Doamne! De ce atâtea singurătăți?

Rătăcesc în fiecare clipă Văd chipuri și umbre Singurătăți aduse de locuri goale Fiecare plecare fără întoarcere Aduce un spațiu gol pe pământ Și doare doare aerul,doare gândul Doare clipa singurății când am vrea Atât de mult să mai furăm un zâmbet drag O privire pierdută ce mângâia,ce alina. Doamne! de ce atâtea singurătăți? Adunate într-un pumn de suflet Durere, înghesuită durere fără leac Muști. hămesită din carnea fragedă Și nu te mai saturi să rozi mădularele Trupului sleit de patimi amare Singurătate în plină viață Singurătate în plină lumină Singurătate sub cer senin Te accept! lasă-mi doar un răgaz Să mai pot încă odată să râd...