bianca marcovici

din păcate semele de exclamație duc la atacul groznnic al hamasului (lucru de neexprimat) care a ucis 2000 de oameni nevinovați, împușcați, arși de viii, luați ostatici, numai pentru că li s-a părut că toți sunt evrei, trecând granița statului nostru! Ironia că mergi la wc funcție de semnele de exclamare te reduce ca scriitor la zero curat!

nu e poem e cum zici o confesiune scrisă ca o compoziție direct pe ecran...în mod chior...cataracte!!!
risc să cred că sunt singură aici pe Muntele Carmel
care vă țin la curent cu ce se întâmplă printre alarme cu rachete balistice
exact ca-n filme fără să poți face ceva...asculți zgomotele, alarmele
fugi în camera etanșă care deja a fost atinsă în mai multe locuri în Beer Seva
cu mulți morți, familii întregi
lovite de la 2000 de km de Iran!

Dragă Ionuț,
Aici sunt ruptă de lume pe Muntele Carmel.
Contactul cu poezia îmi mai dă rezistența necesară să supraviețuiesc.
Nu cer nimic.

balastul e parte integrantă din facerea betonului/ chiar cernut prin dimensiuni diferite/la fel și cuvintele construiesc locul în care trăiesc/ diferit total de alte zone ale globului/e normal să nu simtă alt cineva ce simt eu/generalizând la planeta noastră/

Simbolul Israelului e pupăza...din tei! Colibri și canarul sunt tot atât de interesante! Dar spre regretul meu ciorile s-au înmulțit teribil la Haifa, iar porcii mistreți cu tot cu plozi ne-au invadat fără rușine, trec pe trecere pietoni
precum în Elveția lebedele, sau aiurea... A cam dispărut magia din viața cotidiană, corona e prin vecini, tușesc ca măgarii... Pe vremurile de început am debutat la Minimum, editura lui Alexandru Mirodan, pe atunci mai erau editori...

Mulțumesc pentru vot, mi-a crescut calificarea...110 în meciul de-a joaca cu viața.
Eminescu n-a existat-cum spune Sorescu, dar eu m-am născut aproape de teiul lui!
miresmele teiului le simt mereu în nări, dar nu pot atinge...

nu mai am nimic de adăugat, doar o simplă constatare:
sunt fericită că după 32 de ani de când am aliat din România spre Israel
mai pot comunica cu noua generație
nepoții mei cei opt nu mă pot citi

ar merge o continuare silabisită/ direct/ precum cameleonul ce-și schimbă culoarea/
schimbi tonul, remarci, verifici, scoți din context/dar eu nu pot generaliza/nu sunt cine sunt//la granițe dușmanii au scos icoane false/dar eu aprind lumânările vineri/doar să mă autoconving la posibilitatea unui viitor

ce înseamnă a rezona, în muzică totul pornește de la diapazon, în construcție poți să-ți imaginezi un pod cu trafic exagerat când la un moment dat podul intră în rezonanță și se dărâmă! în frânturi de vis te trezești ca mine la Boston, coarda sol s-a dezacordat în aer liber, la Titlis, floarea de colț e strânsă de amatori în mici tablouri (am o mostră), la Casa Albă pe scări cu mari celebrități, poza de amintire, la Iași ambasador al poeziei din Israel, la grădina zoologică de lângă Versailles n-am intrat, nu am avut bani suficienți, dar prin jur am reușit să câte ceva, la muzee, Amsterdam, New York, Paris am un amalgam de culori și ființe extraterestre în minte,tablouri, urechea smulsă, frânturi la Marele Arc de Triumf, India, Delhi, călărind un elefant adevărat și tot așa rezonez rezonez precum Paganini pe o coardă, dar nu-mi fac statuie veșnică, totul se va preschimba în nisip aici la Haifa, sunt aproape de mare... 7 minute

Mulțumesc pentru stea. Am debutat de zeci de ori aici și în România! Chiar mi-am editat singură cărți la Haifa! Dar nu pot recupera 32 de ani de necomunicare directă, noul limbaj, noii judecători, noua generație! Poezia nu are o definiție : e formată din două consoane și patru vocale, am scris eu acum milioane de ani pe vremea lui Nichita...clasificarea voastră e perimiată ! am ajuns Ambasador la Iași, 2015! Voi ați rămas în urma mea...

