Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

​lars von trier a găsit chestia asta în 2010 pe care a tradus-o cu google translate și i-a zis melancholia

2 min lectură·
Mediu


63e625991e302.png

lumină aveam câtă ne trebuie, iar dacă ne mai trebuia se putea depune o cerere

pentru oricând în afara perioadei de înmulțire a efemeridelor + Chiron

trigon (120°) vesta, nu ăstea zodiacale, celelalte, din cauza cărora nici orele

de dans burlesc nu se mai țin cum trebuie, toată lumea se bulucește spre

malul gârlei, iar grasa semipublică, apropo, grasa (despre care presa scrie

că ar fi venit beată la punctul de observare) nu era beată deloc, plecase

dimineața la pedichiură luându-și cizmulețele dependente de încălțător, încât,

pentru că nu putea rata un asemenea eveniment, dar nici nu se putea

încălța la loc din lipsă de încălțător, grasa a ieșit de la pedichiură încălțată

cu papuci subțiri de pânză, ținând botinele în mână și râzând ca proasta, dar

în limitele politically corectnessului, iar un bărbat virat tocmai născuse în

păpuriș cântă farinelii să apună soarele racul, broasca și o

știucă . se face un semn, fade și se taie microfonul fetițelor diafane amplasate

pe cofraje putrede de la o firmă de construcție în litigiu, petre, petre, fluturii au ajuns pe continentul

american pe parcursul a cinci valuri de migraţie din Asia prin strâmtoarea Bering

şi Alaska, după cum spune și scriitorul nabokov. era atât de frumoasă în penumbră,

preoteasă a gângăniilor și a unor axiome intime ce elucidau multe aspecte

asupra răbdării la oameni, caracterizată prin modestie și gata, la tot pasul

să se dezvinovățească, cum stăteam amândoi pe o margine de creangă, vedeam

și auzeam tot numai pe noi nu ne vedea și nu ne auzea nimeni și ne jucam

cu cercul de sârmă înăuntrul căruia fiecare ne revendicam un pământ plat

al nostru și ce mai încăpea pe lângă, odată unul se alegea cu o planetă micuță,

altădată capturam planeta în splendoarea ei și puținul care mai încăpea

lângă. contrar așteptărilor, cu sârma noastră nu prinseserăm niciodată

bulgarii, însă ne prindea întotdeauna dimineața, forțată

să recunoască fructele perene ale iubirilor noastre.

071.652
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
322
Citire
2 min
Versuri
26
Actualizat

Cum sa citezi

Bogdan Geana. “​lars von trier a găsit chestia asta în 2010 pe care a tradus-o cu google translate și i-a zis melancholia.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/bogdan-geana/poezie/14167456/lars-von-trier-a-gasit-chestia-asta-in-2010-pe-care-a-tradus-o-cu-google-translate-si-i-a-zis-melancholia

Comentarii (7)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

@ottilia-ardeleanuOAOttilia Ardeleanu
din cotidian (chiar și cel mai îndepărtat, că la noi schimbarea se face greu de tooot), umor, inteligență în redare - e vorba de cuvinte potrivite- încântată să citesc un Bogdan pus pe șotii, dar ancorat la malul realității de ieri, de azi, de mâine.
citesc. citesc.
0
@daniela-birzuDDDaniela Davidoff
superb titlu. poemul trebuie sa-l mai rumeg. dar numai pentru titlu, as da o steluta.
și pentru partea asta.

//

fluturii au ajuns pe continentul american pe parcursul a cinci valuri de migraţie din Asia prin strâmtoarea Bering şi Alaska, după cum spune și scriitorul nabokov. era atât de frumoasă în penumbră, preoteasă a gângăniilor și a unor axiome intime ce elucidau multe aspecte asupra răbdării la oameni, caracterizată prin modestie și gata, la tot pasul să se dezvinovățească, cum stăteam amândoi pe o margine de creangă, vedeam și auzeam tot numai pe noi nu ne vedea și nu ne auzea nimeni și ne jucam cu cercul de sârmă înăuntrul căruia fiecare ne revendicam un pământ plat al nostru și ce mai încăpea pe lângă, odată unul se alegea cu o planetă micuță, altădată capturam planeta în splendoarea ei și puținul care mai încăpea lângă. contrar așteptărilor, cu sârma noastră nu prinseserăm niciodată bulgarii, însă ne prindea întotdeauna dimineața, forțată să recunoască fructele perene ale iubirilor noastre.
0
Distincție acordată
@daniela-birzuDDDaniela Davidoff
a!
0
@sorin-stoicaSSSorin Stoica
Nu am înțeles absolut nimic. Cuvinte în limba română apar, da, dar nu știu ce vor să spună.
0
@bogdan-geanaBGBogdan Geana
La fel ca la Ottilia, sunt surprins de efect. Dacă mi-ai fi spus că nu e poezie, ți-aș fi răspuns: bingo! Nu e, e scenariu de film, jumulit. Iar în secvența amintită de tine, ce nu e Melancholia este ”Big Fish”, unul dintre filmele pentru care, în opinia mea, Tim Burton merită urcat pe un piedestal. Pentru Batman și Big Fish :) În niciun caz pentru Wednesday!
0