Iubirea
Fiecare secundă a vieții
Are o lumină aparte,
Ce se vede uneori de foarte departe
Sau nu se vede deloc.
Și atunci când de foarte departe
Două suflete zăresc aceeași
Ce sint ?
Sint o parere, un zimbet
O incercare de mai bine
Sint o lupta continua
Intre congenital si absolut
Sint ochii baiatului meu
Sint atingerea sotiei mele
Sint caldura mamei
Imi plange sufletul o pagina din carte
si ma arunca-n infern,
Imi plange sufletu-l un zimbet
al unui mugure fertil,
Imi plange sufletul doi ochi albastri
al bunului copil.
Risipa-i doamne
Am privit prin umbra sufletului meu pe o lacrimă
Și am văzut fericirea,
Ascunsă, stinsă, departe de existența mea reală
Intactă, prăfuită și deloc uitată.
Dumnezeii de duminică trăiesc în
Jumatate tu, jumatate eu
Aproape cercuri,
Jumatate tu, jumatate eu,
Un inteles in agonie.
Un suflet, o privire
Un ochi crud, de om
O noua jumatate
....
Jumatate tu, jumatate eu
Mai mult
O viață de om
Crudă soartă neștiinta
Crud destin neîmplinirea
De ce ?
Păstrează Doamne cu mine
Un gînd mai vechi
Și fă-te că nu mă vezi
Sau dacă poți,
Arată-mi calea
Spre inima
Un nou macel
Vestita corabie in regatul uitarii,
Un vint ispititor al raului
Incearca sa-mi ia puritatea,
Sau poate doar sa o descopere
...
Nu-mi lasa timp pentru nimic
Si-mi cere sa-i fiu
Vreau să cred că am trăit acum 1000 de ani
Și mai vreau să cred, că am fost fericit,
Printre oameni mai curați poate
Și mai aproape de zei.
Poate că am fost cavaler,
Sau poate doar
Viața mea e întocmai ca o corabie
Care plutește neliniștită-n derivă,
Deși galbenă, solidă, cu sfoare groase
Ea nu-și găsește țărmul.
În pânză-i suflă-n rafale
Nori negri, adieri plăcute de
Către oameni
Nu am să înteleg nicicând
Al vieții contur,
Un circ ieftin si demodat
Al micimii umane.
Comedii, tragedii, murdării
Toate imi sunt agățate,
De trupu-mi sfârtecat
De
Lacrima din talpa piciorului tău
Iau o lacrimă din talpa piciorului tău
Și mi-o fac sicriu,
Să-mi fie veșnic mormânt
Al meu și al ideilor mele.
Și mă jur Lui,
Că nu voi lăsa tristețea
Să
Iubita mea soră,
Mi-am adus aminte târziu
Când luna îmi zâmbea,
De frumusețea vieții mele
Când sufletul meu pereche
Erai tu, tu și micile noastre bucurii.
Pe covoare pestrițe respiram
Mi se zimbeste de peste granita
Parca as fi condamnat la exil
In propria tara,
Parca mirosul taranii romanesti
A diparut,
Parca Iorga striga in van
Peste capete plecate.
Nu stiu care
Cu barba albă și mâna obosită
Îi e gândul tot la mare
Tăcut când stă pe tărm
Și trist privește-n zare
Pe stancă se-nconjoară valul
Și dulcea-i adiere
Aduce-n mintea lui
Mișcarea pânzelor în
Ispășindu-și vina,
Răstignit în lanțuri,
Omul își pleacă privirea în pământ
Urmărindu-și clipele, amintirile, iubirile.
Atât cât poate vedea,
Atât cât poate simți,
Doar lacrimi leneșe
Îi
Ziua de ieri te-am închipuit
Ca un vis, ca o speranță
Desprinsă din cărți necitite
Asemeni margaretei
Pe care și-o prind în păr copiii
Ziua de azi te trăiesc
Așa cum te-am
