga la mine cat ai zice start

uralele mele cad in ploaie
nimeni nu stie cat de usurata sunt
cand vad ca iar ai trecut cu bine linia de sosire
si chiar daca esti prafuit si cu haine murdare
eu tot te voi considera alergatorul meu preferat
hai, da-ti tricolul jos, pune-o inapoi in masina de spalat
fara mofturi evidente

Ela, dupa ce te-am bombardat cu \"comentariile\" mele serioase, iata ca, sugubat cum sunt, nu ma pot abtine sa nu te contrez iar, asa, de amorul atletismului :)))

Of, George, cat nu-mi place sa explic.. Desigu, poate incomensurabili nu are locul potrivit langa fluturi, insa fluturii i-am vrut mentionati acolo, pentru ca ei simbolizeaza, printre altele, un simbol pascal, reprezentand invierea. Toata poema mea se leaga de o metamorfoza a vietii, o transfigurare, daca vrei, a intelectului trezit din amorteala. Poate alaturarea suparatoare a cuvintelor \"muzica sferelor dintr-o emisfera\" suna ciudat. Poate voi modifica, pe parcurs, insa ideea poetica ramane aceeasi.
Si acum sa-ti raspund la intrebare, desi parca ai pus-o retoric. \" Ce (nu) este poetic? Greu de spus. Spune-mi tu ce nu este poetic, argumenteaza, si paoi pot veni si eu cu argumentele mele.
Si eu sper sa mai vorbim si vreau sa sti ica sunt receptiv la critica, atata timp cat ea este constructiva. Te mai astept pe la mine.

George, faptul ca tu nu sesizezi mesajul, nu e vina mea. Iar versurile citate de tine, sunt puse in cunostinta de cauza, pentru cei ce stiu sa interpreteze textele. Doar telegrafic iti spun ca \"zirconul\", in traditia multor popoare, apara de duhuri rele. E de fapt un talisman. Iar faptul ca e galben, culoare luminii, a soarelui, ii sporeste puterile tamaduitoare.
\"Fluturi incomensurabili\" sugereaza multe. Nu stau acum sa fac hermeneutica cu tine, vad ca esti om de litere, asa ca poti sa faci corelari si asociatii de idei.
\"impatrita rastignire in cerc\" adica o cuadratura a cercului, mai precis un patrat in cerc, simbolizeaza multe, mai ales la vechii filosofi greci. In fine, ultima remarca, pasarea magnifica pe care tu nu stii de unde s-o iei. Eu stiu, si sa zicem ca e pasarea paradisului, sau pasarea phoenix, sau orice pasare ai vrea tu, si simbolistica ei si atunci vei afla ce am vrut sa spun cu aceste versuri.
Ca am chinuit limba romana, asta e. Altii o chinuie si mai rau sau deloc, ceea ce iar e rau.
Te mai astept pe la mine si cu alte comentarii si, de ce nu, critici.

O viziune interesanta, in stil cioranian, in care scepticismul tau se imbina cu o infuzie masiva de o altfel de filosofie existentiala, de o viziune a vietii, originala ca si compozitie.
Acest stil jurnalistic, scurt, concis si la esential e foarte bun. In cateva cuvinte concentrezi ideea si nu te incurci in fraze lungi, pompoase.
Ce am retinut din \"fluxul\" tau?
1. Stilul, mai altfel decat ceea ce am gasit aici. Ai un stil alert, dinamitard, pe alocuri, in care o revolta interioara sau mai degraba o febra a intelectului nu-ti da pace.
2. Tema. abordezi un subiect filozofic-existential, dar n-o faci simplu, banal, cliseistic, ci ne antrenezi si pe noi in ideatica ta, captandu-ne interesul. Limbajul este, de asemenea, unul cursiv, fluent, neologistic, care place, dar care poate fi si greoi, uneori, in functie de puterea de receptare a cititorilor.
am remarcat, pentru mesajul si compozistica eseului tau fragmente precum: \"Mi-am găsit, totuși, un coridor, mai puțin prolix.
în capătul drept atârnau la două colțuri câte o tulpină aspră și printre ele sfori. multe. care se cereau legate. am tras de una. au căzut toate.
Dincolo aș fi găsit înseninare, dacă mă duceam primus. Nu-mi place să-mi plâng actele, în ciuda unor mânii ce apăsau încheieturile. Există scăpări de clipă în trasul entității, când efectivul întreg al putinței cedează, crapă, lăsând traiecte pentru adevăratul empiric — un fel ce curge în cei ca mine. nu a fost atât de rău. nu este. doar că sunt nevoit a mă hrăni din nespus. îl digerez întruna. perpetuu. am și reprimări.\"
Bine ai venit pe site si continua sa scrii tot asa.

