Poezie
„Codrule, codruțule / Ce mai faci”, răruțule?
Pamflet
1 min lectură·
Mediu
În mijloc de codru rar,
Domnul Geo, pădurar,
În cantonul lui străbun,
Trage-o dușcă și tutun.
E mâhnit că-i singur, cuc,
Derutat, pasiv, năuc,
Decând soața a plecat
Și codrul e sfârtecat.
Ce rost are să mai stea?
Lemn mai e de-o cherestea,
Gaterul e pustiit,
Tâlharii nu s-au sfiit...
L-au bătut, când ”Vede-Tot”
I-a prins cu un ultim ciot,
Și-a lătrat de-a istovit,
Inumani, l-au otrăvit.
L-a plâns ca pe un copil.
El i-a fost loial, stabil,
Puternic precum un leu,
Și îl însoțea mereu.
Pe oraji, lacrimi s-au scurs,
Când un puișor de urs
Rătăcit, trecu haihui,
Nici bârlog, nici mama nu-i!
Mai în stânga, un alun,
Nici de foc nu mai e bun.
E ciuntit și mucezit,
L-au lăsat că-i putrezit.
A ieșit în ușă trist,
Când Ion, un activist,
Sângerând la cap, picior,
Îi ceruse ajutor.
„Am fost atacat c-un par,
Și mi-au spus ca să dispar
Că astfel mă schilodesc
Și-n pădure mă zidesc.
Era fiul lui Șpăgel,
Un primar și-un colonel,
Cu un „prinț” al nu știu cui,
N-ai lemn să mai faci un cui.”
Au oftat prelung, tăcuți…
Guvernanții, prefăcuți,
Nu aud și nici nu văd
Că în țară e prăpăd.
00860
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Aurora Luchian
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 198
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 44
- Actualizat