bazil rotaru

în burta chitului e un clopot de timp trecutul meu serafic s-a prăbușit ca un ogar însetat privirea lui e disciplină și aureolă experimentală ah limanele adânci spre care cobor numai cu un

ficatul mi-e obosit și sângele nu mai lucrează în favoarea mea părul crește o vreme până pe la 11 p.m. când nu ne găsim aceste cuvinte se opresc deodată și ele singurele deosebiri

era cică odată un arpentor cu mintea plină de geometrii așa cum ideea de vastitate rămâne doar în calcule zidurile unui castel erau stăpânitoare pe acea parte din știința lui fără

explodează în odaie vechea mea prietenă dezorientarea lucrurile se diluează bine spre confuzie deși sunt evident un om cu mult schimbat și scaun la cap în însăși povestea mea umbra domnului

stă pe retina mea cea a cărei umbră ești fulgeră și zidurile albe povestesc despre acest oraș că a mai fost dărâmat numai încet încet încet îmi faci cu mâna nu mă privești în ochi doar îi