Bogdan Geana

Visan pe internetul mare, care propunea sa fii instalat matale editor aici, dar nu prea iti stie bine numele. Oricum, se delibereaza, asa ca la un moment dat vei primi o veste de la noi. Glumim si noi, altfel dam in paranoia si ne acuzam ca altii pe facebook.

Stii ca regulamentul nu incurajeaza astfel de comentarii. Dai stea, argumentezi!

fermecator, dar tot schiop:
"Parcă ale mele-s pustiile câmpuri
Şi ploile toate şi vechiul frunziş
Când fiara tristeţii răzbate prin simţuri
Ecouri de zinc cad pe acoperiş"

Ce urmeaza insa este un triumf, impecabila, aproape ca striga dupa un cantec. Felicitarile mele! Liric nu echivaleaza cu romantic, ci cu muzica. Nu schimba inceputul, dar incearca sa nu mai repeti asa ceva, pentru ca e pacat de perfectiunea ce urmeaza!

cum zicea domnul nostru Visan constat o anumita superficialitate in maniera ta personala de a genera silogisme. Nu pot nega insa ca atat eu, cat si George venim in dialogul cu tine usor "tarați" de absolvirea acelorasi studii filologice, care, fara doar si poate s-a impregnat asupra ochiului nostru critic. Nu gasesc absolut nimic toxic si nici de rea credinta in aprecierea lui George, care sa duca la reactia ta. Explicit, el spune ca nu agreeaza aceasta imagine post-moderna, cu care s-a mai intalnit si anterior, iar tu ai concluzionat ca esti acuzat ca nu ai fi original, dar de fapt, prin faptul ca, fiind departe de cultura si lecturile lui George tu esti in realitate pur si nealterat, deci, in mod automat autentic (un fel de Mother of Inventions). De la optzecisti incoace, doar juxtalistii (sa nu ne fie rusine sa ne ascundem) nu tin de o decada sau de un sezon, fiind regeneratorii clasicului in ambianta juxtapunerii, in rest totul se bazeaza pe colaj de stiluri si imagini. Originalitatea este raportul cu care sunt amestecate ingredientele, in rest, nimic nu mai poate fi nou. NIMIC. Tot ce scriem contine inserturi care s-au mai scris. Le contine si juxtalismul, dar juxtapunerea le inchide intr-un halou care le redefineste genul din perspectiva unei evolutii literare dinamice. In concluzie, o cultura precara sau mai limitata te poate face original, eventual, dar foarte efemer. Ca o ciudatenie, ca o anomalie in marea literatura. De exemplu: Sex Pistols au spart canonul prin zeflemeaua cu care tratau muzica la care altii pana la ei si-au varsat sudoarea, insa The Clash, Boomtown Rats, The Pogues, The Police, Les Negresses Vertes samd. au preluat conceptul cu profesionalism si cultura si studiu de muzica. In cazul asta esti original doar pana cand apare unul cu o imagine mai original ca tine. Si, nu il ultimul rand, mai predispus catre dialog. Poate ne oprim aici si dialogam, zic si eu, fara umori. Cu umor ar fi ideal.

Numai un Dumnezeu care poarta pantofi cu sireturi poate avea un dialog efervescent cu Jim, generand slide dupa slide. Ultimul slide, o piatra funerara in Pere Lachaise...

Felicitari. Juxtalismul te saluta.

Imi cer scuze ca tot eu trebuie sa sesizez aceste erori, eu cel care distruge acest site.
Rog corecteaza!

E chiar pacat de ele si de presiunea psihicã pusã pe calul tãu pur-sânge, cal de vorbe iscusite caruia ii tot spui: magar.

Sensibil si meticulos sfredelit ca un fabergé, cu nostalgia apusului si a rasaritului, undeva intre desfraul intinderilor din cinematografia sud-coreeana si tema apusului si rasaritului marcand vieti repetabile ciclic, insa cu ce consecinte, ca matrioşcele din marea viațã, din lirica lui Jim Morrisson.
"poate ca pare banal" si "acordul chitarelor" mi se par insa total nepotrivit alese, lasand asa, ca un gol in plexul solar (asortat cu astrele de la tine).

Asta e senzatia mea cand citesc acest zvon de sonet, ca reusesti cu un extraordinar bun simt literar sa scrii sonet care fara sa deranjeze isi tradeazà anul "de fabricatie".

VENDETA VS. "Vitrinele primit-au cu tandrețe umilul meu prinos de frumusețe."

Tu si Liviu Nanu sunteti, dupa mine, cei mai apropiati de lirica si vibratia lui Minulescu.

specifice douamiismului mi-a produs Marea Epifanie. I-am fazut chipul, schitat in creion pe sectiunea transversala de la spam (luncheon meat).

Multitalentul sau este justificat prin titlul volumului de debut: DELIRIUM TREMENS ;)

că războaiele sunt inițiate de „preoți strâmbi și vanitoși”, dar pe pagina dumneavoastră de autor. Pe prima pagină nu încurajăm astfel de texte macabre, instigatoare, chiar dacă aparent anti-războinice.

Bingo, e chiar un vis teribil, unul dintre putinele pe care nu le-am uitat la trezire. Trebuia sa primesc o diploma, intr-un cadru festiv si cand colo, din hartie de cadou cu Mickey Mouse a fost revelat un tablou naiv desenat de o foarte draguta doamna academician, blonda si cu calvitie dispusa simetric. Nu e deloc film, dar reclame da, una superba si rarisima cu J Lo la sutienele Intimissimi si altele neaoşe. Mi s-a parut ca visul meu merita intrerupt de reclamele momentului. :) Prime-time pentru muza-mi. Felicitari pt observatie!

