Solist fără mâini, fără picioare e... viața

Mă nasc! Ascult în tăcere concertul de orgă. Solist fără mâini, fără picioare e... viața. Acordurile umplu cu furie spațiul acum, dragă; Nu mai pot nici clipi… E sublim!… zic eu, paiața, Și... tac! Inecând în cuvinte armonii infinit dăruite De un suflet cu clape, instrument fără seamăn, Amalgam fericit de sunet, culoare, simțiri definite, Proiectate- n oglinzile anului fără de geamăn… Rămân! Să–mi aud iar sentința , să iubesc umilința Un simbol pierdut al clipei ce uitarea o cerne, Picurată încet prin ferestre păstrează cadența, Fragmente sonore, cântări de iluzii eterne. Adorm!