Bejliu Anne-Marie

erata:lumina ochilor

erata:maieștri

\"Ucenicii stau în preajma sa – conviețuiesc cu maestrul – și dobîndesc prin imitație și prin subtilă intuiție o atitudine rodnică în fața vieții.\"
Fără pretenția de a fi considerați maeștrii,părinții mei au aplicat metoda educației prin puterea exemplului,fără a impune o anumită conduită,o educație fireasca zic eu care am simțit-o pe pielea mea.Interveneau doar atunci când eram în dificultate sau greșeam în societate dar niciodată brutal,având grijă să nu ne tulbure personalitatea.Singura conduită impusă de dânșii a fost cea care ne-a ajutat mai târziu să impunem respect celorlalți oameni,respectându-i.
„să te bucuri de ceea ce ai”-un principiu de viață extraordinar care mi-a ușurat foarte foarte mult suferința acum la maturitate.Mult, puțin cât este, este al meu și trebuie să-l păstrez cu sfințenie.Când nu te mulțumești cu ce ai, Dumnezeu îți ia și ce nu ai.
\"inclusiv a celor cu caractere nu tocmai perfecte, după cum nici caracterul tău nu este tocmai perfect.\"-perfecțiunea întotdeauna mi-a dat de gândit și mi-a trezit suspiciunea.Nu face parte din firesc.Oamenii care îmi inspirau din prima clipă un sentiment de respingere tocmai aceia mă atrăgeau mai mult.Eram sigură că voi găsi sub masca respingătoare un ceva anume care mă va atrage până la urmă.Am câștigat prieteni foarte buni căutând mai adânc ,dând la o parte acea mască, adevăratul om care se ascundea poate de teama de a nu fi rănit sau cine știe.
\"bucuria este doar o cale a desăvîrșirii\"-dincolo de aceste cuvinte este tăcerea și contemplarea.

E bine,inseamna ca am inteles corect.E interesanta si ideea cu umbrele fara al doilea le.Incerc sa gasesc in mintea mea o fraza care ar comenta asemenea idee dar ma fac mica de tot cand spui de Blaga.Stai ca mi-a venit o idee!
Singuratatea ta cu madam toamna, e tulburata atunci cand oamenii deschid umbrele,patrund in ele dandu-le viata si un contur precis.Totul devine viu, se trezeste cu adevarat la viata si tu trebuie sa te intorci la realitate.Trezirea,deschide-ti umbra!

Aș fi pe veci candela ta
Să-ți port căldura-n trupu-mi,...
Eu as fi doar obiectul sau o parte din obiectul care i-ar purta flacăra -lumină.
Este nevoie de intuneric? Oricum lumina in care a ajuns sufletul lui este imensa si nu poate fi invinsa de intuneric.Intunericul il simt eu de cand el a plecat la Domnul.Doar in vis cand imi apare imi aduce o frantura din Marea lumina.Parte de suflet mi-a fost si-mi este el mie.Nu am spus asa ceva in versurile mele:\"daca eu ti-as fi suflet\"
Nu e o dojana e doar o explicatie.

erata: cei care pleaca...

Unii dintre cei pleaca dincolo au iubit atat de mult lumina incat de multe ori gestul de a le aprinde lumanarea este un gest de dragoste in amintirea lor si in acelasi timp o farama de speranta ca acea lumina tinuta in palmele noastre poate ii mai trezeste pentru o clipa.Un moment care poate parea ciudat pe multi a fost trait de mine intr-una din cele doua zile cat Andrei mai era acasa.Ma ocupam de lumanarile puse intr-un vas cu nisip cand sotul meu mi-a spus:Vezi ca s-a trezit! si eu l-am intrebat cu speranta in suflet:Cine, el? Mi-am revenit imediat si mi-am dat seama ca era vorba de Teo cel micut.Poate fi si ceea ce spui tu am gandit-o de multe ori.

