Bogdan Geana

ai putea încheia poemul cu un HAI RAPIDU! :)

E foarte ok, mi-ar fi plăcut însă mai eterică, cu mai puține explicații de genul: dar știi că în el, în care trenul se preschimba, dar nu e. în fapt, este vorba, ori chiar și mai mult, dar știi, e doar... Prea multe inutilități lirice, gramatica e însă perfectă, dar lirismul este faultat consecutiv. Personal aș fi ales o licență, de dragul de a conserva muzicalitatea internă și misterul. În orice caz, toate aceste exerciții sunt întotdeauna bine venite. Și ca să închei cu o glumă „prezidențială”: nu știu dacă e cea mai bună poezie a ta, dar cu siguranță este cel mai bun poem al tău cu căi ferate românești :)

Mersi mult de vorbe, gândim la fel! Despre păreri pe marginea cărților, hai să pornim de la conceptul de fusion, și nu de transgender, pentru că, recunosc, am o problemă cu paternitatea celor doi termeni. Consider că o părere sinceră nu poate exista în absența unei cronici fusion (ieșim din orice concept de gen până la anulare), în care, autorul să aibă libertatea de a alege când e de râs și când e de plâns, pentru a transmite cititorului său codul și nu doar o impresie sau o sugestie concretă. De asemenea, cred că cel mai bun catalizator de lectură este o astfel de cronică, pentru că, fie ea cât ar fi de subiectivă, dacă este scrisă cum trebuie îți va trezi suficientă curiozitate cât să dai buzna și să cumperi cartea. Și totuși nu ăsta a fost scopul meu, când am scris despre cartea Adinei Popescu. :) Fără valoare literară, cartea ei este aproape predestinată să se afle anual în jumătatea de sus a vânzărilor de carte de la noi, iar asta datorită poziției privilegiate de care se bucură, în boxele manualelor de limbă și literatură română pentru clasa a VII-a. Când am scris ceea ce am scris am vrut ca pornind de la acest volum să îi extrag ADN-ul, după propriile mele stringențe, după propriul meu aparat estetic. Dacă am reușit, sunt cu adevărat copleșit.

Pentru că am obosit să citesc elogii plate, locuri comune care pot fi folosite ca pattern la multe alte scriituri de gen, cu care unii și alții se laudă, ba le mai și trec în CV. Ăsta este motivul pentru care eu le refuz, împreună cu participările la concursuri. E garanția mea pentru o bună sănătate mintală, pe câmpiile elizee ale literaturi.

Cred că îți pot da un oarecare răspuns la ultima ta întrebare, și o voi face tot cu argumente cinematografice, simțindu-mă și aici destul de acasă. Eu nu mă plictisesc la un scenariu anamnetic de film, de sondare.sau de introspecție. Mi-au plăcut în egală măsură scenariile la „Locke” filmul și scenariul lui Steven Knight, „Der Himmel über Berlin”, de Wenders, Handke și Reitinger, „Festen”, de Vintenberg și Rukov sau „SieraNevada” sau „Aurora” de Cristi Puiu. Niciunul nu putem spune că face paradă de un subiect cu meandre sau cu suprapuneri ideatice, însă toate sunt caracterizate prin asumare. Autorul e gata să moară pentru a-și susține plictiseala prezentată. Și de aici restul nu poate fi decât capodoperă. Nu însă aceeași este situația dacă te urci pe o sârmă și de la capătul ei strigi: „cam așa aș merge până la jumătate, cam așa până la capăt, acum vă mulțumesc, la revedere!” Și lumea te aplaudă pentru că nu știau că există scări atât de înalte. Deci da, nu găsesc nimic de respectat în cartea Adinei Popescu, nimic de respectat dincolo de marketing și de abilitatea de a o face etern și constant publicabilă, din motive de acceptare în programa școlară.

apreciez și respect foarte mult dilematica ta, căreia ar merita să i se aloce un întreg ciclu care să definească pre-destinarea unor anumite cărți. Dincolo de asta, ceea ce prezinți tu este cu atât mai profund și spațial și pentru că este construit în baza unei estetici semantice pe care o stăpânești cum trebuie. Teoretic, îmi place să savurez înțelesul spuselor tale și să mă mulțumesc să îți răspund că toate întrebările tale sunt retorice. Deși nu este așa. Și am să-ți răspund în termeni practici.