meditația am scris-o direct pe agonia,/ chiar și modificările de pe parcurs, /simțeam nevoia să scriu ce se întâmplă acum la noi/ pe insula înconjurată de dușmani/ care vor să repete Holocaustul/citiți-l pe Amos Oz e sigur că răutatea n-a pierdut în politică/eu trăiesc în Asia/cultură diferită/recent am fost în India/și acolo e altă lume/la 71 de ani cu opt nepoți, dintre care doi în armată/ pot să-mi descriu simțămintele împotrivă nerecunoașterii tării noastre/e ca și cum la voi ungurii, rușii, turcii, si alte naționalități (vorba lui Ceaușescu)/ ar trimite teroriști zilnic/ să vă omoare pentru că sunteți români!

în țara roz
revoluțiile se fac cu steaguri roz
dar eu lupt cu morile de vânt
silabisind cuvinte roz
pentru ascultătorii surzi

Nu știu! Amintirile se întorc sau le visez! În perioada corona mi-am pregătit și mormântul! In curând împlinesc 71 de ani! Sunt optimistă... Mi-am îndeplinit visul:
Am fost în India, am călărit un elefant! Dar m-am întors cu corona... recent, formă foarte grea...Făcusem cinci vaccinuri!

Scene precum în filme, trec de la una la alta foarte ușor! Am purtat masca de gaze cu adevărat ca turistă. Masca mi-a fost prea mică. Era a nepoatei mele expediată în România din cauza pericolul nebănuit al gazuzului1 Prima rachetă a căzut în apropiere de Haifa! Cumnatul meu mi-a tras o palmă să pun masca pe față chiar dacă mi-e mică! Nu puteam respira...Nu mă gândesc la manifest sau altceva...Panica războiului e peste tot! Acum înțelegeți și voi, românii!

Nu am ce să dezbat!
Marea mea nu seamănă cu a ta...
nici măcar stâncile
la orizont sunt dușmanii
îmi închipui că rachetele lor nu ne vor nimeri.
nu mă plâng,
nu mai am timp,
am făcut ce trebuie...

dar familia mea nu e in siguranță.

eu... n-o să-i mai caut!

uneori trebuie să explici:
distanța usucă.

semnătură:
bianca

Complicat să explici de ce mă consider fără clonă! Iulia Hașdeu a scris după moarte prin tatăl său...dicteu automat și mâna scria!
Eu scriu pentru că sunt stângace și născută prematur la 7 luni! Totul vine de aici. Pot aborda mai multe meserii! Nu mă pricep și nu vreau să știu de ce comunic cu lumea în felul ăsta. Doar mi-e suficient că scriu pe muzică, ca și cum clapele ar fi instrumentul după vioară! Filozofia dumneavoastră e teoretică! Parcă aș fi într-un film Netflix!

O poți descoperi la editura "Junimea" de cumpărat precum și în librării!

Mulțumesc mult pentru mesaje și ajutor!
Pandemia ajută dar usucă nervi...
Legăturile prietenești dispar încetul cu încetul!
Rămân relațiile de familie și frica de a nu te îmbolnăvi...

Poezia se transformă în nisip
într-o lume paralelă
Bianca

Pe undeva în lumea paralelă ne-am întâlnit!
registrul comun al tinereții învinge
deseori mă scufund în paharul cu amintiri
renasc apoi și nu mă recunosc în oglinda perfidă
eu sunt?

