Poezie
Corăbierul
1 min lectură·
Mediu
Cu barba albă și mâna obosită
Îi e gândul tot la mare
Tăcut când stă pe tărm
Și trist privește-n zare
Pe stancă se-nconjoară valul
Și dulcea-i adiere
Aduce-n mintea lui
Mișcarea pânzelor în larg
Acele doua singure prezențe
Tremurătoarea mare și soarele rătăcitor
Îi străjuiau alunecarea
Pe palma unui zeu
Răsare soarele din mare
Cântând cu luminițe roșii
A ta corabie plutește
Departe de suflarea morții
Și de va fi să mori odată
Să-ți lași pe mângâierea mării
Suflarea să plutească-n larg
S-aline dorul marinarilor plecați
001899
0