Bre, omule, bre
dacă în culmea durerii sufletești
a sfâșierii inimii și ființei tale interioare
nu te pufnește râsul și urletul în același timp
fără să îți dai seama pe moment care e mai puternic
Văd, aud, cu mult prea des,
Oameni ce nu trăiesc deloc,
Care o cușcă și-au ales
Și stau în ea chiar de ia foc.
Degeaba știți, băi, să citiți,
Printre rânduri sau gânduri,
Dacă tot nimicul voi
De câte ori mă cuprinde tristețea, disperarea, sentimentul unui sfârșit implacabil,
De-atâtea ori un râs, dar un râs furios și nesimțit de sincer și vital
Îmi rupe filmul și-mi transforma mult
îmi pierd capul îmi pierd și coloana vertebrală
iar inima mea preia locul lor fără sfială
mi-a spus zâmbind și furându-mi partea patului
pe care dorm noaptea, conform obiceiului
ce să-i mai zic
ma lupt cu mine
intre rau si bine
ma pierd in ochii mei
2 frunze de smarald
scaldate-n scantei
din buza carnoasa
cu pofta musc
ma seduc
ma iubesc
pe mine ma gelozesc
traiesc
un
Să-ți spun pe nume nu-ndrăznesc,
Pentru că e lung și complicat,
Mi-ajunge doar să îți mărturisesc,
Că-ntr-un final eu l-am aflat.
Mă-ntreb dacă tu însuți ți-l cunoști,
Dacă măcar ai vrea să-l
cât de frumos și pasional poate fi tangoul,
desăvârșirea lui îți cere să predai egoul;
nu poate fi dansat fără perfectă dăruire,
asemeni cum nu poți trăi complet o iubire;
exorcizează ardente
Într-un ungher de casă părăsită,
Cu obloane de fier și cu miros de criptă,
Țintuită în lanțuri de amărăciune
Și cu brățări croite din deșertăciune
Zace palidă și tristă Dragostea.
Și cum sta
Mai toți încearcă să descompună alegeri
Personale, sau străine absolut de ei,
Și timid asamblează prelegeri
Despre oameni, morți și zei.
Eu zic, și îmi susțin oricum părerea,
Că-n viață totu-i
privind de pe fundul oceanului
apa e un fel de cer lichid
iar miile de creaturi luminoscente,
stele translucide și vii
există, deci, o feerie a nopții
pe post de stare de veghe
în pântecele
Iar m-ați întristat, hunilor! Oameni fără suflet!
Cu imbecilitatea voastră înrădăcinată profund
Răniți sensibilitatea mea și, uite, cuget,
Eu ies în față, nu mă ascund.
Sunteți mici, atât de
Și-n după amiaza asta leneșă grozav
sub pătura groasă de postav
topeam un trup de lună nouă,albastră,
iar ochiul șapte îmi era fereastră,
când, hop și el, un bilețel, sfios,
intră în casă,
de câte ori îl citești pe acest poet cuminte
de-atâtea ori îți năvălesc în minte
uneori chiar poate mai târziu, peste o zi,
poeme ce se vor scrise, ce se vor a fi.
poetul-muză e tipul din care
Ne-am adâncit în noi înșine
sau în alții
ca pâinea caldă în ochii unui om flămând de patru zile,
sau așa ne închipuim
dintr-o sinceră și pură plictiseală
poemele curg
de zici că-i uitat vreun
Aș vrea să fiu o balerină
sa-ți dansez, seara-n surdină
doar pe frunte și pe tâmple
mintea-ți de ”eu” să se umple
doar din inimă ți-aș evada
cu papucii mei cei Prada
aș porni, pe aorta
Eros te izgonesc!
Prea multe suflete naive pustiesc
Din cauza ta.
Eros aduci numai tristeti
Sa te izbesc de pereti
Sa te zidesc ... AS VREA
Eros sa iubesti si tu
Sa simti ca-ti dai
Iată, mi-am zis astăzi privind o fetiță
așa arată un suflet gingaș, o inimă inocentă
o conștiință încă divină
Iată, modelul!
Luați o poză cu voi de când erați mici
și vedeți diferența din
de cand pe tine te-am simtit
m-a prins un trist fior
ma simt de parca am innebunit
de tine-mi este dor
traiesc acelasi chin ca tine
ma zbat intre pereti
parca nici sangele din vine
nu mai
Iau cuvantul iubesc și-l fac bucăți cu un ciocan
Lovesc cu sete și tot ce reușesc să fac e să-l descompun pe litere
Ii-ului i-a sărit punctul, s-a postat pe tavan ca un ochi magic
și mă trimite cu
O lună aurie pe bolta-ntunecată,
Veghea la est de casa mea natală
Și-un vesel vânt gândeam că poartă,
Căldura inimii mele ca pe-o petală.
Un puzzle de culori, mai tari, mai pastelate,
Un
Dincolo, am început să găsesc farmecul
acestui cuvânt aproape la fel de misterios
ca o femeie care observă jocul din jur
și găsește că e poetic de-a dreptul și insultător pentru jigodii
să afirme
BM