Am tras de mult concluzia că bucuria trebuie trăită cu intensitate atunci când te ia de mână. Un pic dacă întârzii ea dispare. Am ajuns să mă bucur și de ceea ce nu mai am decât în imaginația mea bogată.Mă bucur pentru oamenii din jurul meu, pentru tot ce există în jurul meu dar nu pot să mă bucur de goliciunea cuvântului, de arta fără nici un Dumnezeu, acea artă comercială din care se scot bani dar nu emană nimic pentru suflet. Nu e un obicei bucuria pentru mine dar este un liman al fiecărei zile mohorâte a vieții mele.

In valuri de lumină pură
Ne învârtim ,ne răsucim
Din când în când,în același ritm,
Ne-aduce clipa, împreună.

Există tristețe și lacrimă și viață și moarte și fără toamnă. Simt în primele versuri o siguranță, un curaj deosebit în fața tristeților firești, melancoliior tomnatice care ne cuprind pe toți. Ești hotărât să te iei la trântă cu madam,să o ironizezi ,să o iei nu la braț ci sub braț,s-o umilești. Și culmea tupeului, după ce o umilești devii chiar tandru cu ea: \"ruginita mea dragă presărată alandala
stai și odihnește-te
aici sub subțioară\"

\"se cântă tragic și fără tine
se moare tragic fără tine
se moare fără mine\"- e bine că recunoști că și tu ești trist ca și ea,parcă ți-ai cere un pic iertare că ai fost prea dur.

\"cum strică ei atmosfera
deschizând umbrele
halal să vă fie\"-aici cred ca ai vrut sa scrii umbrelele.Pare mai logic așa.
Sper că n-am luat-o pe arătură. Oricum mai sunt multe de spus. Anne-Marie

Nu stiu ce sa zic,nu vroiam sa fac publice anumite situatii crunte prin care am trecut dar m-ai incitat tu si nu mi-a lipsit mult sa- mi deschid sufletul.Parca nu era destul cât imi deschid sufletul in scrierile mele!Am avut perioade lungi (si am inca) de deprimare profunda dar ma iau de piept cu ele in multe situatii singura pentru ca inca trebuie sa fiu tare, pe pozitie pentru piticul meu si atata timp cat cineva depinde de mine, stiu clar ca trebuie sa ma ridic deasupra oricaror stari negative care ma pocnesc cand nu ma astept.Sunt trei ani deja de cand lupt cu mine sa rezist si sa dea cat mai multi cel de sus sa mai am de luptat.Ma refer mai exact la timpul pe care mi-l mai acorda Dumnezeu alaturi de Teo(Pușkin ciufulitul).Am trecut si eu prin starea aceea de asezare la marginea drumului dar instinctul matern mi-a dat brânci sa ma ridic si sa las smiorcaiala sa-mi vad de treaba.Acum sunt intr-o perioada zic eu, mai usoara cu baiatul si sunt fericita ca mai pot scrie din cand in cand.Scrisul m-a salvat foarte mult in starile rele pe care le-am avut si le am.Multumesc ca ma asculti dar mi-e un pic jena ca scriu oarecum in afara subiectului din textul tau.Stiu e viață brută si sunt probleme pe care putini le-au simtit direct pe pielea lor dar sa nu-i deranjeze... sa spun... spovedania mea.Pentru mine a fost o onoare sa fiu mama a doi copii atat de buni si frumosi si cuminti.Am avut si am inca multa dragoste de oferit pentru ei amandoi chiar daca cel mare a plecat la Domnul.Asta e viata pe care am primit-o si ma adaptez din mers ei.Nu ma plang.Am iubit,iubesc si am fost iubita de puii mei si nimic pe lumea asta nu-mi mai poate fi dat drept dar mai pretios.

erata:de viitorul meu...

