Bodea Diana Mihaela

Daca imi amintesc bine, am mai citit cateva poezii de-a;e tale si regasesc aceeasi finete a spiritului liric. Sunt o mare amatoare de poeme religioase, mai ales pentru ca gasesc ca foarte greu se mai scrie bine pe astfel de teme. Dar tu reusesti mereu sa surpinzi cu multa sensibilitate si emotiile si perspectiva legaturii cu Dumnezeu.
Cu mult drag, Diana

Silviu, ti-am citit poemul dintr-o rasuflare. O lectura placuta mai ales pentru matinal. Multe imagini mi-au placut, voi reda insa doar doua din ele: "glasul nopții se așază-n poeme
pagină de pagină", "măduva nopții".

Titlul vine minunat textului, poezia chiar emana un aer de usor, de firesc. "martor al impacarii apelor" o imagine foarte frumoasa si, din punctul meu de vedere, ca un miez al poeziei. As vrea sa iti dau o steluta, dar nu-mi permite nivelul.

Eu sunt un fan declarat al adresarilor de genul "domnilor...", astfel ca am fost placut surprinsa de text si doar din acest vers. De asemenea si versurile : "un mare tip într-un morman de plictiseală
ingenioși cum sunteți ați dezactivat până și frica supremă",
"pentru a mușca grijulii din piersicile voastre zemoase
niciun concurs nicio ușă deschisă".
Relativ la constructia unor versui - lovesc prin indiferenta, atrag prin inocenta stramba. Cumva din asta reiese ca pana la urma tot cel indiferent si insesibil ridica sabia, iar inocenta, fie ea stramba sau oblica sau dreapta, atrage. Mi-ar fi placut si ideea de indiferenta stramba, inocenta e stram,ba dintr-un anumit punct de vedere oricum, daca ne gandim ca presupune nestiinta.
"Radacinile sanatoase" ale florilor din final imi par sa echilibreze totusi tonul de ansamblu al poeziei si e chiar frumos.

Finalul m-a facut sa zambesc, ideea de a pune "zau", "ma sperii", "glontele inimii", "nu va rata" e savuroasa.

Un poem minunat, pornind de la titlu care imi pare a fi cea mai frumoasa expresie a libertatii lucide. A doua jumatate a poeziei mi-a placut cel mai mult. "Fuga cea mai de pret" - un vers cu multiple semnificatii posibile, incheie generos un poem care e, finalmente, o meditatie.

Multumesc pentru cuvinte, George, sunt un impuls sa revin asupra poeziei/poeziilor spre a le da o forma si un continut cat mai bun.

Prima parte anunta un cadru aerisit si usor umoristic pentru ca finalul sa aduca in prim-planul liric o meditatie neasteptata - soarele care se gandeste la ziua de maine. Cumva faptul ca soarele spera la aceasta noua zi e un fel de cadru in cadru, bine aliniat cu ultimul vers al primei strofe "ochii, tinta la el".

De la titlu la ultimul cuvant, mi-a placut mult poemul. Imi place ideea de "infloreste in om". Lirismul acesta pozitiv, de viata, e minunat cu atat mai mult cu cat vine la ceas de Craciun. Ideea de speech - da domnilor si doamnelor, tonul, muzicalitatea imaginilor fac din aceste cateva versui o poezie grozava. Multumesc!

As vrea sa te intreb ceva: constructia asta lirica nu vine din ce ziceam eu, din intalnirea cu oameni care fie te eticheteaza, fie te incununeaza cu spini? Nu e felul asta de a fi o lipsa de responsabilitate a oamenilor?

Imi cer scuze anticipat, dar ultimele versuri - o iubea prin cuvinte oribile - m-a trimis la barbatul suferind de sindromul Tourette. Dincolo de asta problema "spinului", a durerii - care-mi pare a fi tema poeziei - e bine dozata, tot "peisajul" liric o resimte de la el care sufera de cosmar, la pisica si gropile la kilogram, la copil si la femeia iubita in stil Tourette. Suferinta si iubire, una din perechile ce se pot crea in asociere cu un biet sentiment despre care nu putem baga mana in foc ca exista. Ceea ce inseamna prin extendire, ca niciuna din perechile create prin asociere sta sub semnul iluziei.

Exista intr-adevar un joc de interferente foarte profund si bine construit. Daca la inceput, pentru a putea iubi la modul declarat e nevoie de aparitia si dezvoltarea unui nou segment de trup uman - "m-am hotărât să mă îndrăgostesc și pentru asta mi-a crescut
O membrană în plus peste ochi care permite să văd în adâncuri, un fel de anabolizant" - in final aceasta aparenta luciditate este lepadata, odata cu intregul corp care dadea impresia a fi necesar pentru a trai iubirea. Imi place aceasta sublimare a sentimentului de dragoste in ceva mai presus de trup realizata intr-o maniera atat de subtila.
O poezie incantatoare!

Foarte simpatica epigrama. Felicitari! Uite asa poate ne imbogatim si noi!

Mi-a placut poezia intr-atat incat am citit-o de mai multe ori. Sunt cateva strafulgerari de puternica emotie : "dumnezeu doarme și se visează
separând întunericul în tot atâtea tristeți,
e la fel de agitat precum un recrut înainte de primul planton,", "ce alt cuțit, cu care lamă să mă măsor,
azi port masca aceea care mă face atât de fericit,
înțelege că femeia asta mă doare ", "că doar sărutul o mai înfioară", "pentru fiecare suferință a inventat o femeie,
ochii ei scânteiază
până la marginea scrumierei și dincolo de iad,
acolo unde se zărește cel mai mare nimic".
Poate ca intr-adevar doar dragostea poate genera astfel de asocieri si de stari poetice.
Pacat de atata durere.