De la acest text de mai jos domnul Paul Bogdan s-a hotărât să se joace de-a moderatorul procedând cum ați văzut... Atunci am procedat prin repostarea unei poezii mai vechi. Jocul sau a continuat li, pentru că eu nu deschid comentariile a urmat acele jigniri sistamatice atăcându-mi opera și comunicarea. \"Cernoziomul\" fost acel poem repostat...În momentul când lucram la corectări s-a blocat zile întregi...descoperind că nivelul meu a ajuns de la maximul la o, fără nici o avertizare. Am încercat pe alte calculatoare, la fel. Atunci am atenționat blocajul cu următorul mesaj \"virusul poezii\" și el refuzat:
amintiri
personale [ ]
înscenarea


- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de Bianca Marcovici Levana [Levana ]

2008-07-26 | |




Totul a pornit de la ceva foarte simplu. O zi de lucru obișnuită la un Trust de Constructii civile și industriale unde lucram, undeva la ultimul etaj, adică lângă porumbei! Chiar sub uluc erau o multime. Îi vedeam zilnic. Le puneam bucățele de pâine. Pacea cea de toate zilele. Dar, geamul întredeschis făcea să fie și mai frig în încapere. Și așa eram îmbrăcată ca un scafandru, numai să-mi fie mai cald, să mă pot concentra la proiect, să pot mișca cursorul pe rigla de calcul.
Nu era lumina de la ora 9 dimineață, iar cea naturală era insuficientă, nici hârtie igienică la W.C., nici apă, dacă nu-ți făceai rezerve propri, nici rechizite pentru lucru. Trebuia să-ți aduci de-acasă până și creionul! Delegațiile în toată țara erau ca o pedeapsă. Nu mai zic de frigul sau căldura din trenuri, după anotimp!
În una din zile am coborât la subsol, în” Sala Calculatoarelor,” calculatoare abia aparute pe meleagurile noastre, unde se dactilografiau materialele concepute de noi, cei de la proiectare, inclusiv citirea cartelelor.
Nu era nimeni. Toți cei 20-30 de colegi se făcuseră nevăzuți, poate pe la o coadă; se ieșea liber pe ușa de intrare, portarul era “băiat bun” sau, primise ordin să se mai închidă ochii (se dadea ceva, trebuia să prinzi rând, altfel rămâneai flamând, lipsa de mâncare…), poate la alte nivele din cladire.
Am așezat dosarul pe masă dactilografei și m-am întors sus, la locul meu de muncă de lânga uluc, camera de fumători în care numai eu nu fumam, dar alt loc de munca nu primisem,trebuia să fiu mulțumită ce inhales,ce mănânc. Mă urmarea “viziunea progresului”, imaginând un viitor in care ordinatorul va putea vorbi și mă va putea vedea, descifrând nu numai cartelele pe care uneori le predam spre citirea programului de calcul de rezistenta sau tehnologie!
După vreo oră mă trezesc cu șeful secției din ” Sala Calculatoarelor”!
Îl salut respectos, crezând că-mi aduce personal materialul dactilografiat! Dar el venise pentru cu totul altaceva:
-”S-au furat niste bani de la noi -imi zice. Ți-am găsit dosarul tău de serviciu pe masă și, m-am gândit să te căutăm în geantă!”
Bineînteles ca n-am ezitat, chiar i-am predat și cheile de la biroul meu. Așa în fața celor 40 de colegi ai mei, sală a “sectiei de proiectare” în care lucram toți la un loc, mese ca la școală,copii cuminți! Nu a găsit nimic, cum era și normal, astfel am crezut că lucrurile se vor aplana. Dar ți-ai gasit!
A doua zi am fost invitată la Securitate, vis-a-vis de Teiul lui Eminescu, în apropierea teilor si mirosului de iasomie! Cladire în care și acum se elibereaza pașapoarte, dacă nu mă însel, acolo la etajul doi! Tocmai o luasem pe “cea mică” de la camin. M-am dus acolo !
Mi s-a spus doar atât:
-”Ții se vor lua amprentele…” ( amprente care mai tarziu au devenit titlul unei plachete de versuri, editată prin ‘98 , ”Amprente”)
M-am dus cu inima deschisă. N-aveam nimic de ascuns !
Acum, când scriu aceste note, oboseala unei zile de muncă ar putea să șteargă unele amănunte. Mi s-a spus să-mi las fetița în “sala de asteptare”. Acolo era multa lume, necunoscuți! Am așezat-o pe “cea mică” pe un scaun și, i-am dat asigurări că mă întorc în câteva minute:

-”Să fii cuminte, să nu te miști de pe scaun!”-am rugat-o, vine mama imediat !

