Bogdan Laurențiu Marin

aoleu vedea-mi-aș ceafa tintesc, trag de fapt împușc pe cel ce voi deveni alerg înaintea glonțului mai repede decât o poate face el astfel că la întâlnirea lor (glonțul și ceafa-mi) să

înjur și laud deopotrivă pe cei din mintea mea, transpir, asud, obosesc, trezesc și mă trezesc în goana mea nebună pentru a gasi cele mai nimerite cuvinte, expresii, fraze care să mă reprezinte, care

pixul apăsat pe coala albă de hârtie lasă urme adânci în conștiința ei fizică, umplută instantaneu de o pastă albastră lipicioasă menită parcă să-i acopere rănile proces simplificat care urmarit de

degetul meu poartă mândru semnul creionului apăsat încă mă mai doare degetul dar mai crunt sufletul oscilez norocul tau este suferința mea suferința este norocul meu și șansa ta când am

fiecare răul are, fiecare-i în convoi nu gândesc răul din Om, ci de griji și de nevoi de necaz și de durere și la altă abordare spune-n gând azi fiecare, răul meu e cel mai mare și nu doar azi

pământ am să aștern pe capul tău deși mort nu ești, încă pentru că eu nu sunt erou iar tu departe ești de Om speluncă, încă-n ou.

liniște, câtă liniște timpul a oprit preț de câteva minute în stația mea în stația pe care eu am impus-o talpa piciorului ultimului meu cuvânt îl apasă pe gât gâtul lui de timp, cu sensurile lui

privește și spune rar: cine-s eu, de am vreun har, vreo dorință, năzuință, ideal, măcar credință. ce mă face azi pe mine să mă îndoiesc de tine, de părerea ta de-acum și să-mi văd de al meu drum.

o veste am și încă ce mai veste: mă-nsor sau ca să fiu mai drept, chiar... ne căsătorim frumoase clipe sunt, trăim și vouă, vrem acum să povestim de zile bune ne tot interesăm în ce sector

vrei să pui mâna pe pix pe peniță sau creion vrei să scrii și tu un text vrei să faci poate un vers poate să-l faci public și nu știi de merită uită-te cam cât ai șters dacă multe din

ce ai mai bun, ce ești sau cine, ce știi mai mult, mai bine, mai adânc; adesea ni se cere. ............. e mai greu pentru mine decât pentru un pictor artist sau cum dorim mai nou să i se

întâi îmi ascut mintea, apoi îmi ascut mina. ......... pot să scriu adesea trăsnăi sau doar cuvinte urmând ca dintre voi, în acte doar să fiu eu cel mai bun să fiu trecut pe foi, pe diplome și

Zeul, Zeii Dumnezeul, Dumnezeii ce-s Ei oare pe Pământ pe Pământ și nu în gând greu să definești scornirea minții noastre omenești pavăză, scut poate armă pentru cele omenești nici nu mi-am

singurul ajutor pentru cei mai întelepți dintre noi tot ce le mai trebuie ce le lipsește cei mai poate ajuta cam tot ce mai au nevoie și puțină sănătate.

munți alergând în jos spre disperarea oamenilor care au tot alergat în sus.

conduc cu capul pe spate șofer la volanul minții pe cărarea vieții văd uneori... prea des copaci împreunându-și ramurile cu aripile păsărilor găzduite picături de ploaie ce se strâng

stând drept numără nodurile trestiei de jos până în dreptul privirii tale când sunt puține poți să știi, chiar să te convingi că esti mic deși ai auzit adesea că trestia se îndoaie ție

sprijinit în bastonul său din lemn bătrân omul a uitat de griji și s-a tot bucurat de verdele pădurii vieții sale când pădurea dădea să se usuce omul nostru a vrut să plece s-a gândit că

azi, am aflat că am embrionat făt, am fost și am crescut chiar m-am născut, cu capu-n jos lumea în care am venit în care trăiesc mi se pare cu susu-n jos abia acum am înțeles că e normal

o lumină foarte puternică mă orbește și tot ce-a fost culoare de negru-a fost cuprins iar eu mai văd... nimic să înțeleg că albul foarte intens este doar un negru foarte aprins.

punctul, se termină acolo unde începe sau începe exact unde crezi că s-a terminat?