Poezie
Meta-realism
scurt metraj de toamnă
1 min lectură·
Mediu
Și-n după amiaza asta leneșă grozav
sub pătura groasă de postav
topeam un trup de lună nouă,albastră,
iar ochiul șapte îmi era fereastră,
când, hop și el, un bilețel, sfios,
intră în casă, s-așterne pe jos.
expeditorul, după câte am putut vedea,
nu era, poate a fost vremea;
în ceea ce privește însă pe adrisant,
minune! numele meu cel captivant.
mi-am zis că cine știe ce-o mai scrie,
de îmi este dedicat tot mie.
m-așez la birou, aprind o țigară,
deschid plicul a zecea oară.
iar trag cu ochiul, nu vreau să citesc,
poate scrie te omor cât te iubesc.
dar pe bucățica de răvaș, surprinzător,
scria în felul următor:
nu e o chestiune de cel mai bun bărbat,
cât despre cine te face cu adevărat,
să fii tu însăți, să fii cea mai bună,
iar la prostia altora imună.
și cum pe lume sunt și coincidențe,
lungimi de undă și frecvențe,
la radio, dupa reclame, a intrat direct
o tanti ce ne cântă despre respect.
001.080
0