Pătrund într-un loc întunecat, cu multe birouri. Printr-o ușă larg deschisă zăresc o colegă stând cu țigara în gură, ”pițigăind” cu un tip, care, probabil îi oferise propriul său scaun! Sunt dusă însă spre altă încăpere cu alură de sanctuar.
Mă aflam în” camera blue”, pereți îmbrăcați cu pânză mulată și perdele similare, în care se găsea un scaun asemanator cu cel dentar, în spatele căruia trona o instalație, probabil o “mașină de detectat minciuni! ”Noutate achizitionată recent, în anii de agonie ai regimului ceausist. \"Salamandra\", da, parcă într-un film italian văzusem cum e chinuit un suspect cu mașina asta!

Am fost așezată, mi s-a instalat o bară sub sâni, alți electrozi pe frunte și mâini, prinse cu grosolănie parcă de calău pregătind pentru mine scaunul electric. Am fost întrebată dacă sufăr cu inima, dacă am tensiune, dacă suport curentul “puțin” mai tensionat? Parcă ce conta, eram deja legată !

Am tăcut. Totul era atât de bizar că nu mai aveam replică… în cele din urmă am raspuns că nu știu, dar, de inimă încă nu sufăr, sunt foarte tânără!

-”Bine, îți vom pune întrebări și tu trebuie să răspunzi corect, dacă spui o singură minciună, eu voi afla din foaia care se deruleaza în spatele tău! (mă avertizează omul în halat de doctor, un tip cu chelie, destul de tânar, ochi spălăcițit, frunte îngustă și dicție perfectă.)
Circa o oră și jumatate sau mai mult, mi s-au pus fel de fel de întrebări, însă fără legatură cu subiectul:
-”Ai rude în străinătate?”
-”Te-au ajutat rudele din Israel la cumpararea casei?”
-”Ai furat vreodată?”
-”Ai pus mâna pe geanta colegei?”
-”Ai deschis-o?”
-”Ai manuscrise acasă?”
-”Despre ce scrii?”
-”Ai mai furat ?”
-”O cunoști pe Nana F?”
-”Vrei sa colaborezi cu noi?”

După ancheta cu ”mașina rudimentară pentru borfași”,folosită experimental (am aflat că a fost probată pe mine pentru prima oară), convinși fiind ca vor reuși să-mi smulgă nu numai marturisirile dorite de ei, ci să le devin colaboratoare, adică “sa torn” pe unul sau altul, mi-au dat, în sfârșit drumul acasă!
Am trecut iar pe culoarul respectiv, am zărit-din nou- ființa careia nici nu-i știam numele, șezând picior peste picior, în aceiași rochie străvezie, tot mai aproape de șeful securist, așteptând să mă vadă în postura de hoață care și-a mărturisit păcatul.
Mi-am luat copilul în brațe, murdar din cap până în picioare de petrosin, luat de pe podeaua de lemn, mâinele și fața copilului erau negre. Îmi ceruse ceva de mâncare. M-au cuprins amețeli și o stare de rău, eram incapabilă să reacționez.
Dar, fericită că Noemi nu s-a pierdut. Putea foarte bine să plece din sala de așteptare. Am reușit să mă târăsc până acasă … luând tramvaiul! Cred că toată lumea de pe stradă și din tramvai mă privea ca pe o mamă neglijentă care, nu-și îngrijește copilul! Sau, poate, se uita la ochii mei, cine mai știe cum arătam!
A doua zi zvonul s-a întins. Am fost chemată de șeful meu, ”membru mare” de partid! Domnul Boloș, șeful meu direct s-a simțit lezat și impacientat că el, el…nu fusese informat!
Se trecuse peste el “la invitația” mea la Securitate; el personal, n-avea habar de nimic!
S-a uitat la mine cu o privire care spunea multe, întrebandu-mă, rugându-mă să-i permit să vadă fața și mâinile mai atent, vizibile cu leziuni roșii, albastrui lăsate de electrozii prinși de un nepriceput, obișnuit cu brutalitățile, numai zic ce urme adânci lasase bara de sub sâni,urme încarnate! Mi-a observat ochii roșii până la sânge, ca și urmele legaturilor strânse, marcate de pete roșii și umflături. Spaima a pus stăpânire pe el! Ii era frică, gândeam, sa nu cumva să reclam la șefii mei mai mari sau, la Comunitate, să nu cumva să se împraștie zvonul că am fost supusă la tortură. Eu nu mă gandisem la asta …Teama mea era de cu totul de altă natură. Să nu mă simt umilită, doar atât ceream de la viața!

