​vals în patru timpi ”flatliners” cu defulare în foxtrot timpuriu, plin de neajunsuri dar eminamente sincer

întâmplarea făcea cã, știi tu, dans le jardin,

fuseserăm încredințați cã nimeni alții ca noi

tot noi, doar noi și numai noi să moștenim de

bună voie și nesiliți de nimeni sfârșitul cu

cvartetul de corzi. și nu era vorba de jertfă

rituală, ci de moarte pur și simplu, unul dintre

noi, tot noi, doar noi şi incã noi trebuia să crape la final și ceilalți să ne

manifestăm public cu suspiciunile noastre, cu

minciunile și cu intervenții de efect să părem

cât mai credibili cu putință până la lăsatul nopții

când lampagiul stingea ultimul felinar. ce mai, să

punem puțină sare și piper în viețile care ni se

umpluseră de molii... mai bolnav, mai plăpând,

dacă tot vei da primul colțul nu vrei să îl dai

acum? trăiască Dumnezeu! am cules florile,

am lăsat mâncare la pisică pe trei zile, am reglat

dozatorul de grăunțe pentru carași la maxim,

că uneori metroul întârzie, și dacă ma coboară pe

peron o lună mai târziu important e ca pisica

care... să... și ți-am lăsat și ție mesaj pe robot, deși îmi

amintesc bine că ultima oară când ai avut așa

ceva de fapt iubeai și te bănuiesc că acum, de pildă,

tu te dădeai robot ca să nu trebuiască să vorbești

cu mine numai că eu ți-am citit ce a fãcut moise cu chivotul, moise în sus şi moise în jos și robotul

a chicotit, mă rog, am ciorapi care eliberează un

singur cartof, chiloți curați care nu mai sunt albi

de la sutienul tău roșu (vorba poetului romantic,

cum mă uit între picioare să îmi amintesc de tine) și

înainte de ieșire m-am mai așezat odată pe canapea,

ca rușii, pe vremuri, după care am coborât în stradă

așteptând să mă ia și să mă ducă. acolo sus, unde am

lăsat lumina aprinsă, pe vremuri locuia o pereche

care fără să fie angrenată petrecea amiezile și miejii

de noapte cu lumina stinsă, iar acum there is a

light and it never goes out. întâmplarea făcea ca, știi tu,

dans ma rue il y a des anges qui m'emmènent pour

toujours mon cauchemar est fini să dau nas în nas cu

franțuzoaica din poveste, coffee, tea, me și de pe

canapeaua ei se vedea perfect canapeaua mea cu

lampă cu picior lângă brațul drept și nimeni, nimeni.

întâmplarea face că aici văd o seară minunată și un

titlu de ziar: dintre noi doisprezece au existat unii care

au căzut de la bun început pe câmpul de luptă, și uite

mai văd un calendar care se termină în februarie patru,

dar după experiență pot să îți garantez că la următoarea

cafea viața se va vedea altfel. întâmplarea face

că de când nu mai fumez, nu mă opresc niciodată la

o singură cafea, cum s-ar zice Vive la France! de demain