Aurora Luchian

Vara, întru hărnicie, A copt fructele în poală, Și a fiert cu dibăcie, Bălțile ca într-o oală. Cu surâs de raze iată, A pictat în strat, legume, Ca toamna încovoiată, Să le strângă-n prag de

Sunt român pribeag în lume, N-am cui plânge, n-am cui spune, Când m-apucă dor de casă, Căci stăinului nu-i pasă. Sunt român în orice țară, Unde viața nu-i ușoară; Însă nu uit

Bate vântul. Ceru-i sur, Un cearceaf fără cusur! Ghem roșcat pe ram golaș, Se retrase ca un laș, În căsuța tainică, Căci iarna e darnică. Răsturnase pe pământ, Fulgi prin strunele de

Deși-i vară-n calendare, parc-o toamnă mă apasă C-un pustiu și-o ploaie deasă, ce mă țin captivă-n casă. Plumburiul bolții crește, fulgerul îi dezertează Cu un trăsnet ce țâșnește când o strună-și

Cum să se-ndure pisica Când roiesc în jurul ei, Nepoți, bunicii și fiica, O ceată de șoricei! Mustăcește bucuroasă Când vede așa de mulți: \"O! ce masă copioasă Ce desert cu cei

Mare laudă-ntre cărți! Iată-acum, o să vedeți, Cum își fac reclamă mare, Cărțile ce-au căutare. Farago, încetinel, Vorbește de gândăcel Și de \"Cățelușul șchiop\" E sensibilă,

-Greieruș, tot cu chitara, Nu simți că se duce vara? Întrebase alertată, Șefa Furni, asudată. Doar o clipă se oprise, Sacul iute-și potrivise, Căci în urmă, cu orz copt, O urmau furnici,

Frigul mușcă trupul iernii, Nemilos ca un prădalnic, Nu vezi pasăre, localnic, Ba-și chemă și subalternii. Viscolul și o Vântoasă, Cu o mantie cât zarea, Și o prinse înserarea În toane și

Strâng în talpa vieții mele cioburi mici, ucigătoare, Nu le scot că nu am vreme... Ei și ce dacă mă doare? Nu mă plâng de suferință, căci doar Domnul mă alină, Și răzbesc prin grota sorții când

De ce lovești copilul altei mame, Că n-ai habar ce mult s-a chinuit, Și câte nopți din ani și-a cheltuit, Și frici ce le-ai expune-n mii de rame… De ce jignești copilul altei mame, L-ai

Când am poposit acasă, după ani printre străini, Că mă îmboldi aleanul, că-s legat prin rădăcini De frumoasa țărișoară, ce-i condusă de corupți; Am căzut într-o fisură, de-aia am nădragii

În tăcerea nopții mele, S-a dus vara prin vâlcele... Părea resemnată, blândă, Da un corb bătrân, la pândă, A văzut-o cum plângea, În rochița subțirea, Uzată și zdrențuită, Umedă, de corp

Tare ești mâhnită vară! Apa-n vuiet, o avară, Ți-a luat tot ce-ai avut Și-a lăsat haos și lut. Oh, nu plânge, că mă doare... Ți-a furat zâmbet de floare, Ți-a-nmâlit picioarele, Ți-a distrus

Furișat un moș drăguț, Alină puiu-n pătuț. E moșul cu vise dulci, Ca să-l vezi, nu mai apuci! Și vine tiptil la gene, La ochii fetiței mele; O mângâie-ncetinel: \"Dormi floare de

Noaptea-mi fură armonia, Îmi ia somnul și se duce... Eu, la sfat cu insomnia, Nici ea nu vrea să se culce! ********************************** Nu-mi găsesc nici loc, nici stare, Dacă eu nu știu

Vin zvonuri că-s declarat Rege-n junglă, împărat! Am o coamă uimitoare, Roata capului, splendoare! Tot timpul mă simt un Zeu, Căci sunt fiorosul leu! Par ciudat c-un singur corn, Dar mi-l

În cămașa subțirică, Un puiuc de rândunică, S-a ivit din cuib de lut, Zidit de anul trecut. Cască ciocul, ciripește, Apoi altul se ivește, Firav, însă flămângios, Săltăreț, gălăgios.

De pe un ogor, sonor, Vine-n foșnet un mohor, Să anunțe printre ierburi, Să își lase tihnă, treburi, Și să fugă cât mai pot. Mătrăguna în capot, Mestecând într-o oliță, S-a dus ca o

Sunt româncă, mult îmi place Acest grai melodios, Iubind țara, mama-mi face Ie cu fir prețios. Azi o port, mă simt ca-n stele, Și alți români, până-n zări, Că-i Unirea țării

Râvnind în Postul Mare C-am râvnit în Postul Mare, La un melcușor prăjit, Popa nu mi-a dat iertare, Nici nu m-a împărtășit. Credința în viziunea mea Nu sunt mare credincios, Da cu

În culcușul de neliniști plouă cu bucăți din Rai, Când cu șuierat de șarpe, când cu moartea în alb strai, Și credeam că Paradisul este doar un râu cu miere… Și mă zvârcol ca pe cuie, ca ofrandă,