Aurora Luchian

Vin zvonuri că-s declarat Rege-n junglă, împărat! Am o coamă uimitoare, Roata capului, splendoare! Tot timpul mă simt un Zeu, Căci sunt fiorosul leu! Par ciudat c-un singur corn, Dar mi-l

Dungi negre și dungi albite, Vă asigur, nu-s vopsite! Unică e blana mea, Și-s mândră c-arăt așa! Cine sunt, v-ați dumirit? Sunt o zebră, negreșit! Înaltă, am

Soarele cald s-a ascuns, Seara, calmul l-a depus. Mamele duc la culcare, Pe aripi ocrotitoare, Pruncii mici.Pe unde oare?! Nani, cu mama, fecior! Spune duios la odor, Mama-fluture.

Salata-i o norocoasă, O servim crudă la masă. Proaspătă și verzulie, Tronează-n bucătărie. Cum să intre în fiertură? Să se strice? Nu se-ndură! Hei, îi place așa, zău, Frunză verde pe

Pun capul pe mâna mamei Și cad iute-n somn. Cât o fi perna de moale, N-aș putea s-adorm! Pe ea, visele sunt dulci, Limpezi și ușoare. Oare când a trecut noaptea, Că-i atât de mare!!! Simt

-Uite ce culoare are De atâta supărare! Strigă tare, apăsat, Un castravete-ndesat, Privind vânăta pieziș! Apoi, curajos, fățiș: -Nimeni, nimeni nu o vrea Și s-a-nvinețit așa; De necaz și

O șoricuță frumoasă Cu blănița mătăsoasă, Își dorea cu multă-ardoare Să fie o călătoare; Să-ncerce o altă viață, Fiindcă era curioasă, Cum e viața la câmpie; Că-n hambar e voioșie, Și uneori

În livadă aud șoapte! Fructele-n pomi cocoțate, Sporovăiesc necăjite; Ba că-s roșii, prea sfrijite, Ori că sunt gălbui-zemoase, Altele puțin poroase; Ori grăsune și verzui Și se plâng pe rând

Voi îl știți pe Murdărel, Neîngrijitul prichindel? Dragilor, încă nu-l știți? Eu vă rog, să îl priviți! Păr vâlvoi, nepieptănat, Pe față e tot pătat! Unghiile lungi, murdare, Pe haine numai

O! ce seară minunată În pădurea fermecată! Toți gândacii au ieșit, Și s-au pus pe chefuit. În beznă-n fundul pădurii Bombănea Muma-Pădurii. Ieșise din scorbură Având gura

În rochie de rugină, Toamna, măiastră regină, A pictat și a gătit, Cu voaluri de borangic, Via, scaieții și iarba, Iar peste frunze cu graba, A suflat când le-a văzut, De emoție-au

Vulpea, măiastră șireată, Jubila în sinea ei: "Dacă-am păcălit odată Pe Martin, cred că Grivei, Va fi sigur mai naiv Și-l voi înșela mai iute; Când cu pas suav, lasciv, Mă voi undui prin

Doamne, Dumnezeul meu, Știi că eu te chem mereu; Și-n genunchi îți mulțumesc, Că am tot ce îmi doresc! Tu mă-ndreaptă când greșesc, Nu vreau să dezamăgesc, Pe Tine, sau pe părinți, Vreau să

Ce se-ntâmplă? Ce e oare? Păsările cântă-n cor! Simt un iz de sărbătoare, Multe vin grăbite-n zbor. Zeci de triluri, tonuri ample, Veverița-i derutată, Se agită, vrea să afle De la cuc. Nu-i

Șade bătrânelul An Și-și spune:\" Ce fete am! Mlădioase, grațioase, Ca zânele-s de frumoase! Iarna este sclipitoare, Primăvara e o floare! Vara e rază de soare, Toamna este roditoare!\" -Unde

Cu tălpile murdărite Se cocoață-n pat. Surorile-s uluite: -Ești un nespălat! Jos din pat, leneș ce ești, Cum să urci așa? La mama nu te gândești, Dacă ai fi ea?! Să găsești urme-negrite Și

O ghetuță zace-n apă: "Uite cum m-a umilit! Niciun boboc nu s-adapă, Sunt nouă și m-a zvârlit." Se frământă necăjită: "Dacă nu i-am fost pe plac, Puteam să fiu oferită Unui copilaș

Mare laudă-ntre cărți! Iată-acum, o să vedeți, Cum își fac reclamă mare, Cărțile ce-au căutare. Farago, încetinel, Vorbește de gândăcel Și de \"Cățelușul șchiop\" E sensibilă,

Pe o sulfină odată, Albina trebăluia. Musca șuie, enervantă, Crezându-se cea mai cea, După ce plecă albina, Pe sulfină țup! și ea, Făcând-o pe gospodina, Bâzâia și se rotea. Urcând lent, o

Moțăind pe-o buturugă, Murmurând pios o rugă, Doar șoptit în cerul gurii; Tremura Muma-Pădurii. Spate strâmb și cocoșat, Nasul lung și acvilat, Față palidă și lungă, Și-un baston în mâna

Noaptea-n liniște-a trecut Multă pace am avut. Somn dulce și liniștit, Îngerașul m-a păzit. Te rog, Doamne, să am spor Dă-mi putere și-ajutor; Ziua să-mi fie ușoară, De cu zori și până-n

Sinucigașul Pesimistul realist, Fără șanse, un ideal, Nu pentru că-i de fel trist, Ci vede...crudul real! Bulă Personajul plin de haz, Ce ne scoate din necaz. Când simțim în "coastă-o

Fără simțul rațiunii Ne conduceți țărișoara! Pierzania națiunii... Dați-ne săpun și sfoara! Þară dragă, tu fetiță, Cei cu mintea; o bobiță! Când se-nscăunează jură, Cu minciuni fără

Jos, pitit într-un tufiș, Un arici îngândurat, Se uită trist, cam pieziș, Spre un plop înalt. Sus,în vârf la plop, o cioară, Croncăne sfătoasă Cu o alta care zboară, Spre bolta