M-ai facut sa rad cu pofta, si oricat mi-as fi dorit sa iti confirm banuiala, din pacate nu esti unul dintre cei doi comici. Ei sunt Țociu si Palade, cu o reclama de prost gust la moda acum in prime time la ceva aligie pentru spatele anchilozat. Cealalta e cu un bebe care se bucura de un super-pampers care face fata chiar si agitatiei, combatand cu succes caca-dandanaua. Evident ca nu e vina ta ca nu empatizezi, pentru ca e vorba de un vis personal avut in noaptea anterioara, intrerupt de cate un calup de reclame. In visul acela, pe langa persoane deosebit de reale si precis redate aparea o fata de nicaieri, Lolita conform standardelor. Nu am avut deloc in cap filmele, minim doua, primul e chiar un Kubrik cu Mason si Sellers din anii 60, apasator si libidinos, cel de-al doilea milt mai clinic dar si depersonalizat, daca imi amintesc bine cu Irons drept Humbert Humpert, de prin 90. Mersi mult de trecere!

E un dialog în toată regula. Acum să vedem cum contribuiți la acest dialog :)

Îi scriu lui Radu și mă interesez.

ideea era că rămânând aici tu mai ai încă șanse să salvezi Agonia prin polemicile tale spirituale. Și nu glumesc. Eu am pielea tăbăcită, nu e mai interesant să te iei de unul care ține la tăvăleală decât de o doamnă? :)

și pe doamna Moldoveanu nu. Îți mulțumesc că mi-ai explicat stilul laconic, dar să moară ce-am pe casă dacă nu am văzut și eu Parisul. Ba am venit și acasă cu un breloc cu turefel, luat noaptea, când am scăpat de treabă, de la un domn de culoare în fix piața aferentă, mânca-ți-aș gurița ta. Am citit chiar și Groapa lui Barbu, pe care, știu că aici ești sensibil, o am cu dedicație: Am ascultat chiar și Phoenix (Cantafabule cu dedicație de la Phoenix și Lili Ochsenfeld - grafica). Da pă bune acum, tu chiar nu îi explici doamnei ce nu ți-a plăcut, pur și simplu ai tu ceva cu un text care nici măcar nu e trecut la Poezie, ci la Personale și te ștergi la derrier cu orice argument. Am remarcat, deja sunt fanul tău, faza cu invocarea suferinței, ceea ce mă face să cred că ești la fel de critic și cu domnul Vișan. Îmi amintesc de vremea când invoca diverse stări psihice precum o noapte nedormită de teamă să nu îi întindă bocancii pisica recent operată, pentru a cere clemență și a nu fi înlăturat de pe site pentru bădărănism.

A ajuns prost agonia, cum spunea și triunghiul bermude 2 și bichini 1, au dreptate antemenționații, păcat că nu mai au șansa să îl salveze. Tu o mai ai. Apropo, ai salutări de la domnul Vișan, ieri i-am refuzat iar un text în care te felicita pentru poziție.

Sper că te-ai prins că sunt laconic de ferentari.

Am citit cele trei comentarii ale dumneavoastră, după ce am citit textul doamnei Moldoveanu. După care am mai citit poemul de câteva ori. Din păcate doamna Moldoveanu a greșit, prin urmare îi atrag atenția acum, și este pentru ultima oară când o mai fac, că dacă nu îl trece rapid de la personale la poezie îi voi retrage steaua roșie. EVIDENT CĂ E O GLUMĂ!!!

Pentru că este un cord deschis de sensibilitate, este un poem vizual și senzorial totodată:

„cad în lume verbe moșite în ascuns, nebotezate”;

„cineva săpa și clădea lutul torcând firul vieții de la rădăcină
acela care trece de la un umăr la altul și ne leagă sufletul
în cumpănă și cruce dreaptă”;

„aproape de cimitirul cel vechi
unde am uitat un buchet de flori pe un mormânt necunoscut
de acolo a fost smuls un copac din rădăcină
și totuși rămâne o groapă ca un cuib
în care cade lumina lunii să se încălzească”

Eu văd aici numai metaforă și poezie în formă pură. Nimic „greoi, pretențios”, cât despre „plin de locuri comune”, îmi pare rău să vă dezamăgesc, domnule Ciobanu, dar verbul meșteșugit și tributar celuirău, acel nebotezat, meșterul Manole sau Lazăr (conform citatelor extrase de mine) sunt tot atât locuri comune ca și apocalipsa, pasărea flamingo sau automobilul. Este una dintre cele mai frumoase prin suferință poeme pe care le-am citit aici și cert vârful de stil pe luna asta.

Doamnă Moldovan, îmi amintesc că au fost momente când noi doi am fost în dezacord, însă, întotdeauna v-am adus argumente ca și acum. Dumneavoastră mi-ați răspuns la fel, argumentat, pledând pentru arta dumneavoastră. Așa se discută pe acest site, chiar dacă aparent în contradictoriu. Am încheiat prin armistițiu, însă, nu vă ascund că am continuat să vă citesc. Pentru că aveți un stil și o forță care s-au dovedit, în timp. Să vă retrageți acum, fără să luptați, nu ar fi corect cel puțin față de mine :)) , cu care v-ați luptat. Și e trist pentru poemul dumneavoastră care ESTE POEM că îl lăsați tăvălit de o părere, nici măcar fundamentată. L-ați abandonat, declasându-l la Personale. Chiar puțin îmi pasă de părerile altora care consideră că nu scrieți bine. Și mare greșeală faceți că vă lăsați demotivată. Suferiți? Scrieți! Nimeni nu scrie bine când e fericit. Nimeni.
Și schimbați urgent genul. Dumneavoastră scrieți POEZIE DE CALITATE.
De plecare, nici să nu aud.

Rog corecteaza.