Aurora Luchian

Petalele de pe-o floare, În zori s-au îngrijorat, Căci a ieșit mândru Soare, Însă palid, a plecat. Au privit cu-nfrigurare Cum surorile lor toate, Cu durere și mirare, Au căzut, frânte,

Nu țipa toamnă în mine că nu e sfârșit de lume, Sperii frunza de aramă, trezești vântul să le-ndrume, Și-n foșniri și rotocoale spre un sol sărac de verde, Le aduni să lâncezească până vlaga li se

Jertfă Pe pământ este pârjol, Clocotesc bălțile toate, Vrând o broască să înoate, A rămas prinsă-n nămol. Nici ogor și nici asfalt Moale, șerpuind asfaltul, De la soare și dogoare, Stă

Rânjind ursul, cu-n trabuc, Într-un colț de gură strâmbă, Se răstește la uituc Care e gata să plângă, Înghițindu-și bărbătește, Toată-amărăciunea mare, Căci \"Uitarea\"-l necăjește Și-i aduce

Ți-am șters lacrimi de durere, Te-am pansat prin rugăminte, Ți-am stors din străfunduri, fiere, N-ai luat învățăminte! Vii mereu târâș pe coate, Cu trădări, vise pierdute, Eu, durerea, nu-ți

Frunză verde-n arătură, M-aș întoarce-n ani, o tură, Să mai simt zvâcnirea dulce, A iubirilor năuce, Să mai pun inimi pe jar, Să am curtezani un car, Să nu gust amarul trai, Să mă simt ca-n

De-ai mai sta vară o zi, Pe-afară m-aș zbengui, Aș fugi prin praf fierbinte, N-aș mai fi copil cuminte. De-ai mai sta vară un ceas, M-aș rostogoli-n imaș, Și m-aș bălăci în baltă, Până

Plâng în versuri și balade, Vara caldă și senină, Ce mi-a devenit străină, Și avea ochi de smaralde… Plâng pe file, și tăcută, Scriu cu dor că vara mea, Bagajul își pregătea Lâng-un smoc ars

O șoricuță frumoasă Cu blănița mătăsoasă, Își dorea cu multă-ardoare Să fie o călătoare; Să-ncerce o altă viață, Fiindcă era curioasă, Cum e viața la câmpie; Că-n hambar e voioșie, Și uneori

Rege cu valoare mare, Cu faimă uluitoare De feroce și tiranic, S-a plimbat prin U. E. falnic, Prin hățișuri de savană, În mașină-europeană, Ce-a costat euro, mii! Un preț de \"bijuterii\". Cu

Pleacă anul ca orfanul, Cu poveri, da asumat, Cu legi ce m-au sugrumat, Și s-a dus oftând, sărmanul. ……………………………… Pe măsuța învechită, A lăsat lista cu dări, Lungă, fără lichidări… La

Un gândac suflând greoi, Oploșit pe sub trifoi, Ori de lene sau de soare, E tratat ca o eroare. Nu se spală niciodat*, Și e poreclit ”Pătat”, Că din cap până-n picioare, E doar pete de

Mă duc să scriu…pe frunze, foi, Din drag, cu drag, doar pentru voi! Și nu uitați, file doresc, E tot ce am și dăruiesc. Nu îmi doresc averi pe lume, Nici adulații sau renume, Convinsă sunt că

Un moșneag și o băbuță Stăteau singuri în căsuță. El punea lemne pe foc, Ea se văita : - Nu mai pot! Mă doare rău, un picior, Presimt moșule, că mor! El hazliu, ca-ntodeauna: -Să vină Moartea,

O haită de lupi hapsâni, Nemâncați de săptămâni, Au găsit un stârv în râpă, De la o gingașă ciută Și au tăbărât îndată, Să prindă câte-o bucată! Liderul, puternic, face Semn și toată haita

Forfotă-n comună, mare, Merg sătenii la votare! Adunați în grup, stingheri, Bunici, tineri, nepoți, veri, Alții-n scaun cu rotile, Chiar și babele senile! Dar și orbi cu drept de vot Și mulți

-Nu mănânc carne de miel! Protestează Daniel. Tati, nu-l sacrifica Că cere tradiția… Plânge-n curte pe-un butuc, De răsună în sătuc, Băiețelul bălăiel, -O, mieluțul…sărmănel… Mielul sare

Mă cuibăresc la tine mamă, La pieptul tău cel cald Și tare-mi ești măicuță dragă, Dar și eu îți sunt drag! Și îmi răsfiri părul bălai Iar eu mă strâng de tine, Aici e colțul meu de Rai Aici

De-aș putea să iau o rază, Marea când va fi turcoază, De pe cer un pumn de stele, Să le dau măicuței mele, Ar fi tare minunat, Da nu pot, uf, ce păcat! De-aș putea să iau din

Un porc gras, diform ca Dracu\', Frustrat că nu-l duce capu\' Să compună un poem, El, cu viață de boem: Răsfățându-se-n noroaie, Mâncând sâmburi din \"gunoaie\"; Perfidul e indignat, Că vrabia

Trubadurul greieraș, A-ncurcat-o copilaș! L-a acuzat o furnică, Că-i fură o boabă mică, Și de-o vreme, necaz mare, E târât prin tribunale! Tare-i trist! N-a mai cântat. Iarba toată s-a uscat,