Ioane, cu pixul faci mare branza, depinde in ce context :)
Pe fatuca le-as cam trage in poza, dar nu se lasa asa, cu una cu doua. Poate cu trei sute ( de euro) bani pe care inca nu i-am castigat, dar cine stie, din vanzarea de fotografii poate fac suma asta :)
Esti binevenit ca partener ca eu dupa vreo 2 beri cad lat sub masa. asa ca tie iti ramane grosul la bautura :))

Radule, oricat de eliptic ai fi tot o sa incerc sa te \"disec\" numai daca nu o sa te superi. Ca iata, m-am \"specializat\" in interpretari ale textelor, si am abondanat ( rusine sa-mi fie) :) contrapoezia. Poate altadata ma prinzi in alta stare si in loc sa te comentez iti voi parodia poema printr-o \"contra\" de-a mea :)
o sa mai trec pe la tine, in masura in care timpul imi va permite

crunta dezamagire, liviule, sa constati ca langa \"tine\" s-a pus statuia unui fost primar. :)
Acealsi fin umor si ironie, iar versurile \"din cînd în cînd oprește-o domnișoară
și marmura de jos mi se-nfioară\" imi plac si mie foarte mult, chiar daca mesaju le subliminal si ma face sa nadusesc de caldura ( a se intelege de fete ce umbla mai mult dezbracate).
Text bun si... canicular

poem retoric, in care se imbina dilemele cotidiene cu cele filosofice. Inceputul in forta, prin acel \"eu mă prefac că te trăiesc și tu te prefaci că mi te umpli cu oameni\" foarte sugestiv, deci un fals schimb de activitati zilnice, prin care tu te faci ca traiesti, adica mimezi un zambet profesional, o durere inchipuita sau nu, iar \"viata\" se preface, la randu-i, intr-o persoana sociabila, careia ii place anturajul oamenilor, mimand, aidoma, TRAIRI si senzatii pe care nu le are.
Apoi, schimbul acesta de dialog, da textului un farmec aparte si creaza confuzie cu privire la cine pune intrebarea si cine raspunde. Cosmarul cu icar, care inaltandu-se prea sus, aproape de soare, s-a prabusit in mare, e degeaba, prin acel \" nu era nimeni sa ma vada\" Prabusirea, practic, nu e spectaculoasa, dramatica, completa, nefiind vazuta de nimeni si, de ce nu, comentata.
Restul poemului este o descriere a impresiei avute, descriere in care se deruleaza, ca un film cinematografic franturi dintr-o complexitate de trairi, senzatii si privelisti mai altfel. \" copii care se nasc cu cataracta\" adica cu imposibilitatea de a vedea adevarul, de a vedea dincolo de aparente, \"aceleasi nichelate automate de sentimente\" adica monotonia si blazarea zilnica, in care nu se schimba nimic in firea oamenilor, avnd aceleasi sentimente stocate in inima si pe care le scot in functie de conjunctura, fapt pentru care apasand, sa zicem, tasta ENTER ZAMBET, curgea trairea, autentica sau nu, pe care o aratam la toata lumea.
Jucand acelasi jocuri, practic nevenind cu nimic nou in existenta, nu degeaba ai impresia unei frustrari, cum bine sesizeaza autorul, cand nu mai ai chef nici macar sa injuri, deoarece nu se mai poate schimba nimic, acolo unde \"totul merge așa cum trebuie să meargă
prost
și de la capăt iar și iar\"
Un poem foarte sugestiv cu multe \"mesaje\" adresate noua, tuturor

din nou impecabil. Sa reusesti sonet care sa respecte toate canoanele literare, numai intr-o singura litera, cu ritm, rima ,muzicalitate, si mai ales mesaj, nu e la indemana oricui. Experimentul acesta e excelent, arata exact cum un scriitor isi foloseste pe deplin intelectul, depunand un travaliu mental intens.
Astept cu nerabdare sa vad sonet si cu litera x, ar fi o premiera absoluta, cred.

Off. Am scris un comentariu care nu s-a inregistrat. Deci, incerc sa revin. nu e ambiguu deloc textul> are o multuime de simboluri. prima strofa e o vivificare. Dupa \" un somn\" vien o tresarire, in care gandurile sunt destramate. adica, nici intregi, nici clare, undeva intre vag si neinteligibil, cand brusc trezit din somn nu stii daca e noapte sau zi. Impresia \" regasirii in acelasi loc, in acelasi timp\" e doar o aparenta, o festa a memoriei, a creierului care, supus, trezirii instantanee, adica revelatiei bruste, are impresia ca lumea a stat pe loc, ca spatiul s-a comprimat la nivelul unui punct minuscul, si regaseste tineretea intorcandu-se spre memorii, spre trecut, spre dorinta aceea ascunsa a unei alte epoci existentiale. Abia cu strofa a doua lucrurile reintra in normal. Odata cunoscuta \"amagirea clipelor alunecande\" pasirea tiptila \"inaltata pe varfuri\' dincolo de umbre, se zareste in fractiuni de secunda amintirea, in fanta de lumina lasata preventiv, in inconstient, pentru a face existenta mai suportabila. Doar amintirile ne fac viata mai frumoasa, atunci cand uratul zilei si spleenul launtric ne dau tarcoale. Insa, amintirea dorita, e estompata, dispare evanescent, lasand locul amintirilor mai proaspete, mai aproape de realitatea imediata, de aceea, se intra \" in panica\" sesizand ca cel sau cea pentru care am rezervat un loc in odaile creierului ,ale memoriei, nu se mai distinge clar, dispare incetul cu incetrul, percepandu-l vag, ca si cum l-am intui doar ca era candva acolo. Si atunci, singurele urme vizibile duc spre eul nostru, singura certitudine nepalpabila dar profund simtita, care la randu-i duce spre alte urme invizibile ale constiintei.
Intrebarea de final e oarecum melancolica si duce la o certitudine nespusa dar existenta. Ramanem doar cu clipele actuale, cu amagirea ca nu vom pierde si acest vis de a inchipui amintiri pierdute, candva, in malaxorul altor si altor ganduri si gesturi

