Aurora Luchian

Unui murdărici S-ar spăla pe mâini,nu-i greu, Dar apa curge mereu; Printre degetele fine, Uf, și nu o poate ține! Și în urechi s-ar spăla Dar otita-i boală grea! Pe față e și mai rău Este

Dumnezeul nostru Sfânt, Ne-a dat părinți pe pământ, Ca să fie lângă noi La necaz și la nevoi. Când ai o durere-n tine Să ai puiule cui spune! Ori de-te-apasă ceva, Negreșit te-or

De pe deal vine în goană Un scaiete speriat, Zvonind c-a-ntâlnit pe Toamnă, Și zâmbindu-i l-a uscat. Strigă tare la o nalbă: -Fugi și-ascunde-te degrabă Că-n păduri și prin poiană, Toamna

Capul Tărtăcuță între umeri Cu neuroni în chirie, La unii poți să îi numeri, Când se expun în...prostie! Limba Organ mobil, musculos, Tăios și afurisit, Ce \"toacă\" meticulos, Când

Boxerul Se-antrenează zi-lumină Cu nevasta în grădină. Hei! dar mai dă și rateu Și-atunci ia un...melesteu! Șarmantul sau cuceritorul Te copleșește mereu Cu flori ori parfumuri

Câtă tristețe! Câtă supărare Pe o furnicuță! Căra un bob mare, Și un vânt năpraznic, o zburătăci, Spre o piatră mare și rău se lovi. Biata, năucită, se dezmeticește, Își caută boaba, nu o mai

-Hei! cum ai ajuns la piață? A strigat o varză creață La un vierme pirpiriu. Nu doresc, gazdă să-ți fiu! Pleacă repejor de-aici! Să nu-ndrăznești să mă strici. Că voi sta aici în soare, Până

Nevasta General E nevasta rea și tută Ce dă ordine mereu Soțului. El execută, Pentru că-i un tăntălău! Bârfitoarea \"Acritura\" ce-ți servește Micul-dejun, prânz și cină, Dar care te și

Petalele de pe-o floare, În zori s-au îngrijorat, Căci a ieșit mândru Soare, Însă palid, a plecat. Au privit cu-nfrigurare Cum surorile lor toate, Cu durere și mirare, Au căzut, frânte,

Stau de vorbă ca doi frați, Musca cu ochi bulbucați, Și-un gândac roșu, plăpând, Ce-l aud timid, zicând: -De ce ai ochii umflați? Doar întreb, că-s minunați!... Nu te supăra pe mine, Cumva, ca

Sub o tufă ruginie Stă greierașul Ilie, Îngândurat, necăjit, Fiindcă toamna a venit. Plouă tare cu stropi reci Nu se simte cald în veci! Corzile i s-au udat, S-a dus vremea de cântat! Are

Vin zvonuri că-s declarat Rege-n junglă, împărat! Am o coamă uimitoare, Roata capului, splendoare! Tot timpul mă simt un Zeu, Căci sunt fiorosul leu! Par ciudat c-un singur corn, Dar mi-l

Dungi negre și dungi albite, Vă asigur, nu-s vopsite! Unică e blana mea, Și-s mândră c-arăt așa! Cine sunt, v-ați dumirit? Sunt o zebră, negreșit! Înaltă, am

Soarele cald s-a ascuns, Seara, calmul l-a depus. Mamele duc la culcare, Pe aripi ocrotitoare, Pruncii mici.Pe unde oare?! Nani, cu mama, fecior! Spune duios la odor, Mama-fluture.

Salata-i o norocoasă, O servim crudă la masă. Proaspătă și verzulie, Tronează-n bucătărie. Cum să intre în fiertură? Să se strice? Nu se-ndură! Hei, îi place așa, zău, Frunză verde pe

Pun capul pe mâna mamei Și cad iute-n somn. Cât o fi perna de moale, N-aș putea s-adorm! Pe ea, visele sunt dulci, Limpezi și ușoare. Oare când a trecut noaptea, Că-i atât de mare!!! Simt

-Uite ce culoare are De atâta supărare! Strigă tare, apăsat, Un castravete-ndesat, Privind vânăta pieziș! Apoi, curajos, fățiș: -Nimeni, nimeni nu o vrea Și s-a-nvinețit așa; De necaz și

O șoricuță frumoasă Cu blănița mătăsoasă, Își dorea cu multă-ardoare Să fie o călătoare; Să-ncerce o altă viață, Fiindcă era curioasă, Cum e viața la câmpie; Că-n hambar e voioșie, Și uneori

În livadă aud șoapte! Fructele-n pomi cocoțate, Sporovăiesc necăjite; Ba că-s roșii, prea sfrijite, Ori că sunt gălbui-zemoase, Altele puțin poroase; Ori grăsune și verzui Și se plâng pe rând

Voi îl știți pe Murdărel, Neîngrijitul prichindel? Dragilor, încă nu-l știți? Eu vă rog, să îl priviți! Păr vâlvoi, nepieptănat, Pe față e tot pătat! Unghiile lungi, murdare, Pe haine numai

O! ce seară minunată În pădurea fermecată! Toți gândacii au ieșit, Și s-au pus pe chefuit. În beznă-n fundul pădurii Bombănea Muma-Pădurii. Ieșise din scorbură Având gura

În rochie de rugină, Toamna, măiastră regină, A pictat și a gătit, Cu voaluri de borangic, Via, scaieții și iarba, Iar peste frunze cu graba, A suflat când le-a văzut, De emoție-au

Vulpea, măiastră șireată, Jubila în sinea ei: "Dacă-am păcălit odată Pe Martin, cred că Grivei, Va fi sigur mai naiv Și-l voi înșela mai iute; Când cu pas suav, lasciv, Mă voi undui prin

Doamne, Dumnezeul meu, Știi că eu te chem mereu; Și-n genunchi îți mulțumesc, Că am tot ce îmi doresc! Tu mă-ndreaptă când greșesc, Nu vreau să dezamăgesc, Pe Tine, sau pe părinți, Vreau să