Un poem delicat si proaspat. Exista o graba a caderii sper cer, imagine a pasiunii, pentru mine, a deciziei.

Nu cred ca exista altceva decat libertate, restul e o constructie artificiala, un fel de insinuare in viata/vietuile cuiva/oamenilor si atat. Dar suntem liberi, mai liberi decat credem si decat suntem dispusi sa ne asumam. Iar aceasta lipsa de luciditate sau de asumare a responsabilitatii sustine perspectiva artificiala cum ca ar exista stapani sau sclavi sau alte asemenea realitati. Imi aduce aminte de un film despre Elisabate I, avea o replica, parafrazand, libertatea e cea mai coplesitoare si e foarte greu de suportat. Asa stand lucrurile nici nu e de mirare ca in capul nostru inca mai exista etaloane si standarde, prejudecati si alte forme de inchipuite de autoritate.

Te rog primeste si din partea mea o steluta (nu stiu sa le dau si nici nu stiu daca am nivelul). Imi place mixul asta de romantism si limbaj urban, de idealism si curaj (pentru ca cine mai gandeste si scrie asa sufera de amandoua). Doua imagini imi plac in mod special: " să aibă o imunitate foarte bună
Prezența mea radioactivă l-ar putea tulbura, de chestii minore, făcut cafea
Gonit roiul de îngeri mă ocup eu, " si "Chiar dacă nu are bani, să meargă pe jos să se lovească de oameni sau cu tranvaiul
Sau mai ales cu acel mijloc subtil de a călători clandestin în inima mea,". Sa ma si explic: prima imagine imi place ca imi indica o anume autocunoastere si luciditate de sine fireasca, iar a doua pentru ca imi inspira viata si cunoastere.
Felicitari si scuze pentru comentariu, daca nu e cel mai asezat dintre toate, e sambata si pentru mine :-).

Ok, sa-mi revizuiesc atitudinea si sa devin coerenta. Textul imi pare o parodie dupa Luceafarul eminescian sau daca vreti o regie lirica a aceleiasi povesti intr-un spatiu urban - buburuza cu ochi versi si steaua. Acele cuvinte puse de mine in ghilimele au fost astfel scrise intrucat intregesc, stiu ca ma repet, in opinia mea, aceasta impresie de parodiere daca ne raportam ca atitudinea luceafarului din poezia cu acelasi nume.
Buburuza e ca si Catalina - dispusa la amor, nestatornica (pentru ca gandesc si la Luceafar si la Catalin si in final ... ).
Versurile mi se par fortate pe ici pe colo.
Remarca ca vedem ce vrem am facut-o tocmai pentru ca eu am vazut in poezie o parodie, dar am anticipat ca pot gresi si interpreta prea hazliu un text care poate se vrea serios.
Si daca nu ma insel, autorul (nu neaparat dv.) dar versurile emana de la stea, nu de la buburuza - iar steaua mi se pare un pic ea insasi contradictorie, fie si pentru ca se gandeste la acea sufocare de dragoste sau la zat - ca semn al "mi-ar placea si mie dar ma navaleste groaza".
Iar pentru ca finalul Luceafarului a fost cel care a fost, am intrebat si eu cine doarme, pentru ca acolo visul lucid il traia Catalina sau imaginara conversatie dintre Eminescu si Veronica. In treacat fie spus istoria ne indica ca domnia sa, Eminescu, cam dormea pe el cand venea vorba de Veronica.
Sper ca am fost mai clara acum si sper sa nu fi suparat sensibilitatea lirica a domniei tale.
Alta data ma voi abtine de la comentat sau cel putin voi incerca sa fiu mai ingrijita in exprimare si sa nu mai presupun prea usor ca ma fac repede inteleasa.
Buna seara.

E frumoasa punerea in contrast a celor doua fete ale lumii, ale perceptiei asupra lumii spiritului. Finalul accentueaza fie inutilitatea raului, fie singura utilitate a acestuia. Imi place ca dintre toate trasaturile sfantului ai ales iertarea pentru ca, din punctul meu de vedere, desi pare a reprezenta o conduita pasiva, e cea mai plina de viata dintre toate; efortul launtric e subinteles.

Poezia ta imi pare ca a adus eminescianul in spatiul urban, motiv pentru ca ma si te intreb: Buburuzul ce opinie avea? Cat priveste strict imaginile lirice, nu stiu care ti-a fost intentia, dar "se agata", "sa ma sufoce", "zat" trimit la un cadru subversiv, opus celui descris in toate cele prea multe cuvinte din jur. Un pic fortate versurile, cu unele lipsuri, dar in final citim si vedem ce vrem, chiar daca avem dreptate sau ne inselam. Buburuza e un personaj interesant, nestatornic prin aripile care le poseda, dar totusi ai reusit sa il transformi in personajul stabil care stie ce vrea si ce simte; Steaua rasfira ganduri, idei si in final spera - aici speranta sau actul de a spera tradeaza nelinistea si incertitudinea.
In final, am sa inchei cu o intrebare, tot retorica: cine doarme?