Greu, dar am reușit să învăț ceva care mi-a mai potolit furia față de neputințele mele și anume că, Dumnezeu ne-a dat toate puterile din lume, mai puțin acela de a reânvia ceea ce a murit cu adevărat. Multe din filmele în care se arată așa ceva sunt simple ficțiuni și atâta tot. Poți salva de n-ori o viață, așa cum a reusit eu să fac cu viața copilului meu și nu sunt medic ci doar un om care a învățat practic anumite metode de resuscitare fără a avea la îndemână complicatele instalații sau instrumente medicale dintr-o sală de ATI. Cu multă dragoste și disperare ascunsă, mușcându-mi buzele de groază l-am readus de zeci de ori înapoi. Asta se poate face! Dar ce este sortit fiecăruia de către El, nu poate fi schimbat.Aș fi fericită că pot aduce mai multă încredere în forțele proprii unui om ca tine,Radu.Mulți dintre prietenii mei au învățat că atunci când le e mai greu e bine să se gândească puțin la mine și mulți mi-au spus că au căpătat curaj pentru a merge mai departe.Nu sunt minciuni, e viața mea trecută și prezentă.De viitorul am afirmat că mi-e teamă să pomenesc.Incă nu sunt suficient de pregătită.Trăiesc deocamdată clipa.Cu prietenie,Anne-Marie.(Sper ca nu te plictisesc.)

Si ele pot fi dominate.Ele guverneaza lumea dar pe noi nu total.Si ele pot fi dominate.Ele guverneaza lumea dar pe noi nu total.In acelasi an in care a murit copilul meu am incercat sa adopt un baietel.Mi-era groaza sa o iau de la capat cu construirea unei noi relatii intre mine si un alt copil mai ales ca nu era al meu.Am reusit si cand mergea totul bine si urma sa-l iau acasa, din grija deosebita pe care au avut-o cei de acolo, noul meu puiut a murit la doar 1an si trei luni.A urmat suferinta, o alta foaie adaugata celei pe care o aveam deja.Mi-am răs-revenit cu greu si din asta si acum, cred ca mai astept un an sau doi si voi mai incerca.Stiu ca teama de a nu mai pierde iar si iar nu a disparut si mai musca din cand in cand din mine dar voi mai incerca.Cine stie?Poate ca dracul nu e chiar atat de negru! Am 37 de ani si nu consider ca mai sunt chiar atat de tanara dar stiu ca trebuie sa merg mai departe.

Fiecare revenire a ta sau a celorlalti o poti lua ca o sursa de nou si macar din curiozitate dispare frica.Incearca sa o iei si asa.Poate la batranete putem gandi ca suntem prea obositi sa mai acceptam schimbarile inerente din noi si din ceilalti, noul.Acum insa, trebuie sa dam mereu alta forma ideilor de care ne temem si sa le acceptam.Sper ca n-am aberat prea tare.(o sa spui nu mult, dar suficient)

Nu e deloc contrară,doar e un limbaj mai brutal mai aproape de zilele noastre, în care numai există nici un strop de respect pentru cei care ne sunt mai mereu un sprijin.

Cred ca da si impreuna cu nerabdarea mea de a-l vedea din nou acasa provoaca furtuni revarsandu-se cu furie peste clipele de asteptare.Valurind neincetat,Anne-Marie.Multumesc.

Imi pare rău că din cauza unei amărâte de virgule a ieșit altceva.A fost doar un răspuns și atât.Nimic legat de personalitatea ta, Roxana Nica.Cu scuzele de rigoare, Anne-Marie.

Graba ca deobicei strică treaba. Corectez:
Ca să găsim răspunsuri la întrebările pe care ni le punem în legătură cu subiectul, Roxana Niculae. Nu e logic? Doar comunicând găsim răspunsuri. Cu virgulă, Anne-Marie.

Ca sa gasim raspunsuri la intrebarile pe care ni le punem in legatura cu subiectul Roxana.Nu e logic? Doar comunicand gasim raspunsuri.Anne-Marie.