Aurora Luchian

Pașii mei miros a verde, a străfunduri de pădure, Și-aș rămâne-n primăvară pe sub poalele-i obscure, Să mă-mbăt cu glăsuirea păsărilor cântătoare, Să mă spăl cu roua rece și să mă usuc la

Pe un smoc de rostopască, Bondărel cu nouă bască, Amețit de frumusețe, Are trai ca de Altețe. Alături pe-o pălămidă, Deșirată, o omidă, A văzut merii în floare, „Ce parfum, ce

Suflețelul meu cârpit, Cine mi te-a dezlipit, Cine mi te-a risipit, Cine mi te-a potopit? Te-am săltat, te-am îmbinat, Oblojit, te-am alinat Suflețelul meu ciuntit, Cât ai fost de

Mare bucurie, frate! A uitat distrat Georgel, Ici, pe raft, un borcănel Cu bomboane glazurate. O dilemă tot mă-mpunge, E ciudat că l-a uitat, Că dormea cu el în pat; O fi zis: ”Aici

Sărut-mâna, Românie, Sărut-mâna, țara mea! Te slăvesc întru mândrie, Că sclipești precum o stea! Sărut fruntea ta semeață, Cu poveri de prin trecut, Sărut ochii de verdeață, Sărut tot ce

Cât vorbi la celular, Toamna-și puse un fular, Și-o vestuță matlasată, În aramă colorată. Suflă-n mâini că Brumărel, Argintat și sprintenel, Cernu brumi exagerate; Mâini de toamnă

Unui murdărici S-ar spăla pe mâini,nu-i greu, Dar apa curge mereu; Printre degetele fine, Uf, și nu o poate ține! Și în urechi s-ar spăla Dar otita-i boală grea! Pe față e și mai rău Este

Jos spre gârlă, sfadă mare, Sfadă e și pe cărare! Gâștele și un gânsac, Ce nu e de fel posac; Strigă făcând tărăboi, Declarând iarăși război, Unui alt gânsac pufos, Alb ca spuma și

Pe năsucul lui Tomel, Șade Pașa Bâzuel. Bâz! Bâz! Bâz! un enervant, Cu o mină de savant. Tomel și-a sucit un ochi, Ce haios, să nu-l deochi! Și văzând așa tupeu, L-a plesnit...da,

După ploi triumfătoare, A ieșit galeș un soare, Gălbejit, fără putere, Cu nuanță ca de miere. Greieruș, negru ca tușul, A luat din cui arcușul, Și vioara mucezită, Și-un costum de

E cald și liniște-n odaie, Și toți copiii parcă-s sfinți, Că a venit Moș Nicolae, O, cum altfel? Au fost cuminți! Și-n calmitatea așternută, Doar focul mai trosnește poc! Și soba

Proverbul nu e de șaradă! Uneori mă plictisesc, Și s-arăt că deh! muncesc, Eu mai trag mâța de coadă.

Într-un an și jumătate, De ar fi vara cât șapte, Eu tot nu m-aș sătura Să alerg desculț prin ea. În opt ani, cu zile line, Și doar veri, de fructe, pline, Aș zburda pe câmp, prin grâu, Și

Dragii mei,Domnul iubește Pe copii cuminței. De orice rău îi ferește Chiar și pe obrăznicei. Fiecărui copilaș Milostivul, Dumnezeu, I-a dat câte-un îngeraș Ca să-l apere de rău. Copilul

Pe sub umbră de pădure, Ursul cu vederi obscure, Șade tolănit că-i mai, Mormăind în al său grai. Aricel în strai țepos, Doarme sub tufișuri, jos. Iepurilă inimos, Fuge-n vale de

Nu credeam că într-o zi, vara va pleca-n suspine, Și am alergat s-o caut, șovăind să-i spun, ”Cu bine!” Dar o negură asupra-mi mi-a delimitat vederea, Și o boare parfumată mi-a sporit cumplit

Ninge în Vasluiul meu, Stând de veghe Dumnezeu. Ninge lin, bogat și des, Eu din fulgi, poeme, țes. Ninge în Vaslui cu dor, Dintr-un cer risipitor, Dintr-un cearcăn sur de nor, Ninge calm,

Rabd și tac în vama sorții în speranța că voi trece, Și e haos, îmbulzeală...un vameș, cu tonul rece, Sobru, cu ținuta ”țiplă”, cu statura deșirată; Se răstește și mă-mpinge: ”Ești cu viza

Ieși copile din culcuș, Hai, nu sta cu nasu-n perne! Ți-e frică de lunecuș? Hai pe deal că iarna cerne! Geme vântul? Eu îl iert! Vină vifor, crivăț, ger, Nici pe unul n-o să-l cert Că n-au

Două muște grăsunele, Cu pete pe rochițele, Cu moațe în vârf de cap, Rotocoale cât un nap; Se foiesc pe un mohor, Verde, aspru, foșnitor. -Aș mânca o fripturică Că mă roade în burtică. Zice

A pătruns o rază-n casă Și-a vegheat un copilaș, Ce dormea-așa de dulce, Dulce, ca un îngeraș! I-a încălzit perișorul, Fălcuțele grăsunele, El dormea dus, mititelul, Chiar de-a zăbovit pe

Să fi fost pe la chindie, Ora nu o știu precis, Martinică a decis Să ia vulpea-n custodie. Ce-i veni, doar gându-i știe, Poate că e-nsingurat, Căsnicia-i n-a durat, Și-și dorește