Cartea aceasta a ajuns deja la a treia ediție, hardcover, de o calitate care face invidios tot Poliromul și Humanitasul împreună. Sunt lejerități pe care editura dar și autoarea și le pot permite, datorită mecanicii care o guvernează. Deși nu este neapărat în manual, cartea de debut a Adinei Popescu este literatură recomandată (recomandată spre a fi obligatorie!!!) La anticariate nu o vei găsi, probabil că epuizată fiind va fi reeditată la anul, înainte de începerea școlii. Prin urmare,o spun cu toată franchețea, vorbim aici de o ingenioasă schemă financiară. Acum nu mai rămâne decât să lămurim dacă e doar o găină cu ouă de aur, sau chiar deține valoare literară. Eu, după cum ai înțeles și din ton, înclin să cred că nu are nicio legătură cu literatura. Categoric nici nu și-a propus asta, supraconștientizându-și rolul apotropaic. Adina Popescu relatează sec, de teamă că orice asociere sau intervenție scriitoricească ar putea modifica cursul vieții. Cartea ei aduce mai degrabă cu o pagină de proces verbal, seamănă mai mult cu o dare de seamă, decât cu o invitație de călătorie. La drept vorbind nici nu ar avea cum să te facă să vrei să fii Adinuța, cine ar avea curajul să recunoască că vrea să se identifice cu eroina cărții acesteia? Până la urmă o parte dintre noi suntem și am învățat să fim ipocriți, iar cealaltă parte nu. Problema e că umanitatea și-a făcut un scop în sine să îi pună la stâlpul infamiei pe cei care sunt ieșiți din rând. Pe cei ca Adinuța, răi cu animalele, interesați și profitori cu toți colegii ei. E și asta o tipologie umană, pe care, până la urmă am face bine să o acceptăm. Lipsa de empatie și deficitul emoțional există pe lume (așa cum spui și tu) chiar dacă nu ne place. Însă aceste lucruri nu au nimic cu scriitura frumoasă. Merg într-un jurnal, sunt ideale pentru caracterul documentar... De ce însă ne-am încuraja copiii să citească așa ceva? Asta nu pricep nici eu. Chiar dacă ar fi fost numai pentru valorile morale conținute, și tot nu ar fi existat niciun motiv de a o recomanda. Și atunci ajungem să ne întrebăm dacă am fi putut recomanda altceva în locul ei, pentru școlarii de peste 12 ani. Eu zic că „Băiuțeii” lui Filip și Matei Florian este marele perdant. Asta ca să vorbim în termeni contemporani. Înțeleg și susțin feminismul, însă nu cu orice preț.
P.S:
Sper ca săptămâna viitoare să îți trimit cartea!

la categoria TIP selectați PROSE.

textul la proză!!!

O singură dată este suficient.

îți lipsesc diacritice, te rog completează.

Cunoaștem clonele dumneavoastră și ieșirile din trecut, iar faptul că ați revenit cu un nume care contravine politicii site-ului nostru nu face să vă ușureze situația. Până nu veniți cu un nume conform nimic din ce trimiteți nu va fi publicat.
Multă sănătate!

debut cu dreptul. Se poate mai mult de atat? :)

Sa iti completezi contul cu Nume si Prenume, conform regulamentului nostru. Am cobsiderqt ca e pacat sa iti blocam primul poem pe acest considerent.

si ii multumesc lui George pentru semnal, cu sigiranta este un text ce merita din plin recomandat. Teoretic epuizezi ce vrei sa spui in maxim jumatate din intinderea poemului, restul fiind surplus si aleatoriu, insa nu deranjeaza. As vrea sa te recitesc mai contras, cu aceleasi exprimari la limita truismului.

Şi da, cele de mai jos sunt demne de panteonul Agonia.ro:
"eu când mă citesc nu mai pot după mine"

Sa nu iti sara in ochi contaminarea realului printr-un mesager al fabulosului, palpabil, ceea ce ar trebui sa duca la transfer de corp si totusi nu, ramane o imensa nostalgie a ne-gestului. Iar tu contempli sau declami.

Favoritele mele:
"Ca un fel de femeie moale în care nu mai încap sufragerii"

Felicitari!

pana la urma ceea ce scrii tu este foarte real, palpabil si conform. Si nu ca ai fi monocorda, chestia asta este alegerea ta si ai toate drepturile de pe lume sa o faci. Problema cred ca este la mine, care am avut intotdeauna o problema cu realismul de orice fel. Mi se pare ca arsenalul autorului este prin definitie limitat, adio imaginatie, licente, adio inserturi si sinapse stralucitoare sau absurde. Eu unul cand spun realism spun ADIO.
Ce pot spune eu este ca iti iese de minune si eludezi astfel platitudinile atunci cand te hotarasti sa iesi din stare. Ex.: tu esti trista ca imbatranesti, dar cum ar fi sa fii trista (deci ramai consecventa sentimentului) ca incepi sa iti asumi varsta: hopaşa-uri, certi copiii, nu cedezi scaunul, esti strigat tataie sau mamaie si te uiti dupa aceste personaje cand de fapt era vorba de tine. In cazul acestui topic cred ca salvarea vine din partea unui autor "intelept (nu spun batran), intr-un corp de tanar".