o multitudine de simboluri gasesc in poezia ta. Prima strofa \"tresar din somn cu gândurile destrămate...
mă regăsesc mereu în același loc
în același timp,
întorcându-mă spre tine,
tinerețea mea...
are un inteles aparte. Deci, sa descifram: tresarirea din somn , adica trezirea constiintei are loc , cum altfel, decat avand ganduri destramate, adica nici intregi, nici clare, ci disparate, vagi, ca dupa o inertie a intelectului, care nu-si mai stie menirea. E ca o trezire brusca, usor panicata, unde nu se stie daca e inca noapte sau zi, pentru ca creierul inca nu face diferenta starii in care se afla. Si atunci pe buna dreptate, ai impresia ca \" ma regasesc mereu in acelasi loc in acelasi timp\" Locul se stabilizeaza timpul se suspenda undeva intre doua curgeri, lasand impresia unei stationari in prezent, in atemporal, in amintirile tineretii, Or tineretea, e peceputa ca fiind vesnica, ca fiind dincolo de spatiu si timp, intr-o dimensiune a spiritului unde nu exista viitor ci numai prezent si trecut.
Strofa a doua readuce, incetul cu incetul, intelegerea momentului. Clipele dinainte de trezire au indus o stare de amagire care acum, dupa rationalizare, se cristalizeaza, se clarifica, si \" inaltarea pe varfuri\" face vizibila o umbra a amintirii, care a lasat pentru o clipa, o portita deschisa. Numai astfel putem trai o noua zi daca aminitirile nu ne sunt suprimate, daca ne putem refugia in \"acea fanta de lumina\" pentru a ne regasi acolo.
de aceea, paote, in momentul in care sesizam ca amintirea pusa la pastrat s-a indepartat de noi, disparand evanescent intr-o neaducere aminte, intram in panica, nestiind cu ce sa umplem golul din interior. Si atunci, sigurele \"urme vizibile care duc undeva\" e inspre eul nostru, singura entitate care e intr-o simbioza perfecta cu sinele. Urmele vizibile in noi lasa, la randu-i urme invizibile in celalalt eu, abia intuit dar sigur prezent. Clipele, ca si amintirile se destrama intr-o succesiune de trairi noi care le anihileaza pe celelalte mai vechi, si de aici nostalgia dupa o alta intoarcere a unei stari ingeresti, de dincolo de noi.

Licurici, nu stiu daca ingerii erau copii sau adulti, cert e ca faceau o galagie infernala care m-a facut sa recurg la gestul astuparii cu vata a urechilor.
Multumesc de trecere si te mai astept pe la mine.

Alina, voi tine cont de sugestiile tale si voi elimina puctele de suspensi. asa fiecare va citi si va intelege cum considera. :)
Corina, foarte justa observatia ta. M+am gandit si eu la varianta asta, cu \" nu+mi pot explica tresaririle\" si am tot oscilat asupra formei finale. Multumesc ca mi+ai sarit in ajutor pentru hotararea mea definitiva.
Alinei, din nou. :) frumoasa impletitura ta de versuri.
Va mai astept pe la mine.

in duminica mea dorm cerbii viseaza jumatate de nord
si se trezesc fara copite. nu mai pot alerga...
cineva sa traga un ultim foc la mine in cord
sa planga in sfarsit si inima mea...

ies din timp vaduv. ard rumegusul secundelor
in care ma zbat inrosit in obraz
nu mai suport unduitul undelor
cineva sa ma ingroape intr-un ultim ragaz...

las duminicile domnului nu pot fi doar o candela
din peile de cerb. sa respir altfel as vrea...
intr-o jumatate de rasarit ma urc pe o schela
si ajung iar in inima ta...

Ela, respectand aproape cu fidelitate textul tau, citindu-ti poema, si placandu-mi foarte mult, are o multime de semnificatii, am decis sa o fac mai muzicala, rimand-o. Sper sa-ti placa si varianta mea chiar daca nu am comentat-o

Ofelia, oare cum arata o ironie scumpa?