M-a rugat să las totul “pe mâna lui”, sâ verifice personal toate cele întâmplate!
Ce a urmat mi-a lăsat urme pe o viață: ochelarii de vedere, Syncopa mea de la Brașov ! Poezia…
Ar fi trebuit să-i pun în față alt dosar, de poezii publicate în “Cultul Mozaic”, “Cronica”, “Convorbiri Literare”, acolo alături de cei care au fost, la fel, chemați în locurile acelea care îți lasă urme adânci, șenile, șenile! Dovezi ale existenței mele iudaice chiar Dincolo, pe “plaiul mioritic”! Dar fiecare –în viață- v-a plăti pentru spusele sau scrisul său, în fața lui Dumnezeu !” Scriam pe atunci: “n-am sa vând sticle goale/ când n-o să mai am de mâncare”! (Revolta sângelui)

Au fost chemați la Secu’ și alți colegi. Aproape toți au fost supuși, nu mai mult decât cinci minute, de formă, pentru acoperire față de mine și Comunitate, la ” mașina de detectat minciuni”.
Luată la bani mărunți, colega care a acuzat furtul (cea cu soțul securist) a dezvaluit, până la urmă că, banii –așa-zis furați- au ajuns în buzunarul unui ginecolog care a operat-o înainte cu câteva zile, tocmai “în timpul serviciului”, exact la orele vizitei mele in “Sala Calculatoarelor” (portarul instituției, om corect, a depus mărturie!) Înscenarea furtului a fost doar un alibi pentru soțul ei, doar atât!
A fost dată afară din serviciu. S-a aflat că era o profesionistă experimentată în amor “multilateral dezvoltat”, motiv pentru care, soțul ei a obținut divorțul.
Coșmarul trăit, “camera blue” cu scaunul dentar si vocea securistului, molcomă și convingatoare, s-a transformat într-un vis obsesiv care nu înceteaza să mă urmarească cu ochii deschiși. Lucrurile nu s-au terminat aici. Soțului meu i s-a înscenat că ar fi bătut un controlor de autobuz, într-un alt cartier în care nu a ajuns vreodată! I se promise marea cu sarea dacă ar fi știut ceva despre Nana F. Evreica studentă la medicină care se culcase cu un libanez! Fusese exmatriculată și expediată \"pachet\" în Israel (întâmplător o descoperisem în avionul care m-a adus ca turistă în Israel). Mi-am amintit apoi ca acel “călau” mi-a șoptit că îmi cunoaște “punctul vulnerabil”, adică sotul meu. Singurul lucru pe care il putem face e să dăm în vileag, ce ne stă în putere, chiar peste ani, chiar acum! Probabil că, astăzi lucrurile stau altfel, lumea s-a maturizat, lumea-i mai bună, mai sinceră, are de ales, poate șterge într-o clipă trecutul cu buretele, îl poate modifica, idealiza. Eu nu! Era prin anii 1980 si ceva...și eram tânără și încrezatoare. Voiam să cuceresc lumea, dar nu reușisem decât să cuceresc și să primesc rația de 1200 de calorii … era o fericire pe atunci!
Umilirile noastre, cenzura și eclipsa totală se adeveresc și ACUM! Noua generație preferă să găsească ceva să ignore noua stare, impotența de a se uita în urmă!
Haifa
bianca marcovici
1999
test postat, vezi ziua!

Am mai dispărut două postări de ale mele pentru că comentariul din primul rînd a fost închis și deschis tot ce P.B monologul jignitului pe pagina mea în care se joacă cu puctele nivelului precum joc eu domino cu cei 4 nepoți!!