P.S.
Fiul meu si colegii sai sunt incurajati de profa de romana sa citeasca, obligatoriu "Singur pe lume" sau "Cuore - inima de copil". Azi, in 2023! Intrebarea mea este: de ce??? Cu ce v-au gresit acesti tineri?

Numai ca reactia mea, una de autoconservare este sa raspund: vezi, de aia nu cedez eu loc in autobuz. Lasand gluma la o parte, eu nu stau pe scaun in autobuz niciodata. Uneori mai stau cu picioarele.

P.S.
Ar fi interesant un text mai amplu si putin mai luminos.

Domnul Visan a fost evacuat pe usa din spate deoarece, dupa cum tocmai s-a mai spus, nu a inteles nimic din clementa noastra repetata. El ar fi trebuit eliberat de corvoada de a face parte dintre membrii Agonia cu mult timp in urma, insa in loc de aceasta atitudine noi am preferat sa il responsabilizam cu rangul de stelutar. Daca la astfel de "pedeapsa" tu consideri ca domnul in cauza ar mai fi meritat o sansa inseamna ca iti olace riscul :) Mie nu. Sau cel putin nu iki place sa pariez lucruri ce nu imi apartincum ar fi acest domeniu.

Chiar nu are nicio legatura cu Maria. Crede-ma!

Acesta s-a vrut un exercitiu de descretire a fruntilor, de ras, de "asa nu" atunci cand in loc sa iti ridici un mausoleu faci din el un ring de lupte inegale intre trofeu si buretele din care e confectionat - natura sa. Desigur, posesorul nu era chiar de neglijat, dar nu el ar fi trebuit sa fie obiectul postarii. Mi-ar fi placut ca patina acestui site sa fie relaxarea, umorul sau glumele de calitate prin care in loc sa jignim l-am face sa zambeasca chiar si pe receptorul criticii. Sa fie ca atunci cand in loc sa il umilesc pe x in public, fac lumea sa rada, ca in paginile unei povestiri amuzante, dar cu fundatie de calitate si rafinament. Nu zic ca nu a fost sa fie, ci doar ca inca nu a venit acel moment.

Insa nu disperati. Nimic din ce "ni se intampla" azi nu e nou. Am cautat pe internetul mare si ghiciti ce am gasit? Pe internetul mare, da? Nu pe facebook, nu pe vreun blog, ci pur si simplu la liber. O cearta monstruoasa de pe vremea cand eu luasem marea pauza, in care personajul de aici taia si spanzura, secondat de o poetesa-minune-cuciorapideplasa. Nu era nimic amuzant acolo, ci de-a dreptul tragic, cu atat mai mult cu cat am recunoscut, din pacate doar doua nume de astazi: pe ale lui Radu si Liviu Nanu, tarate in acelasi noroi. In rest, cu siguranta plin de clone. Era sa uit: aparea si Marele Maestru Intergalactic Rudy cu-ale sale trei coroane puse una peste alta. Sau cojoace... Deci nu va ingroziti, ce s-a intamplat acum aici era doar o incalzire.
Asa ca inchei prin a va invita sa radeti si sper sa nu ma faceti sa va postez monologul lui Toma Caragiu. Rasul doboara raul pentru ca limbajul rasului este o incantatie. Rasul si dorinta de a il face pe celalalt sa rada ne stimuleaza sa fim creativi. Iar la orice registru de descretit fruntile la care apelam capul lor de acuzare va fi unitar: am reinviat mahalaua.
Deci: nu atac la persoana, ci pamflet!

cu riscul de a fi offtopic pot sã vã întreb de ce v-ați retras textele, chiar dacã însteluțate?

de atac la persoana. Nu poti acuza pe cineva care extrage, fara sa intervina, un paragraf dintr-o pagina publica pe care o reposteaza. Nici macar nu am dat numele autorului. E ca si cum as lua un paragraf din interviurile lui Woody Allen, pentru cine stie cum sunt acestea, si as fi acuzat de atac la persoana lui Allen. Insa daca oamenii mai si zambesc nu inseamna ca ar trebui sa le punem si impozit pe umor.

dacă se poate, și cu Maica Domnului!

însă o dau cu inima strânsă. Sper să nu fie irosită și mâine, zilele ăstea, aiurea să o retragi. Și nu e nimic personal aici, este zbatere poetică în toată plenitudinea ei. Și mi-aș dori să continui să scrii poezie.
„Suntem refugiați într-un bar pustiu geamurile sunt acoperite cu folie de plastic
Afară cerul sângerează estetic
Fac singura vrajă pe care o știu
Cea in care realitatea devine ceea ce este...”

Un început de poveste. Felicitări !